puişor, ouă şi fluturaşi

Primul puişor l-a primit de la grădiniţă. Ajunşi acasă am întrebat-o:

– Cine a lipit puişorul?

-Doamna!

– Şi ouăle? nu le-ai colorat tu?

– Nu.

Mi-am spus că este clară treaba şi ne-am apucat să pregătim toate cele necesare pentru a făuri o activitate la care să participe ea. A fost foarte încântată. Şi e normal, cât de mult le place să lipească la această vârstă (3 ani). O activitate draguţă care implică motricitate, atenţie şi concentrare.

Coala alba este o foaie A4 îndoită în două, astfel se obţine un fel de coşuleţ pe care se lipeşte puişorul, ouăle şi fluturaşii perforaţi.

Bea – 3 ani şi o lună.

Am înscris şi această activitate în colecţia: Activitaţi de Paşti.

Tablou Ouă şi puişori de colorat

Aceasta este o activitate făcută de copii la grădiniţă. D-na educatoare mi-a dat planşa cu modelul oului şi puişorului de decupat. L-am scanat. Dacă este colorat în diferite culori nici nu ai spune că nu este acelaşi patern.

Planşa o puteţi salva în calculator şi printa (alegeti optiunea să vă multiplice oul de mai multe ori pe o singură pagină).

Acestă activitate apare şi în colecţia Activităţi de Paşti  (clic pe broscuţă pentru a deschide colecţia)  

Ouă vopsite cu vopsea roşie şi model de frunze şi flori

Ei, aceste ouă nu au ieşit aşa de spectaculoase pe cum am crezut :( Dar am vrut neapărat ca pe lângă ouăle speciale făcute prin tehnica şerveţelului am vrut să fac acele ouă care le făceam îmrepună cu mama pe când eram doar o copiliţă şi zburdam în căutarea unor frunze cu forme interesante.

– metoda este foarte simplă, pe ouăle fierte se aşează frunze şi se leagă cu un ştramp. Pe urmă se scufundă în vopseaua de ouă pentru câteva minute.

Eram foarte entuziasmată, îmi imaginam ce formă frumoasă va lasa lăcrămioara pe ou…

Când eraţi copii, mama voastră avea obiceiul de a vopsi ouăle de Paşti folosind frunze drept model?

Găseşti aceste ouă şi alte idei minunate în colecţia Activităţi de Paşti de aici: (clic pe broscuţă pentru a deschide colecţia)  

Ouă decorate cu tehnica decoupage

Anul acesta am vrut neapărat să creez ouă mai speciale şi m-am căşunat pe a decora ouăle prin tehnica decoupage. Deja de mult timp admir operele altor mămici din blogosferă şi mi-am spus că trebuie neapărat să încerc şi eu tehnica şerveţelului. E foarte simplu de făcut şi de efect.

Pentru cine nu a încercat vă spun cum se procedează, e floare la ureche :) trebuie decupat o porţiune de şerveţel (cea cu modelul ales), dezlipim a treia foiţă de şerveţel şi am dat un strat de lipici special pentru această tehnică pe ou (l-am cumpărat dintr-un magazin în care e xerox şi mai vinde şi diferite articole de hobby – lipiciul care l-am găsit pentru decoupage e de la pentart). Deci, am dat cu un strat de lipici pe ou, folosindu-mă de o pensulă, am lipit modelul şi am mai dat cu un strat de lipici pe şerveţel (începand întotdeauna din interior spre exterior). Asta e tot. Îţi spun, e simplu şi de mare efect :)

Aceasta este prima mea experienţă cu această tehnică a şerveţelului. Am preferat să le las aşa simple, fără a adăuga alte detalii. Desigur se pot face şi mai de efect desenând tot felul de cerculeţe şi onduleuri, sclipici şi plusuri de culoare.

Aceste ouă le-am pus şi în colecţia Activităţi de Paşti de aici: (clic pe broscuţă pentru a deschide colecţia)



Cocoş din cofraj de ouă

Este incredibil cât de uşor putem obţine un suport pentru ouăle colorate. O decoraţiune frumoasă ce poate sta pe masa de Paşte. Vezi şi cocoşul de pe krokotak.com, a ieşit tare frumos, poate te convinge să faci şi tu unul :) Trebuie doar să decupezi un cofraj de ouă ca în imaginea de mai jos. Am lipit ochişori mobili şi din bandă colorată am făcut creasta şi ciocul. Oul la fel l-am decorat, cu bandă roşie :) Read more “Cocoş din cofraj de ouă”

Păpuşă din ou

Atât de simplu se face această păpuşă încât nu ştiu de ce mi-a luat aşa de mult timp până când am terminat-o… Am urmat paşii descrişi de Laura  pentru a scoate albuşul şi gălbenuşul din ou (mi s-a părut că iese mult mai uşor după ce am scormonit cu un băţ de frigărui înăuntrul oului printr-o găuriţă făcută cu un vârf de cuţit subţire, iar prin cealaltă găuriţă am suflat conţinutul afară).

Pălăriuţa şi rochiţa am croşetat-o :) Gura pare punţin cam accentuată ( Bea a insistat să-i facă gura şi eu am corectat şi adăugat contur).  Prin rochiţă am trecut un pai (pe care l-am fixat cu bucăţele de şerveţel) şi în ou prin gaura de jos, pentru a sta ţeapăn. Păpuşa o folosesc ca decoraţiune în ghiveciul cu zambilă.

Îţi place cum a ieşit?

Felicitare 3D cu floricele din hârtie

 

Îmi pare rău că nu am putut să vă arat această felicitare mai devreme. De abia acuma i-a venit rândul.

Mi se pare aşa de frumoasă şi delicată. Cum am văzut sursa mi-am spus ca această felicitare trebuie neapărat să o fac pentru mămica mea.

Am folosit o foaie cartonată A4 de culoare albastru deschis, o coala de foaie albă, şi o parte dintr-o foaie galbenă.

Pentru floricele am tăiat fâşii de hârtie albă de 2 cm. Read more “Felicitare 3D cu floricele din hârtie”

Felicitare pop-up in forma de fluture

Aceasta este  a doua felicitare pe care am reusit să o fac pentru ziua de 8 martie. Din păcate mă opresc aici deoarece am impresia ca mă mişc în reluare din cauza gripei care nu m-a ocolit.

Pe ultima sută de metri vă arăt şi această felicitare poate vă inspiră …  ;)

Felicitare 8 martie

Pentru această felicitare
m-am inspirat de aici laguiadelbebe.com.

felicitare fluture 3D

Pe lângă celelalte floricele am introdus şi o narcisă pe care am făcut-o după modelul de aici.

– floricele din interior le-am decupat din hârtie cartonată galbenă, bulinele sunt perforate din hârtie glasată iar codiţa din hârtie catonată de culoare verde închis.

Vă doresc o zi de 8 Martie minunată!

Alte idei de felicitări poţi vedea în Colecţia de mărţişoare şi felicitări

Felicitare de 8 Martie

De 8 Martie am pregatit doar 3 felicitari, pt surori şi mama. Pentru că Bea nu ma i merge la grădiniţă nu mai este nevoie să fac felicitări şi pentru educatoare.

Una dintre felicitări este aceasta

Îmi plac foarte mult lalele, cele galbene îmi plac în mod deosebit. Această felicitare mi s-a părut un pic complicată, dar e deosebit de simplu de făcut. Dacă doreşti să o faci găseşti aici modelul: mamuski.ru

E e felicitare veselă care va aduce un plus de emoţie aceleia care o va primi, fie mamă, bunică, educatoare, soră etc.

Partea din faţă se leagă cu o fundă. Mi-a plăcut în mod deosebit acest model

Alte idei de felicitări poţi vedea în Colecţia de mărţişoare şi felicitări

Sensory bin de primăvară. Colectie de link-uri spre activităţi senzoriale


 

Am făcut o lădiţă bătând în cuişoare 4 laţuri recliclate; pe fund am prins o bucată de carton mai groasă. Prima dată am dorit să pun o bucată mare de polistiren pentru a putea înfinge lalele… dar m-am razgândit şi am lăsat-o aşa…

Pentru mica grădină am făcut lalele din polistiren decupat după forma mânuţei lui Bea (dacă doreşti le poţi vedea mai în detaliu aici).

– am făcut o căsuţă pentru păsări din carton prin tehnica papier mache

– am preferat sa colorez griş pentru că la palpare îţi dă o senzaţie de pufoşenie :) Într-o pungă cu fermoar am pus griş iar peste am turnat culoarea (am amestecat spirt sanitar cu vopsea acrilică – spirtul ajuta să se usuce foarte repede; în loc de acuarele, dacă aveţi, puteţi folosi colorant alimentar).

Read more “Sensory bin de primăvară. Colectie de link-uri spre activităţi senzoriale”

Lalele din polistiren

Săptămâna trecută am distribuit pe pagina de facebook a Kemell o poza cu câteva lalele în ghiveci făcute după forma mânuţei copilului.

M-am tot gândit cum aş putea să le facem şi noi, astfel, inspirată de lucările lui Oniciuc Ioana de pe Facebook mi-am dat seama că am putea folosi polistiren.

Am desenat mânuţa fetiţei cu o cariocă pe o bucată de polistiren şi am decupat-o cu un cutter. Le-am pictat cu culori acrilice şi am ales să le folosim în grădinuţa din sensory bin-ul nostru de primăvară. Am colorat şi beţigaşe de frigărui cu verde pe post de codiţe Read more “Lalele din polistiren”

Casuţă pentru păsărele din carton

 

Pentru sensory bin-ul primăvăratic m-am gândit să fac o căsuţă pentru păsărele din carton. Am crezut că-mi voi prinde urechile, dar până la urmă a ieşit mult mai bine decât m-am aşteptat, m-am orientat după căsuţa de păsărele a Cameliei (micatelierdecreatie.ro) şi m-am apucat să decupez cartonul.

– dacă doriţi să o faceţi acestea sunt dimensiunile

Read more “Casuţă pentru păsărele din carton”