… si am ajuns la plastilina play doh

Cred că nu trece o zi ca fetiţa să nu se joace cu plastilina. După ce s-a întărit plastilina noastră  am reuşit să o “resucitez”, am folosit apă caldă, am frământato puţin şi a redevenit elastică şi uşor de modelat (am scris şi aici: ce facem cu plastilina întărită).

Acuma, plastelina noastră a devenit groaznică, de aruncat, degeaba am încercat să o mai “resuscitez”, e tare ca piatra :(

De fel sunt tare spontană, poate exagerat de spontană, şi într-o zi am vrut neapărat să reluăm joaca cu plastilina şi m-am apucat să fac plastilină de casă.

Plastilina făcută în casă din aluat sărat nu prea i-a plăcut, deşi am folosit sare foarte fină, în timpul modelări se simte sarea din-năuntru, iar fetiţa tot încerca să-şi şteargă mânuţele, având impresia că-i rămâne sare pe ele :)

Aşa că am căutat o altă reţetă de plastilină, am găsit-o pe cea a Laurei, dar nu am respectat-o în totalitate, am folosit tempera finger paint ca sa colorez apa, şi după altă reţetă de pe un blog străin am făcut-o până la urmă cu praf de copt şi sare de lămâie (cum am procedat poţi vedea aici).

A ieşit extraordinar de bine, o pastă moale, uşor de modelat, fină la palpare. S-a jucat foarte mult cu ea

e bună atât pentru diferite printuri

cât şi pentru decupat

Doar că … după un timp,  a devenit tare lipicioasă şi nu a mai putut să o folosească.

Aşa că am trecut la play doh.

Am văzut în carrefour că se vinde şi la bucată. O cutie costă 6 lei şi ceva. Pentru început am cumpărat 3 cuti: roşu, albastru şi galben.

Fetiţa e extraordinar de încântată de Play-Doh-ul acesta. E moale, foarte uşor de modelat, formele se decupează foarte uşor, e plăcut la atingere şi de asemenea are un miros plăcut. Pot spune că îşi merită bani.

O bucăţică de plastilină play doh a rămas afară peste noapte, dimineaţa am rămas plăcut surprinsă să observ că nu s-a întărit, cel puţin nu s-a transformat în piatră ca cealaltă.

Pentru noi a început o nouă aventură spre cunoaştere cu play doh.

Dacă doreşti să vezi activităţile noastre cu plastilina play doh pe care le vom face vizitează acest tag: Activitati cu plastilina play doh.

Aceasta este povestea şi aventura noastră cu plastilina :)

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

6 thoughts on “… si am ajuns la plastilina play doh

  1. Daca o lasti 3 zile pe masa se usuca. Eu fac figurine din Plaiy Doh si le las pe masa sa se usuce, timp de trei zile si gata.

  2. Buna ziua.Am luat si eu play doh pentru fetita mea si fata mea a facut multe modele care nu a vrut sa le mai strice si le-a lasat pe masa ,dar dimineata plastelina era uscata si tare ca piatra si tot de la carrefour am luat-o , dar s-a uscat .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *