colorăm cu gheaţă

Fetiţei îi place foarte mult să măzgălească foile cu acuarelele, creioanele colorate, cariocile şi mai ales cu creta; când am văzut această activitate: paint with Ice eram sigură că lui B. îi va place. În activitate spune să folosim vopsea de acuarele lichidă, pentru că nu am avut le-am făcut cu tempera dizolvată în apă.

Dacă vi se pare interesantă această activitate şi doriţi să o puneţi în aplicare folosiţi culori lichide, vor ieşi mai intense şi frumoase.


o tentativă de curcubeu

Sâmbătă am început să pun la îngheţat culorile, pentru a fi mai uşor de manevrat m-am gândit să le pun în dopuri şi să înfing scobitori. Duminică când i-am pregătit masa de lucru mi-am dat seama că nu am nicio şansă să scot gheaţa din capace :( aşa că le-am lăsat la dezgheţat şi le-am mutat în tăbliţa pentru gheaţă.

Pentru a sta beţigaşele drept în vopseaua lichidă am folosit un carton care l-am aşezat deasupra şi am înfipt beţigaşele înăuntru.

Ps. copiilor mai mari li se pot face o adevarată lecţie cu tema procesul de îngheţare-dezgheţare.

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

6 thoughts on “colorăm cu gheaţă

  1. Deşi are 6 ani şi cinci luni (astăzi), mi se mai întîmplă să mă refer la ea şi să o numesc “soră-mea”. Atît de incredibilă mi se pare, încă, minunea de-a o avea. În dimineţile în care se trezeşte cu un zîmbet mare cît o inimă bună, pictat pe tot chipul ei adorat de mine, simt, efectiv, nevoia de a-mi trage două palme, să mă conving că nu visez. Ea îşi aliniază dinţişorii într-o hlizeală şi mai largă, iar eu ştiu că n-am unde să văd ceva mai frumos. Şi-mi arde de glume şi de joacă: – Tu cine eşti şi ce cauţi aici?! o întreb pe tonul cel mai serios pe care-l găsesc la îndemînă. – Cum cine sînt?! Sînt copilul tău! Încă are un aer ştrengăresc pe faţă. – De unde ştii că eşti copilul meu? – Am fost la tine în burtică, mama! – Nu-mi amintesc… ai vreo dovadă c-ai fost acolo?! Fuge la albumul cu poze, mi-l aduce şi începe să întoarcă paginile. – Uite, aici sînt eu cu tine, aici… – Eu văd doar un bebeluş, de unde ştii că eşti tu? – Mamaaaa! Dar ştii că eu sînt! Arde de nerăbdare să mă convingă. Zîmbetul păleşte în faţa mutrei mele serioase. Îmi păstrez cu greu masca asta pe chip, dar jocul are o savoare aparte de fiecare dată. Iubesc s-o văd cum răscoleşte după replici, dovezi, cum trece de la o stare la alta, cum vrea să fie copilul meu recunoscut şi acceptat… Ultima dată am cedat mai repede argumentelor ei, o vedeam impacientată şi nu ăsta era scopul meu. Romeo a luat-o în braţe, a pupăcit-o bine şi-a întrebat-o: – Dar eu, eu ştii cine sînt?! – Da, tu eşti omul care-o face pe mama să rîdă!!! Pe cineva trebuia să-şi verse şi ea năduful! Pe mine m-a ridicat la cer, a nu ştiu cîta oară, cînd mi-a arătat familia ei. Horia şi T-rex urmează să ni se alăture, iar Sabina îi aşteaptă cu cer senin, fluturi roz, baloane şi multă nerăbdare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *