Iarba şi frunza veştedă de toamnă

Un fir de iarbă îi spune unei frunze veştede: „Ce zgomot faci când cazi! Ai reuşit să îmi împrăştii toate visele de iarnă.”

Iar frunza veştedă răspunse indignată: „Jos te-ai născut şi tot jos îţi duci zilele! Lucru lipsit de melodie ce eşti! Tu nu trăieşti la înălţime, şi-a vântului cântare nu te-atinge.”
Apoi frunza tomnatică se aşternu pe pământ şi adormi. Dar la venirea primăverii se trezi din nou – acum, ca fir de iarbă.
Şi-apoi, când fu încă o dată toamnă, iar de deasupra coborau prin aer frunze veştede, ea spunse pentru sine: „Oh, frunzele astea! Atât de zgomotoase! Îmi împrăştie visele de iarnă.”

Această povestioară frumoasă am citit-o pe FB, după o căutare pe internet am aflat că a fost scrisă de un poet arab, Khalil Gibran.

O adevărată lecţie primita de la animale: mama şi puiul

Cine mă iubeşte şi mă va iubi întotdeauna, cu o dragoste pe care nicio situaţie, supărare sau greşeală a mea nu o poate clinti? Aceea eşti tu, măicuţa mea!” (Thomas Carlyle)

Read more “O adevărată lecţie primita de la animale: mama şi puiul”

tânărul şi mama sa

Circulă pe facebook o povestioară tare frumoasă pentru sufletul nostru. Eu am primit-o de la Alexandra şi este vorba despre un tânăr şi mama sa.

Un baiat de 16 ani a facut o călătorie în străinătate…când s-a întors acasă, la aeroport, îl astepta mama lui cu lacrimi de bucurie în ochi. Când şi zărit fiul la strâns tare în braţe, cât de tare a putut, deoarece i-a fost foarte dor de el. Băiatul i-a spus:
“Mama ştiu că mă iubeşti mult dar dacă mă strângi aşa în braţe în faţa atâtor oameni ca pe un copil mic… mă faci de ruşine!” cu asta a rănit-o foarte tare pe mama-sa… care se gândea că…fiul ei nu se bucură ca o revede. După 6 ani fiul ei a plecat iar într-o călătorie în străinătate şi deşi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport să îl conducă, să-şi ieie rămas bun de la el. Dar de data aceasta nu şi-a îmbrăţişat fiul ci s-a întors cu spatele plângând foarte tare şi i-a zis rămas bun fiule şi ai grijă de tine.
Când baiatul s-a întors, mama lui nu îl mai aştepta în gară… când a ajuns acasă a găsit Read more “tânărul şi mama sa”

Secretul fericirii

Ieri am aflat care este Secretul fericiri, te invit să-l descoperi şi tu din această povestioară mică:

Au fost odată doi învăţăcei care, fiind intens preocupaţi de o importantă problemă existenţială, au îndrăznit să apeleze la maestrul lor (zen).

„Domnia ta”, au vorbit tinerii în cor, „ce faci pentru ca să fii mereu fericit şi mulţumit de tine? Şi noi ne dorim, din tot sufletul, să trăim împlinirea acestui sentiment omniprezent în cazul tău.”

Aruncând o privire înţeleaptă şi schiţând un zâmbet cald, maestrul spuse: „Când mă odihnesc, atunci mă odihnesc. Când mă ridic, atunci mă ridic. Când umblu, atunci eu umblu. Când mănânc, atunci eu mănânc.”

Învăţăceii îşi aruncară stupefiate priviri unul altuia, până când unul dintre ei izbucni: „Nu îţi bate joc de noi, te rog! Ceea ce spui tu facem şi noi. Dormim, umblăm, mâncăm. Şi, în ciuda acestui fapt, tot nu regăsim fericirea. Unde zace secretul?” Read more “Secretul fericirii”

Povestea lui Jim Rohn unul dintre cei mai mari conferentiari motivatori

Cu puţin înainte de a-l întâlni pe domnul Shoarf, trândăveam pe acasă când am auzit un ciocănit în uşă. Era o lovitură timidă, ezitantă. Am deschis uşa şi am văzut o pereche de ochi mari, căprui  care se uitau în sus la mine. Era o fetiţă slăbuţă de vreo  10 ani. Mi-a spus, luându-şi inima în dinţi, că vindea prăjituri pentru Girl Scout. A fost o prezentare de maestru – mai multe arome, o ofertă specială şi numai doi dolari cutia. În cele din urmă, cu un zâmbet larg şi politicos, m-a rugat să cumpăr.
Şi vroiam să o fac. O, cum doream să cumpăr!
Cu o singură excepţie. Nu aveam doi dolari! Doamne, cât eram de jenant! Eram tată, fusesem la colegiu, aveam o slujbă bine plătită – şi totuşi nu aveam  doi dolari  în buzunar.
Natural, nu puteam să-i spun asta fetiţei cu ochii mari, căprui. Am minţit-o. I-am spus “Mulţumesc, dar am cumpărat deja prăjituri de la Girl Scout anul acesta. Încă mai am o grămadă în casă”.
Toate astea nu erau adevărate. Dar a fost singurul lucru care mi-a trecut prin cap pentru a scăpa. Şi am reuşit. Fetiţa a spus:  Read more “Povestea lui Jim Rohn unul dintre cei mai mari conferentiari motivatori”

Generatia noastra. Generatia X anii 70-80

Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X.
Nascuti in perioada ‘70-’80, vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat`o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca “noi nu stim nimic”.
Suntem ultima generatie care a jucat `ascunsea, Castel,Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasii, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) si primii care am vazut desene animate color.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca.
Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.
Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Spuneam misto si fain in loc de cool.
Am sorbit din ochi Beverly Hills, Salvati de Clopotel, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. si cine zice ca nu s`a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s`a certat Mila cu Shiro.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala…
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, “muzica a inceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!” Read more “Generatia noastra. Generatia X anii 70-80”

Defecte

O femeie bătrâna din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băt, şi le căra pe după gât.
Un vas era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă.
Un vas era crăpat şi la sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, ajungea doar cu jumătate din cantitatea de apă
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă.
Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa, şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!”
Bătrâna a zâmbit şi i-a spus: Read more “Defecte”

De ce plâng femeile?

De ce plângi?

– Pentru că sunt femeie ! – raspunde mămica.
– Nu înţeleg … – zice micuţul.
Mămica îl îmbrăţisează şi spune :
– Si n-ai sa intelegi niciodată …
Mai târziu, copilul îşi întreabă tatăl :
– De ce plânge mămica ?
– Nu ştiu nici eu ! Toate femeile plâng fără motiv ! – a fost tot ce
i-a putut spune tăticul.

Devenit adult, îl întreabă pe Dumnezeu :
– Doamne, de ce plâng femeile aşa de uşor ?
– Când am făcut femeia, ea trebuia să fie o fiinţa deosebită.
I-am facut  umerii destul de puternici ca să poarte pe ei toată greutatea acestei  lumi  şi destul de moi ca să fie confortabili.
I-am dat forţă de a da viaţă  şi  cea de a accepta respingerea cu care o tratează adesea proprii copii.
Forţă de a avea grijă de familie în pofida bolilor şi oboselii.
I-am dat  sensibilitatea de a-şi iubi copiii cu o dragoste necondiţionată, chiar   şi  atunci când ei o ranesc cumplit.
I-am dat forţa care-i permite să continue când toată lumea abandonează.
I-am dat forţa de a-şi suporta bărbatul în căderile  sale şi de a-i rămâne alături cu aceeaşi tărie. Şi, în fine, i-am dat  lacrimi să plângă atunci când simte nevoia.

Vezi, fiule, frumuseţea unei femei nu stă în veşmintele pe care le poartă, nici în chipul ei,  nici în coafură. Frumuseţea unei femei stă în ochii ei.  Aceasta e poarta către inima ei – locul unde se adăposteşte dragostea.
Şi adesea lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima.

Încurajaţi respectul de sine al celorlalte femei, puteţi trimite acest link mai departe tuturor femeilor
Şi tuturor bărbaţilor, ca să afle că TOATE FEMEILE SUNT FRUMOASE!

Furnicuţa productivă şi fericită

În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său, furnicuţa productivă şi fericită.
Acolo îşi petrecea zilele furnicuţa: muncea, muncea cu spor şi cânta veselă.

Ea era fericită şi firma mergea foarte bine.
Dar..
BONDARUL, Director General la firma unde lucra furnicuţa, a considerat că nu era posibil ca furnicuţa să lucreze de capul ei, aşa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experienţă. Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizeze munca furnicuţei, şi a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice.
În curând a fost necesară angajarea unei Secretare pentru a-l ajuta pe Scarabeu la citirea şi înregistrarea rapoartelor furnicuţei.
Aşa că au angajat o PĂIANJENIŢĂ care organiza actele şi răspundea la telefon.

Între timp, furnica productivă
şi fericită muncea, muncea, muncea…
BONDARUL, Directorul General era foarte mulţumit de rapoartele date de SCARABEU, aşa că a mai cerut statistici şi indicatoare de gestiune.
Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC asistent pentru Supraveghetor
…şi a mai fost nevoie de un nou calculator şi o imprimantă color.
Curând, furnicuţa productivă şi fericită a inceput să se plângă, de toată hârţogăria
şi toate rapoartele pe care trebuia să le facă.
Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca înainte.

Read more “Furnicuţa productivă şi fericită”

Ce dai aia primeşti

“Un pahar cu lapte”

Într-o zi, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă ca să-şi plătească studiile la universitate, gasi în buzunar doar o moneda de 10 cenţi şi-i era foame.
Decise să ceară ceva de mâncare la urmatoarea casă. Dar nervii lui l-au trădat când îi deschise uşa o femeie superbă. În loc să ceară ceva de mâncare, ceru un pahar cu apă.
Ea se gândi că tânărul părea înfometat, aşa că îi aduse un pahar mare cu lapte.
El îl bău încet şi după aceea întrebă:
-Cât vă datorez?-
-Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea. – mama mea ne-a învăţat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..
Şi el răspunse: vă mulţumesc din suflet…!
Când Howard Kelly plecă de la casa aceea, nu numai se simţi mai uşurat, dar şi încrederea în Dumnezeu şi în oameni deveni mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.
După câţiva ani, femeia se îmbolnăvi grav.
Medicii din satul ei erau îngrijoraţi. După puţin timp au trimis-o în oraş. Îl căutară pe Dr. Howard Kelly pentru o consultaţie.
Când el auzi numele satului din care provenea pacienta, simţi în ochi o lumină specială şi o senzaţie plăcută.
Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului în camera ei.

Îmbrăcat în halatul lui, doctorul intra să o vadă. Capriciile destinului,

era ea, o recunoscu imediat!

Read more “Ce dai aia primeşti”

Apa trebuie salvată! Vom muri fara ea!

Scrisoare scrisă în anul 2070

Suntem în anul 2070.
Am 50 de ani, dar arăt de 85.
Am multe probleme pentru că beau prea puţină apă.
Cred că nu îmi mai rămâne mult timp.
Astăzi sunt unul dintre cei mai în vârstă în societatea în care trăiesc.

Îmi amintesc când eram de 5 ani.
În parcuri erau pomi mulţi, casele aveau grădini frumoase şi puteam să stau sub duş chiar şi o oră. Acum folosim prosoape cu ulei mineral ca să ne curăţim .

Înainte, toate femeile îşi arătau cu mândrie frumosul lor păr.
Astăzi trebuie să-şi radă capul ca să-l păstreze curat fără să se foloseasca de apă
Înainte, tata spăla maşina cu furtunul de stropit. Astăzi legea interzice cu stricteţe asemenea practici.

Îmi amintesc că existau multe tabele care scriau “ATENŢIE LA APĂ”, dar nimeni nu le băga în seamă. Oamenii credeau că apa este inepuizabilă.
Astăzi, toate fluviile, râurile, lacurile şi apele subterane
sunt iremediabil contaminate şi secate.

Tot peisajul înconjurător nu mai este decât un deşert fără sfârşit. Infecţiile gastrointestinale, bolile de piele şi infecţiile urinare sunt principalele cauze de deces.
Industria a paralizat şi procentajul şomajului a atins cote dramatice. Fabricile de desalinizare a apei de mare sunt principalul domeniu de producţie. Dau muncitorilor  apă potabilă în loc de salariu.

Atacurile pentru un bidon de apă sunt obişnuite pe drumurile de-acum pustii.

Hrana este în proporţie de 80% sintetică.
Înainte ni se recomanda să bem 8 pahare de apă pe zi. Astăzi nu am dreptul să  beau decât o jumătate de pahar. Pentru că nu ne putem spăla hainele le aruncăm, ceea ce măreşte munţii deja enormi de gunoaie.
Ne-am reîntors la folosirea latrinelor ca în secolul trecut, pentru că sistemele de canalizare subterane nu pot funcţiona fără apă.

Oamenii stau faţă în faţă cu spaima: corpurile lor sunt astenice, zbârcite de deshidratare, rănite de radiaţia infraroşie pe care nu o mai filtrează atmosfera din cauza găurii de ozon.

Din cauza deshidratării pielii, o femeie de 20 de ani arată de 40.
Oamenii de stiinţă fac cercetări, dar nu se vede nici o
soluţie la orizont. Nu putem fabrica apă.
Concentraţia de oxigen s-a redus din cauza lipsei de vegetaţie, ceea ce a dus la scăderea capacităţilor intelectuale ale noilor generaţii. Read more “Apa trebuie salvată! Vom muri fara ea!”

Povestea lui Rocky (Sylvester Stallone)

Această poveste a lui Rocky  (Sylvester Stallone) este reală! Şi este o adevărată lecţie de viaţă!

Încă de când Sylvester Stallone era doar un copil îşi dorea foarte tare să ajungă actor.
Se născuse cu dificultate, cu ajutorul forcepsului, îi rămaseseră urme pe craniu şi avea gura strâmbă.
Când era tânar, Sylvester Stallone, a fost refuzat la Hollywood de mii de ori . De cate 7, 8 ori de fiecare casă de producţie. Nimeni nu vroia să îi dea un rol. A divorţat de soţie după ce i-a vândut bijuteriile pentru că nu aveau bani de mâncare.

Şi-a vândut câinele pe strada, pe 25$, în timp ce plângea de durere… Era prietenul lui cel mai bun, care îl iubea necondiţionat, spre deosebire de nevastă-sa. Apoi i-a venit o idee şi a scris un scenariu în cateva zeci de ore de stat la masa, în continuu. S-a dus la o casa de producţie şi aia au zis: “Ce scenariu SUPER!! Îti dam 125 de MII de dolari pe el, dar tu nu joci în filmul pe care îl vom face după scanariul tau!” Dar omul vroia să fie actor şi a zis “NU! Eu trebuie să fiu actorul principal că eu înţeleg rolul mai bine ca oricine!“.
Read more “Povestea lui Rocky (Sylvester Stallone)”