Cand voi fi mare vreau să ma fac… şi copiii încep să răspundă: pompieri, asistente, doctoriţe etc.
Este interesant cum fiecare îşi doreşte să salveze ceva/ pe cineva, câtă lipsă de egoism! Apoi, când aceşti copii cresc mari, majoritatea devin cu totul altceva. Dar, nu asta este ideea, ci faptul că dispare acea dorinţă de a mai ajuta, odată ajunşi maturi le dispare orice formă de altruism.
Îmi cer scuze pentru că încep să scriu tot mai puţin, am atâtea scuze în legătură cu asta, că şi pe mine mă ia cu dureri de cap. Zilele acestea de holiday m-am odihnit atât cât am putut. Am multe poze de adăugat pe blog dar nu am timp. De mâine, iarăşi voi avea un program super încărcat şi tot mai puţin timp pentru blog. Am aşa de multe cugetări despre care aş vrea să scriu… una dintre ele este … dacă e bine să-ţi minţi copilul în legătură cu existenţa lui Moş Crăciun…? Pentru că eu aşa văd lucrurile, aceasta e prima minciună cu care începem să ne minţim copiii. Şi pentru ce? Ne minţim copilul tot anul pentru o singură zi care aşa cum vine aşa şi dispare. Aşa îl învăţam şi pe el să mintă şi să-şi piardă încrederea- prima dată în părinţi, în singurii oameni pe care se bazează. Când copilul ajunge în jurul vârstei de 4-5 ani (sau mai târziu), se întâmplă cumva şi află de această minciună grosolană. Câtă dezamăgire va fi în sufleţelul său.
În articolul Boc, iar te lauzi cu un petic de autostradă? de pe Libertatea.ro – o persoană, semnată, just of east, a scris un comentariu care mi-a uns sufletul… scurt şi la obiect a ilustrat parcursul României şi performanţele pe care le-a reuşit din 1989 până astăzi… nu este ceva nou, ştim cu toţii, partea indignată este faptul că cine trebuie să se simtă – nu se simte – ci jupoaie în continurea şi firimitura care a mai rămas.
Aşadar:
“De ce se prăbuşeşte România?”
Cum a ajuns statul român să nu mai decidă asupra propriului destin? De ce în douăzeci de ani de libertate, din 1989 până în 2009, statul a înstrăinat aproape toată bogăţia naturală şi construită în ţară? România este vărul sărac al familiei europene.
În douăzeci de ani, din 1989 până în 2009, România a reuşit o performanţă unică:
• În ’89 datoria externă era 0(zero) usd, azi este de 100 miliarde euro (o sută de miliarde) euro. Ceauşescu fusese acuzat la proces ca deturnase 1 miliard usd.
• Nu mai are industrie,
• Nu mai are agricultura
• Nu mai are resurse proprii minerale şi energetice
• Nu mai are flotă
• Nu mai are decât parţial comerţ şi servicii
• Nu mai are bănci
În douăzeci de ani, băieţii ce-au condus ţara au făcut un prăpăd nemaiîntâlnit în istorie. Au vândut tot şi au făcut o datorie externă de o sută de miliarde de euro. Repet, au vândut tot şi au făcut şi o datorie externă de 100 miliarde euro! Răspunde cineva pentru asta?
În douăzeci de ani s-au construit:
• 150km (o sută cincizeci de kilometri) de autostradă,
• 0(zero) km metrou,
• 0 (zero) aeroporturi,
• 0(zero) sisteme irigaţii,
• 0(zero) staţiuni turistice şi de recuperare,
• 0 – 0 – 0- etc… Realizări pentru ţara = 0(zero).
Averile lor, ale celor ce-au condus ţara, număra însă milioane bune de euro. Ce dovadă mai clară vreţi pentru corupţia generalizată în România? Continue Reading →
Ador această poezie, mai ales partea a 2-a. Îmi aminteşte de adolescenţă.
Am găsi pe youtube o recitare perfectă.
Mihai Eminescu – “Luceafarul” – Partea I
