Circulă pe facebook o povestioară tare frumoasă pentru sufletul nostru. Eu am primit-o de la Alexandra şi este vorba despre un tânăr şi mama sa.

Un baiat de 16 ani a facut o călătorie în străinătate…când s-a întors acasă, la aeroport, îl astepta mama lui cu lacrimi de bucurie în ochi. Când şi zărit fiul la strâns tare în braţe, cât de tare a putut, deoarece i-a fost foarte dor de el. Băiatul i-a spus:
“Mama ştiu că mă iubeşti mult dar dacă mă strângi aşa în braţe în faţa atâtor oameni ca pe un copil mic… mă faci de ruşine!” cu asta a rănit-o foarte tare pe mama-sa… care se gândea că…fiul ei nu se bucură ca o revede. După 6 ani fiul ei a plecat iar într-o călătorie în străinătate şi deşi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport să îl conducă, să-şi ieie rămas bun de la el. Dar de data aceasta nu şi-a îmbrăţişat fiul ci s-a întors cu spatele plângând foarte tare şi i-a zis rămas bun fiule şi ai grijă de tine.
Când baiatul s-a întors, mama lui nu îl mai aştepta în gară… când a ajuns acasă a găsit Continue Reading →

Ieri am aflat care este Secretul fericiri, te invit să-l descoperi şi tu din această povestioară mică:

Au fost odată doi învăţăcei care, fiind intens preocupaţi de o importantă problemă existenţială, au îndrăznit să apeleze la maestrul lor (zen).

„Domnia ta”, au vorbit tinerii în cor, „ce faci pentru ca să fii mereu fericit şi mulţumit de tine? Şi noi ne dorim, din tot sufletul, să trăim împlinirea acestui sentiment omniprezent în cazul tău.”

Aruncând o privire înţeleaptă şi schiţând un zâmbet cald, maestrul spuse: „Când mă odihnesc, atunci mă odihnesc. Când mă ridic, atunci mă ridic. Când umblu, atunci eu umblu. Când mănânc, atunci eu mănânc.”

Învăţăceii îşi aruncară stupefiate priviri unul altuia, până când unul dintre ei izbucni: „Nu îţi bate joc de noi, te rog! Ceea ce spui tu facem şi noi. Dormim, umblăm, mâncăm. Şi, în ciuda acestui fapt, tot nu regăsim fericirea. Unde zace secretul?” Continue Reading →

Cu puţin înainte de a-l întâlni pe domnul Shoarf, trândăveam pe acasă când am auzit un ciocănit în uşă. Era o lovitură timidă, ezitantă. Am deschis uşa şi am văzut o pereche de ochi mari, căprui  care se uitau în sus la mine. Era o fetiţă slăbuţă de vreo  10 ani. Mi-a spus, luându-şi inima în dinţi, că vindea prăjituri pentru Girl Scout. A fost o prezentare de maestru – mai multe arome, o ofertă specială şi numai doi dolari cutia. În cele din urmă, cu un zâmbet larg şi politicos, m-a rugat să cumpăr.
Şi vroiam să o fac. O, cum doream să cumpăr!
Cu o singură excepţie. Nu aveam doi dolari! Doamne, cât eram de jenant! Eram tată, fusesem la colegiu, aveam o slujbă bine plătită – şi totuşi nu aveam  doi dolari  în buzunar.
Natural, nu puteam să-i spun asta fetiţei cu ochii mari, căprui. Am minţit-o. I-am spus “Mulţumesc, dar am cumpărat deja prăjituri de la Girl Scout anul acesta. Încă mai am o grămadă în casă”.
Toate astea nu erau adevărate. Dar a fost singurul lucru care mi-a trecut prin cap pentru a scăpa. Şi am reuşit. Fetiţa a spus:  Continue Reading →

Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X.
Nascuti in perioada ‘70-’80, vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat`o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca “noi nu stim nimic”.
Suntem ultima generatie care a jucat `ascunsea, Castel,Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasii, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) si primii care am vazut desene animate color.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca.
Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.
Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Spuneam misto si fain in loc de cool.
Am sorbit din ochi Beverly Hills, Salvati de Clopotel, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. si cine zice ca nu s`a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s`a certat Mila cu Shiro.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala…
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, “muzica a inceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!” Continue Reading →