Secretele microfoanelor din casele oamenilor de pe timpul comunismului

Înainte era securitatea… acuma dăm raportul singuri şi spunem tot ceea ce facem şi pe unde suntem pe tot felul de reţele de socializare /bloguri şi aşa mai departe.

Citisem un articol interesant despre securiştii din vremea lui Ceauşescu… un interviu dat de un fost securist; acest articol mi-a răspuns la o parte mare din întrebările pe care le aveam despre acea vreme…

Şi oricum, cu noi avem mereu un microfon disponibil: telefonul mobil!

Cum pătrundea securitatea în casele oamenilor? Un adevarat plan bine pus la punct!

Un interviu dat de un fost securist care raspunde la întrebări gen: Cum începea filajul de urmăririlor? Cum se stabilea cine trebuia urmăriţ? Cum se puneau microfoanele în casele oamenilor? Sub ce pretexte intrau  securiştii în casele oamenilor? etc.

» Rep.: Cum ajungea o persoana sa fie considerata un pericol pentru sistem si din ce motive se declansau filajul, interceptarile telefonice si ale corespondentei?
Marian: Urmarirea informativa se declansa in baza informatiilor complexe obtinute despre acea persoana. Eu, in ultima perioada, am fost ofiter specialist USLA la Departamentul Aviatie Civila, adica ofiter de contrainformatii. In cadrul USLA obtineam informatii din mai multe directii deoarece USLA, fiind unitate speciala a Securitatii, avea absolut toate directiile – de la culegerea de informatii pana la contraspionaj si contrainformatiile militare. Cu alte cuvinte, ofiterul USLA era specializat in toate domeniile muncii de informatii. Prioritatea mea era protectia informativa si contrainformativa a obiectivelor economice aflate in raspunderea mea. Aveam obiective atat in tara, cat si in strainatate, pentru ca ne ocupam si de protejarea contractelor externe in derulare. O persoana ajungea sa faca obiectul unui dosar de urmarire informativa in functie de informatiile pe care le primeam de la reteaua informativa.

» Rep.: Acea persoana era turnata de informatorii dvs., adica de colegi?
Marian: Da, dar nu de o singura sursa, ci de mai multe, iar informatiile erau convergente. Apoi, nu puteai asa, direct, sa-i bagi omului tehnica in casa. Faceai un plan care era aprobat de superiorul tau si apoi de secretarul politic responsabil, secretar al PCR. Fara aprobarea PCR nu se facea nimic.

» Rep.: Si pentru fiecare post telefonic aveati o persoana care asculta convorbirile?
Marian: Da, se inregistra tot, se reda si in scris, inclusiv convorbirile intime. Se pastrau de obicei doar chestiunile care ne interesau, precum si cele pe care le puteam folosi pentru santaj sau pentru discreditarea persoanelor vizate.
» Rep.: Urmareati si aventurile amoroase?
Marian: Sigur ca da. Le inregistram si chiar le pozam, le filmam, iar apoi le foloseam. Cel implicat trecea de partea ta imediat.

» Rep.: Cum obtineati informatiile primare?
Marian: Informatiile primare le obtineam prin reteaua informativa alcatuita din colaboratori, informatori, surse autorizate, agenti infiltrati, persoane de incredere, gazde – case conspirative, casute postale (oameni care primeau mesaje scrise pentru ofiterul de Securitate), semafoare (persoane care inlesneau accesul ofiterului in diverse imobile, birouri etc.), gulgute otravite (cei care lansau minciuni pentru compromiterea unor persoane) si altele. Dupa ce obtineai informatii despre o persoana sau un grup ostil, in cel mult 30 de zile trebuia sa te hotarasti: fie deschideai dosar de urmarire informativa, fie repartizai informatia organului competent, in functie de continutul informatiei.

“La reprezentantele TAROM, toti erau fie ofiteri acoperiti, fie surse ale Securitatii”

» Rep.: Unde ajungeau informatiile despre cei care criticau regimul comunist si pe Ceausescu?
Marian: Trimiteam informatiile la Directia I a Securitatii Statului, organul competent, numai ca in Aviatie, unde lucram eu, nu prea existau persoane care sa critice regimul pentru ca toti stiau ca sunt inregistrati si aveau interesul sa mearga in strainatate, deci nu criticau PCR. Nici macar bancuri cu Ceausescu nu spuneau pentru a nu pierde vizele de plecare in exterior.
Aveam tehnica fixa, adica microfoane in birouri, pe holuri, in saloanele de protocol, peste tot in sediile Aviatiei si nu numai. Cum v-am spus, prioritatea mea era protectia informativa si contrainformativa a obiectivelor economice aflate in raspunderea mea, respectiv Departamentul Aviatiei Civile, inclusiv reprezentantele TAROM din strainatate, unde toti erau fie ofiteri acoperiti, fie atat surse ale noastre, cat si surse ale altor structuri ale Securitatii Statului. Spionajul economic, terorismul erau tot la mine, la USLA.

» Rep.: Cei care aveau rude in strainatate erau tot in supravegherea dvs.?
Marian: Obligatoriu. Verificam natura legaturii cu strainatatea pentru a stabili daca aceasta nu era un canal de transmitere de informatii.

» Rep.: Asta insemna ca plantati tehnica de interceptare nu numai in birouri, ci si in casele oamenilor?!
Marian: Da, asta era tehnica fixa montata peste tot in sediile Aviatiei, dar mai ales in salile de protocol, in birourile directorilor, inclusiv ale secretarilor de stat, dar si in casele multora dintre ei.
» Rep: Microfoanele unde le montati? In scrumiere, farfurii?
Marian: Microfoanele se montau peste tot, dar noi le foloseam pe cele mai eficiente, pe care le instalam in perete, cu sursa de energie de la reteaua electrica, ce functionau nonstop, fara sincope. Cele din scrumiere, farfurii, cesti aveau viata scurta pentru ca functionau pe baza de baterii si te trezeai ca pierzi ce era mai important. Exploatam si tehnica mobila, si tehnica de intimidare.

“Crucea” Securitatii pentru montarea microfoanelor

» Rep: Cum intrati in casele oamenilor?
Marian: Pe baza de plan aprobat de conducerea superioara. Erau angrenate mai multe unitati care colaborau: unii pentru indepartarea persoanelor, altii pentru paza, altii pentru montarea tehnicii, altii pentru rearanjarea apartamentului, refacerea peretilor. Aveam inclusiv pictori specialisti in redarea patinei vechi a peretilor. Spre exemplu, trebuia sa montez tehnica la Popescu din apartamentul 44.

Ca sa pot monta tehnica in perete, trebuia sa fac “crucea”, adica trebuia sa-i scot din apartament nu numai pe membrii familiei Popescu, ci si pe vecinii din apartamentul de la etajul de deasupra, pe cei de dedesubt, pe cei din stanga si pe cei din dreapta, pentru ca acestia sa nu observe patrunderea, sa nu auda zgomotele bormasinii cu care gauream peretii. Se asigurau informativ toate persoanele care puteau deranja actiunea noastra secreta.

» Rep.: Sub ce pretexte ii scoteati din case?
Marian: Asigurarea informativa insemna ca stiam absolut totul despre vecini. Daca unii aveau copii de scoala, ii trimi-team la sedinta cu parintii; pe pensionari ii trimiteam la medicul lor preferat la care ei nu reuseau sa intre, pe altii ii chema sectoristul la circa de militie, sau la pasapoarte, sau la primarie, sau la partid. Existau foarte multe pretexte de a-i scoate din case, in functie de biografiile vecinilor, de nevoile si problemele lor. Pentru mai multe informaţii citeşte articolul complet aici .

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *