Cel mai frumos cadou de Valentine’s Day

Toate florile și cadourile din lume nu  se compara cu tine. Tu ai fost cel mai frumos cadou primit de Valentine’s Day.

Am avut cea mai frumoasă zi!

Ti-am auzit inima bătând, bătea mai repede ca și a mea. Ce emoție! Îmi e cunoscută … am mai trăit-o o dată… acuma 6 ani. Dar tot am stat pe loc, țintuită, uimită, cuprinsă de o emoție care nu poate fii scrisă în cuvinte.

Erai cu mânuțele ridicate deasupra capușorului, de parca te predai, sau poate așteptai să fii ridicată în brațe, în brațele iubirii.

Erai activă, te mișcai. Poate nu ai suficient spațiu și te simți strâmtorată. Promit ca nu am sa te mai chinui purtând blugi, ma voi conforma și mă voi îmbraca cu ținute lejere care să nu te deranjeze.

Am aflat că deja ai 14 săptămâni de sarcina. Că dacă ai fii afără, te-aș putea ține în căușul palmei. Și sunt șanse mari să fii fetiță… Aș fii fericită să-mi fie dat să fiu mămică de fetițe. Mai avem un drum lung de parcurs împreună, tu acolo, în obscuritate, așteptând clipa, iar eu numărând săptămânile, pe urmă zilele.

Eu voi fii prima care te va ține în brațe, te voi sorbi din priviri, te voi adora, iubi și universul meu se va învârti în jurul tău și al surioarei tale.

Îți mulțumesc Doamne, din nou, și pentru această binecuvântare!

14sapt

Mi-a plăcut foarte mult să văd acest filmuleț despre tine. Deja te iubesc!

Bebelus frumos!

Copil frumos, te-aş ţine-ascuns
în locul unde n-au pătruns
nici răutatea, nici mânia,
în locul unde e stăpână bucuria.

Şi ţi-aş păstra desţelenită
grădina vieţii, şi-nflorită,
ca un surâs să fie fiecare floare,
pe chipul tău să râdă lumina de la soare.

Şi ţi-aş aşterne dragoste în cale,
din suflet aş lăsa să scuture petale,
ca să nu simţi nici pietre ascuţite şi nici spini,
să nu te rătăceşti prin mărăcini.

Vise înalte ţi-aş păzi în palmă,
iar zborurilor tale le-aş ţine vremea calmă,
şi timpul l-aş supune şi l-aş îmblânzi,
l-aş pune în clepsidră şi ţi l-aş dărui.

Dar nu ştiu cum să fac acestea toate,
nu era scris în nicio carte,
şi nu cred că a fost vreun înţelept
care ştia ceva şi a păstrat secret.

Şi-atunci tot ce rămâne e să îţi dau poveţe,
să te învăţ că lumea are multe feţe,
să îţi arăt cum sufletul se oţeleşte,
dar dragostea din el e cea care te creşte.

Să-ţi spun că din durere iei putere,
că pentru a clădi un vis de multe ori se cere
să laşi bucăţi de suflet să se sfâşie din tine;
dar să nu-ţi pară rău când tot ce faci e bine!

Să nu uiţi idealuri chiar dacă ţi se pare
că s-au pierdut cândva în neagră depărtare!
Oricât de întuneric, mai sunt câteva stele;
să cauţi mereu zborul şi să ajungi la ele!

De cazi, să te ridici mai sus
şi să răsari chiar dacă soarele-a apus!
Dacă pierzi astăzi, poţi învinge mâine;
să nu-ţi vinzi inima pe-un colţ de pâine!

Să nu uiţi niciodată să fii bun şi drept,
să nu te pleci, dar să fii înţelept!
Şi vieţii să-i surâzi, să ştii cum să te bucuri
de împliniri înalte şi de mărunte lucruri!

Iar la sfârşit, când scazi şi când aduni,
când timpul ce-ţi rămâne e cât să-l ţii în pumni,
să-ţi fie gândul liniştit şi inima senină
că ai trăit frumos şi viaţa ţi-a fost plină.
(Sursa poezie: http://poezele.blogspot.ro/2013/03/copil-frumos.html)

Img: Poza facuta in maternitate, a doua zi dupa nastere.

Halloween-ul la grădiniță

 

Tocmai ce a trecut Halloween-ul, o sărbătoare pe care încep să o detest din ce în ce mai mult. Nu-mi place deloc sa văd copiii mascați în urătănii. După ce că anul trecut m-am înverșunat atât de mult… pentru că nu poți rămâne indiferent și neatins după ce citești acest articolul despre Semnificația sărbătorii de halloween dacă mai ai răbdare și curiozitatea de vedea și video-urile din articol.

Așadar, anul trecut, am reușit să trecem peste această zi a halloween-ului ca și când nici nu ar fi fost inventat vreodată. Există sute de crafturi și activități pe care le putem face cu copiii noștri, timp și bună dispoziție să avem … deci, de ce să nu ne lipsim de aceste activități sperioase? Mai ales de cele care-i implică pe cei mai mici dintre copiii… De ce să-i familiarizăm cu această sărbătoare urâtă? De ce să nu ținem mai bine o zi a toamnei, unde copiii pot fi îmbrăcați în costumații vesele? Credeți că se vor distra mai puțin?

Ei, dacă anul trecut de halloween a fost simplu să ne ținem departe (pur și simplu am Read more “Halloween-ul la grădiniță”

Educaţie cu nuiaua (2)

Luând în considerare comentariile postului Educație cu nuiaua simt nevoia de a reflecta și mai mult la acest mod de disciplinare a copilului mic. În interiorul meu simt o revoltă și o durere profundă, numai când mă gândesc că unii părinți  se simt îndreptățiți să-și educe / disciplineze copilul folosind nuiaua pentru simplul motiv că acesta este cuvântul / sfatul lui Dumnezeu, din biblie.

Acestea sunt pasajele din Biblie care fac referire la disciplinarea copilului:

  • Proverbe 29:17 “Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului”
  • Proverbe 29:15 “Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale”
  • Proverbe 10:1 “Pildele lui Solomon. Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale”
  • Proverbe 13:24 “Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată”
  • Proverbe 19:18 “Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori”
  • Proverbe 23:13 “Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri”
  • Proverbe 23:14 “Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor”
  • Proverbe 22:6 “Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”
Nicăieri in biblie nu scrie ca aceste metode le poți folosi în disciplinarea COPILULUI MIC!!! Lovind cu nuiaua un copil mic este o cruzime! Si nu pot să cred, nu vreau să cred și nu vreau sa accept a crede că în acest fel își dorește Dumnezeu de la mine să-mi disciplinez copilul. Pentru că Dumnezeu este iubire! Iar acești termeni se contrazic într-un mod prea evident. Mai mult, ma gandesc ca aceste versete au un inteles figurat.
Cei care va disciplinați copilul folosind nuiaua, oare filtrați prin mintea voastră Read more “Educaţie cu nuiaua (2)”

Crize. Nervi. Plâns. Lovituri.

Crize. Nervi. Plâns. Lovituri. Ţipat ca din gură de şarpe.

Acesta este şirul a ceea ce urmeză atunci când “e timpul de plecare”.

Şi a început să se întâmple destul de des, în special în locuri publice.

La spaţiu lde joacă. După 1.5-2 ore de zbenguială încep şi toanele ei în momentul în care îi spun că trebuie să plecăm. A fost suficient să urmărească reacţiile  de crize a câtorva copii că a dat şi ea tonul.

Eu când spun că este gata, este gata, nimic în plus… mai ales dacă cu 10-5 min înainte i-am tot repetat că este timpul să plecăm, şi-i precizez ce urmează să se întâmple.

Luat pe sus, ţipete din ce în ce mai tari urmate de lovituri cu palma în pieptul meu.   Orice încerc să spun e absorbit de alte ţipete, simt priviri ucigătoare în spate şi împrejur, majoritatea ne privesc.  Nu cedez, merg mai departe încercând să o calmez/ distrag atenţia folosind un ton calm. Nu funcţionează nimic. Ajunşi la maşină, încetează, dupa 10 min doarme profund.

Pe strada pe care urmează să ne mutăm locuiesc foarte mulţi copii, unii mai măricei alţii mai mici. Când este cald afară, se strâng cu toţii… Pentru că nu este departe de unde locuim acuma, şi pentru că mergem des acolo s-a obişnuit să alerge/ să se joace şi săă fugă după acei copiii. Chiar s-a şi împrietenit cu o vecină. Eu trebuie să stau de paza cât timp ea îşi vede de joacă, nu o pot lasa singură mai ales ca trec maşini şi oricând se poate întâmpla ceva neprevazut. De ex. într-o zi a căzut pe trotuar, lângă, era o bicicletă care a cazut aproape pe ea, şi a julit-o. În fine, plus că copiii cei mari sunt cam năzdrăvani. Read more “Crize. Nervi. Plâns. Lovituri.”

Grădiniţa – un eşec total

Nu doream să discut pe blog despre această situaţie, dar dacă tot am început să vorbesc, luată de val,  plină de entuziasm, despre cât de bine s-a integrat fetiţa mea la grădiniţă încă din prima zi (vezi: prima zi la grădiniţă). Cum îşi dorea să meargă acolo, şi cât de bine s-a simţit împreună cu copilaşii de vârsta ei… iar asta este ceva firesc şi normal.

Seara când începeam să ne pregătim de nani, ea nu işi dorea să doarmă ci mă întreba dacă mergem la grădiniţă :)

Nu ştiu de ce simt nevoia să împărtăşesc acest of… probabil ca să mă descarc de toată această tensiune…

Nu am mai intrebat-o de ceva timp dacă îşi doreşte să meargă la grădiniţă. În dimineaţa aceasta am întrebat-o din nou: “vrei să mergem la grădiniţă?”

-Nu vreau!

-copii se bate!

Mi-am abţinut lacrimile care se strângeau în colţurile ochilor. Speram că ceea ce am văzut să nu i se fi aplicat şi ei.

Zilele trecute am încercat să o fac să vorbească, să aflu ce este în sufletul ei, ce s-a întâmplat de nu îşi mai doreşte la grădiniţă.

Mărturisirea ei mi-a bulbucat ochii de uimire, după spusele ei băieţii îi trăgea câte una în cap iar educatoarea la fund. Şi de parcă asta nu ar fi suficient, comportamentul ei mă tulbură adânc sufleteşte. Când se bonsumflă, ceva nu-i convine sau este certată, fuge într-un colţ şi stă ghemuită, îngânând cine ştie ce… Nu plânge, dar acest gest este mai apăsător decât dacă ar văsa o mare de lacrimi. Nu-mi place că caută să se refugieze într-un colţ, că se interiorizează şi suferă în sinea ei. Aş prefera să plângă, să ţipe, să se dea cu fundul de pământ, să facă orice numai să nu se interiorizeze ci să-şi verse energiile negative. În alte dăţi, când i se întâmpla ceva, fugea repede la mine în braţe, îmi cerea ajutorul sau pur şi simplu se cuibărea şi un doi se liniştea.

Bănuiesc, ca să o facă ascultătoare,  o ţintuaiu într-un colţ, colţ al ruşinii. Altfel nu-mi pot imagina de unde acest comportament, aşa din senin.

Atât de umilită, mă simt!

Atât de mult mi-aş dori o schimbare.

Pentru că-mi fac iluzii deşarte şi ştiu că acest sistem nu se va schimba în grabă, aceste mentalităţi şi stiluri de a preda micuţilor disciplina sunt prea înrădăcinate pentru a putea fi smulse.

Ar fi atât de multe de spus.

Cert este că sunt împotriva bătăii, împotriva violenţei de orice natură, mi-am luat inima în dinţi şi am scris despre copilăria mea  zbuciumată. Şi-mi doresc ca copilul meu să nu crească într-un mediu în care disciplina se face cu ameninţări şi loviri.

Zilele trecute am distribuit pe Fb o imagine tristă care spune multe, cam aşa se face pregătirea şi la noi:

 

Nu ştiu ce vom face în toamnă. Mă gândesc să mă alătur comunităţii care a reuşit să treacă peste mentalităţi, să fie consecvente şi să izbutească cu un conceput nou la noi în ţară, acela de homeschooling.

Educaţia cu bătaia. Educă-ţi copilul, nu-l lovi!

Educă-ţi copilul, nu-l lovi! Durerea dispare, dar amintirea rămâne! A educa nu înseamnă a lovi şi disciplina nu înseamnă pedeapsă… 

Despre toate acestea am vorbit în postul educatie-cu-nuiaua în care vă spuneam despre o mămică care s-a simţit determinată să apeleze la o nuia pentru a-şi disciplina copilul de nici 2 ani, într-un comentariu la acel post mi-am deschis sufletul şi “m-am confesat”. Nu am putere să scriu un post special despre asta, rănile sunt acolo, sunt cicatrizate dar când mă navălesc amintirile, toate acele răni se deschid, îmi amintesc totul ca şi când s-a întâmplat ieri nu acuma mai bine de 20, chiar 25 de ani. Voi copia acel mesaj aici, nu îmi face cinste, mă simt îngrozitor că trebuie să vorbesc despre asta şi că nu sunt capabilă să “uit”. Read more “Educaţia cu bătaia. Educă-ţi copilul, nu-l lovi!”

prima zi la grădiniţă

Avertisment: un post personal! … notiţe de jurnal

La grădiniţă am înscris-o încă de anul trecut dar nu am dus-o deoarece nu a împlinit 3 ani. În martie va împlini 3 ani şi s-a apropiat vremea grădiniţei. Aş mai fi ţinut-o acasă, cu mare drag, dar simţeam că nu mai fac faţă, deoarece e ca un bulgăre de zăpadă care-i lăsat să cadă de pe vârful unui deal. E mereu în mişcare, pusă pe căţărat şi sărit. Este un copil energic.

Iarna, statul afară ne este restricţionat de vremea rece şi ameninţătoare de presupuse viruşi care aduc răceli. Mersul în locurile închise de joacă din mall-uri nu ne-au fost de ajuns. Aşa că am hotărît să meargă la grădi pentru câteva ore, să socializeze, să se obişnuiască în colectiv. Consideram că este pregătită de grădiniţă doar că nu ştiam dacă este pregătită să stea fără mami prin preajma ei.

M-au ajutat foarte mult sfaturile Roxanei. Timp de mai mult de 6 luni de zile am vorbit despre “mersul la gradiniţă”, ajunsesem să o întreb: – şi ce fac copii la grădiniţă? – iar ea răspundea: “colorează, pictează cu ciumpele,… se joacă” :)

De asemenea ne-au ajutat şi cartea Bobiţă şi buburuză la grădiniţă şi Şcoala urşilor. A înţeles foarte clar din aceste cărţi ce urmează să se întâmple la grădiniţă.

Când am ajuns în sala de clasă, nu era nimeni, cu toţii luau micul dejun. A fost numai bine pentru că a avut timp să inspecteze zona. Read more “prima zi la grădiniţă”

când te saturi de copil… ce faci?

Când te saturi de copil… îl trimiţi la bunici, la creşă, la mătuşi etc. nu? ca să ai un moment de respiro, ca să poţi face curăţenie, să te odihneşti sau pur şi simplu să leneveşti sau să te relaxezi în cadă şi aşa mai departe… motivele pot varia.

Dar când nu ai bunici, nu l-ai înscris la creşă, nu ai nici socri, nici mătuşi şi nici curaj să-ţi laşi copilul în vecini, ce faci? Te obişnuieşti!

Când frecvent faci aceleaşi lucruri şi când ştii că nu ai cui să laşi copilul nici măcar o oră,  apare obiceiul şi ţi se pare normal ca să stai cu el 24/24 zi de zi până când ajunge la grădiniţă.

Mie mi se pare anormal ca să las un copil mic de 1-3 ani (sau bebeluş ) la bunici sau la oricine altceva mai mult de câteva ore. Copilul are un program stabilit de mama şi orice schimbare adusă mi se pare că întoarce bunul demers al creşterii. Am văzut copii cocoloşiţi de bunici sau alte rude iar părinţii se chinuiau să dezveţe copilul de proastele obiceiuri întipărite.

Oricum, eu nu ştiu ce înseamnă să-ţi laşi copilul acasă la altcineva. Fetiţa mea a stat cel mult 2 ore cu tatăl său (şi asta s-a întâmplat după ce a împlinit 2 ani şi am început să merg la salon sa-mi facă manichiura), în rest e non stop cu mine, şi aşa mi se pare normal şi firesc să fie. Şi sunt aşa de fericită că pot sta alături de ea. Nu aş accepta să las copilul cu nimeni cât timp e mic, după ce creşte mai mare, după 2 ani, mi se pare în regulă.

NU, nu ai voie să te saturi de copilul tău, pentru că l-ai născut şi ai responsabilităţi. Trebuia să ştii dinainte să-l naşti că nu vei mai putea pleca hai-hui, că timp de câţi va ani va trebui să stai lângă el, pentru că e mic şi neajutorat şi are nevoie de tine până când va înţelege cum funcţionează lumea asta, până când se va putea descurca şi singur.

Cum a spus şi little lucky

“un copil nu e o ţoală.
un copil nu e un film.
un copil nu e un fel de mâncare.
un copil nu e o poşeta.
un copil nu e un amant.”
un copil nu e un accesoriu de care să te lipseşti atunci când nu mai ai chef de el! Câţiva ani din viaţa ta trebuie să-i sacrifici pentru copilul tău, pe care-l iubeşti ca pe ochii din cap.
3 ani din viaţa ta -de încă, să zicem 40 de ani- chiar nu-i poţi sacrifica? pentru ca să fi alături de copilul tău, să-l iubeşti şi să-l pregăteşti pentru lumea asta. El nu va ţine minte dezordinea din casă, sau coafura/ manichiura ta îşi va aminti iubirea şi sprijinul care i l-ai acordat.
După ce va creşte lucrurile vor sta altfel, nu va mai trebui să fii non-stop în spatele lui. Fiinţa această micuţă şi drăgălaşă va fi capabil să se descurce – pentru că ai fost  stâlpul de susţinere. Şi aşa va trebui să rămâi câte zile vei mai avea. Pentru că asta înseamnă să fii mamă! Şi nu e perfect normal să nu mai ai chef de copil! Dacă ai astfel de sentimente ţinele pentru tine şi nu lăsa ca copilul să înţeleagă că nu ai chef de el, pentru că el are nevoie de tine, e dependent de grija ta!

My Pee Pee Bottle – Sticlă pentru pipi

Citeam pe blogul lui littlelucky despre un nesimţit de bărbat care-şi făcea nevoile, nestingherit, la un colţ de stradă. Este indignat şi poate astfel de gesturi ne umple de mânie şi dispreţ.

Am scris un comentariu pe blogul lui  littlelucky despre un cuplu pe care l-am văzut de curând, aceştia erau împreună cu un băieţel micuţ (să fi avut 5 ani) care după ce a spus “mami trebuie să fac pipi” a fost îndemnat de mamă sa, să se dezbrace pe trotuar şi să facă pipi, într-o tufiţă de flori de la marginea trotuarului. Nepăsându-le că-i în văzul tuturora. Iar ei mergeau mai departe, şi copilul după ce a făcut pipi, a fugit să-i prindă din urmă. Chiar dacă la 2 m este un discount care are şi restaurant, implicit şi toalete.

Eu gândesc aşa: băieţeii aceştia vor creşte mari, iar dacă ei sunt trimişi de micuţi să facă pipi oriunde, în văzul lumi, li se va forma obiceiul, iar când vor fi mari, chiar adulţi, nu vor face la fel? exact acolo unde-i taie! fără să ţină cont de nimica.

Ştiu, copii mici nu se pot ţine foarte mult şi o mămică a venit cu o soluţie, care mie mi se pare ingenioasă: a inventat aceste sticluţe în care copii pot face pipi: Read more “My Pee Pee Bottle – Sticlă pentru pipi”