Cine a inventat cravata? Cum se face un nod la cravata?

Află cine a inventat cravata şi cum se face un nod la cravată!

Aproximativ 600 de milioane de bărbaţi din lumea întreagă obişnuiesc să poarte cravată. Un german, de exemplu, are în medie 20 de cravate. Deseori, în timp ce îşi pun cravata la gât, mulţi bărbaţi se întreabă oarecum supăraţi: ‘Cui i-o mai fi venit şi ideea asta?’ Chiar aşa, cum s-a născut cravata?

Steenkerke, un orăşel din Belgia, îşi arogă onoarea de a fi „inventat“ cravata. În 1962, trupele engleze au atacat prin surprindere trupele franceze staţionate aici. Ziarul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung arată că „ofiţerii [francezi] nu au avut timp să se îmbrace corespunzător. Însă, fără să stea pe gânduri, ei şi-au legat panglicile de la uniformă în jurul gâtului, făcându-le un nod lejer şi introducând capetele în butonierele jachetei. Voilà, prima cravată, în forma ei originală“.

Totuşi, această „noutate“ a modei soldăţeşti nu era fără precedent. Cunoscătorii istoriei cravatei susţin că, mai înainte cu câteva secole, ca să-şi arate rangul, războinicii împăratului chinez Cheng (Shih Huang Ti) purtau în jurul gâtului ceva ce se asemăna cu o eşarfă.

Probabil însă că cele mai faimoase au fost eşarfele purtate de croaţii care au luptat pentru regele Louis al XIV-lea al Franţei. La Paris, în timpul unei parade a victoriei, francezii au fost atât de încântaţi de eşarfele pe care le purtau croaţii, încât le-au numit cravates, de la cravate, adică croat, şi au început să le poarte şi ei. „De atunci — se arată în ziarul mai înainte amintit —, cravatele au luat noi şi noi forme, cu toate că soldaţii din Steenkerke au fost primii care au transformat eşarfa într-o cravată cu nod.“

În timpul Revoluţiei Franceze (1789–1799), un bărbat îşi arăta apartenenţa politică prin culoarea „croat“-ului, sau a eşarfei pe care o purta în jurul gâtului. În secolul al XIX-lea, eleganta societate europeană a „descoperit“ această nouă podoabă. Începând de atunci, cravata a părăsit arena militară şi politică şi a pătruns în garderobele bărbaţilor de pretutindeni. Azi, cravata nu numai că este acceptată în multe locuri din lumea întreagă, dar, în anumite situaţii, purtarea ei este chiar obligatorie.

În prezent, cravata este considerată de mulţi ca fiind un accesoriu important al vestimentaţiei bărbăteşti. Unii chiar îşi fac o părere despre un necunoscut după tipul cravatei pe care o poartă la gât. Prin urmare, este înţelept să purtaţi cravate curate, a căror culoare şi model se potriveşte cu cămaşa, cu pantalonii şi cu sacoul cu care v-aţi îmbrăcat.

Tipul de nod pe care l-aţi ales trebuie făcut bine. Probabil că cel mai cunoscut nod de cravată este cel simplu (vezi schema de la pagina 14). Acest nod are un aspect îngrijit şi nu este ostentativ, fiind acceptat pe scară largă la vestimentaţia de ocazie. Un alt nod cunoscut este nodul Windsor, care e puţin mai mare. De obicei, se face o cută chiar sub nod.

Mulţi bărbaţi nu se simt în largul lor când poartă cravată. Acestora nu le place cravata deoarece îi strânge de gât. Însă unii bărbaţi care au avut această problemă au constatat că strânsoarea respectivă se datora mai degrabă măsurii cămăşii. În cazul în care şi voi aveţi această problemă, verificaţi dacă nu cumva cămaşa pe care o purtaţi este prea mică la guler. Dacă este măsura potrivită, nici nu veţi simţi că purtaţi la gât o cravată.

În multe ţări, cravata este considerată un accesoriu obligatoriu al vestimentaţiei oamenilor de afaceri sau al vestimentaţiei oficiale. Din acest motiv, mulţi bărbaţi creştini poartă cravată când se află în una dintre formele organizate ale ministerului lor. Într-adevăr, o fâşie de pânză în jurul gâtului îi poate da unui bărbat un plus de demnitate şi îl face să arate ca o persoană respectabilă.

Cum se face nodul simplu la cravată

nod la cravata

1 Pentru început, lăsaţi capătul lat al cravatei cu aproximativ 30 de centimetri mai jos decât cel îngust;
2 treceţi capătul lat peste cel îngust,
3 după care aduceţi-l înapoi pe dedesubt.
4 Mai treceţi o dată capătul lat pe deasupra şi scoateţi-l în sus prin buclă.
5 Ţinând partea din faţă a nodului uşor desfăcută cu ajutorul arătătorului, trageţi capătul lat prin buclă în faţă.
6 Strângeţi uşor nodul ţinând de capătul îngust şi făcând ca nodul să alunece spre guler.

Asta a fost tot! Easy , nu?

UPDATE: Am găsit un filmuleţ pe youtube foarte sugestiv – despre cum se face un nod la cravată. Dacă imaginea nu v-ă ajută prea mult atunci urmăriţi acest filmuleţ salvator:

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

11 thoughts on “Cine a inventat cravata? Cum se face un nod la cravata?

  1. Dar cred ca este vorba de 1762 sau 1862, din doua motive: englezii si francezii nu au avut nici un razboi asa recent si cred ca atunci cravata era deja foarte raspandita :-)

  2. desi am aproape 19 ani , nici acum nu am reusit sa invat sa fac nod =)) bine ca nici nu m-am complicat prea mult sa invat :D

  3. Crok, depinde ce alegi sa faci in viata. Poate vei alege un domeniu care sa nu-ti pretinda utilizarea cravatei. Poate va trebuii sa o folosesti doar la nunti, botezuri etc.

  4. Cautam pe net ceva de genul asta.

    Nu in ideea de a invata cum se face nodul pentru cravata ci din dorinta de a afla cine a inventat CRAVATA.
    Asta ca sa-l injur, lucrez intr-o firma cu cod vestimentar impus si ma deranjeaza extrem de mult sa port idiotenia la gat. Mi se pare un accesoriu inutil si care din perspectiva mea nu caracterizeaza nici un barbat.
    Fancezi in general sunt mai “popo” si cred ca mai bine in 1962 isi legau cravata de gat si apoi direct de o craca, astfel scapam si noi de idiotenia asta.

  5. Multora li se pare extraordinar de dificil sa faca nod la cravata, iar fotografia ta mica nu ii ajuta de loc, din pacate.

    Iti sugerez sa refaci fotografia in Photoshop taind pozele si punandu-le intr-o poza pe verticala, marite.

    Bafta!

  6. De la esarfa la cravata e o diferenta fantastica si nu mi se pare deloc normal sa facem vreo asociere in dorinta de a explica originile cravatei.
    Daca esarfa era la momentul aparitiei o forma de cochetarie (masculina!!!?), cravata este mai degraba un simbol al subordonarii fata de ceva (sistem) sau fata de cineva (sef) simbol al zgardei sau al streangului, pus evident, in jurul gatului.
    Daca nu i s-ar da o nota artificiala de “eleganta” impusa prin moda, prin “eticheta” sau prin “coduri de bune maniere” nu s-ar gasi nimeni dispus sa o poarte. Sau daca nu ar fi pur si simplu obligatorie in anumite medii sociale, economice, politice, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *