Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay

Îmi doresc enorm de mult să citesc cartea Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay. În sfârşit am găsit-o la un preţ decent pentru România, pe elefant.ro e la reducere de 25%, 37.43 lei (50 de lei nu îmi vine sa dau pe o carte).  Mi-am comandat-o şi de abia aştept să o savurez. Voi reveni cu un update.

O carte impecabilă, file excelente, fine, îţi e drag să răsfoieşti fiecare pagină, îţi vine să le mângîi (ca blana unei pisici) aşa de fine sunt :)

Update: Doamne ce carte! O carte care chiar merită să fie citită! Am citit-o pe nerăsuflate, nu mai îmi venea să o las din mână … Ce poveste! Ce relatare! Am înţeles atât de multe despre Holocaust :( Ce oameni nemiloşi, ce ticăloşi, şi ce fapte pline de groază s-au întâmplat în timpul raziei din 1942 de la Velodrome d`Hiver, în inima Parisului, unde un faimos stadion acoperit, unde se ţineau concursurile de ciclism, mii de familii de evrei,  au fost închise acolo, zile întregi, în condiţii îngrozitoare. Apoi trimise la Auschwitz. Şi gazate. Doar pentru că erau evrei. Ruşine!!!

Cât de greu îţi este să îţi imaginezi acest scenariu:

Ziua se târa, nesfârşită, insuportabilă. Ghemuită lângă mama ei, fetiţa privea cum familiile din jur îşi pierdeau încetul cu încetul minţile. Nu era nimic de băut, nimic de mâncare. Căldura era înăbuşitoare. Aerul era plin de un praf fin şi uscat, care îi înţepa ochii şi gâtul.
Marile porţi ale stadionului erau închise. De-a lungul fiecărui zid, poliţişti cu chipuri sumbre îi ameninţau în tăcere cu armele. Nu aveai unde să mergi şi nici ce să faci. Doar să stai aici şi să aştepţi. Ce anume? Ce avea să li se întâmple, familiei ei, acestei mulţimi de oameni?
împreună cu tatăl ei, încercaseră să găsească toaletele, în celălalt capăt al arenei. Ii izbise o duhoare insuportabilă. Erau prea puţine toalete pentru o asemenea mulţime şi, curând, devenirâ ne funcţionale. Fetiţa trebuise să se ghemuiascâ lângă perete ca să se uşureze, luptându-se cu nevoia copleşitoare de a vomita, astupându-şi gura cu mâna. Oamenii îşi făceau nevoile pe unde apucau, ruşinaţi, înfrânţi, ghemuindu-se ca animalele pe podeaua mizerabilă. Fetiţa văzu o femeie în vârstă, respectabilă, ascun-zându-se după haina soţului ei. O altă femeie icnea îngrozită, ţinându-se cu mâinile de gură şi de nas şi clătinând din cap.
Fetiţa îşi urmă tatăl prin mulţime, înapoi la locul unde o lăsaseră pe mama ei, trebuind să-şi facă loc prin gloată. Tribunele erau înţesate de boccele, bagaje, saltele, cărucioare, iar arena era neagră de oameni. Câţi oameni erau aici? se întrebă. Copiii alergau pe culoare, murdari, transpiraţi, ţipând după apă. O femeie gravidă, aproape leşinată din cauza căldurii şi a setei, ţipa din toate puterile că o să moară. Un bătrân se prăbuşi brusc, pe solul prăfuit. Chipul lui albăstrui se contorsiona şi tresărea. Nimeni nu se mişcă.

Fetiţa se aşeză lângă mama ei. Femeia devenise tăcută. Aproape că nu mai vorbea. Fetiţa îi luă mâna şi i-o strânse; mama nu îi răspunse. Tatăl se ridică şi îi ceru unui poliţist apă, pentru copilul şi soţia lui. Bărbatul îi replică scurt că deocamdată nu există apă. Tatăl afirmă că asta era abominabil, că nu puteau fii trataţi ca nişte animale. Poliţistul îi întoarse spatele.
Fetiţa îl văzu din nou pe leon, băieţelul pe care îl zărise în garaj. Umbla fiară ţintă prin mulţime, privind spre porţile mari. Observă că nu purta steaua galbenă. Ii fusese smulsă. Fetiţa se ridică şi se duse la el. Chipul îi era murdar, avea o vânătaiepe obrazul stâng şi alta pe claviculă. Se întrebă dacă şi ea arăta la fel, obosită şi lovită.
— Eu plec de aici, îi zise el, cu voce joasă. Părinţii mei mi-au zis. Acum.
— Dar cum? întrebă ea. Poliţia n-o să te lase să ieşi.
Băiatul o privi. Era de vârsta ei, avea zece ani, dar părea mult mai mare. Nu mai păstra nimic copilăresc în înfăţişare.
— Găsesc eu o metodă, răspunse el. Părinţii mi-au zis să plec. Ei mi-au smuls steaua. E singura soluţie. Altminteri, e sfârşitul. Sfârşitul pentru noi toţi.
Din nou, simţi că o străbate un fior rece. Sfârşitul? Era, într-adevăr, sfârşitul?
El se uită lung la ea, cu o privire uşor dispreţuitoare.
— Nu mă crezi, nu-i aşa? Ar trebui să vii cu mine. Scoate-ţi steaua, vino cu mine acum. O să ne ascundem. O să am grijă de tine. Ştiu ce să fac.
Fetiţa se gândi la frăţiorul ei care o aştepta, ascuns în dulap. Mângâie cheia şlefuită din buzunar. Ar putea să plece cu băiatul ăsta ager şi isteţ. Ar putea să-l salveze pe fratele ei şi să se salveze pe sine.
Dar se simţea prea mică, prea vulnerabilă să facă aşa ceva singură. Era prea înspăimântată. Iar părinţii ei… Mama ei, tatăl ei… Ce se va întâmpla cu ei? Băiatul ăsta spunea adevărul? Putea să aibă încredere în el?
Simţindu-i nehotârârea, el îi puse o mână pe braţ.
— Vino cu mine! o îndemnă.
— Nu ştiu, murmură ea. El se dădu înapoi.

Cartea începe cu un eveniment din Paris, Iulie 1942, în două pagini descrie desciderea poliţiştilor într-un apartament unde locuia o familie de evrei (părinţii împreună cu o fetiţă de 10 ani şi un băieţel de doar 2 anişori) pentru a-i duce pe stadion, alături de celelalte familii de evrei. Read more “Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay”

Barbatul si Femeia de Victor Hugo

Bărbatul şi Femeia de Victor Hugo

Bărbatul este cea mai elevata dintre creaturi,
Femeia cel mai sublim idol.
Dumnezeu a facut pentru bărbat un tron,
Iar pentru femeie un altar;
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte;

Bărbatul este creierul, femeia este inima,
Creierul primeşte lumina,
Inima primeşte iubirea.
Lumina fecundeaza, inima reînvie;

Bărbatul este puternic prin raţiune,
Femeie invincibilă prin lacrimi,
Raţiunea convinge, lacrimile înmoaie; Read more “Barbatul si Femeia de Victor Hugo”

Anna Karenina de Lev Tolstoi

anna karenina

Am început să citesc primul volum din Anna Karenina de Lev Tolstoi; un roman pe care îmi doresc de foarte mult timp să-l lecturez. Văzusem mai de demult filmul… dar, cu siguranţă nu se compară cu lectura. Voi reveni cu impresii şi citate. Până atunci… lectură plăcută… mie! ;)

Anna Karenina de Lev Tolstoi online

Maimuta ofensata (replica la teoria evolutiei)

O fabulă-replică la teoria evoluţiei în care A.Dumitru aşterne într-o fabulă realitatea din zilele noastre, realitate care ar ofensa până şi o maimuţă dacă am spune că provenim din regnul acesteia.

 MAIMUŢA OFENSATĂ
                    de A.Dumitru
 
Odată, o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic
A zis: ATENŢIE! Sunt foarte ofensată….
Circula-n lume vorba deloc adevarată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă…
Însăşi ideea aceasta îmi pare odioasă..
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război?
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali,
Escroci, bandiţi gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil, nu vezi aşa prostie,

Read more “Maimuta ofensata (replica la teoria evolutiei)”

Cântec femeiesc de Adrian Păunescu

Cântec femeiesc de Adrian Păunescu

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer. Read more “Cântec femeiesc de Adrian Păunescu”

Pasarea sufletului de Michal Snunit

Această poezie este o lecţie de viaţă, dacă vei avea răbdare să o citeşti până la capăt, şi dacă o vei înţelege, atunci vei primi o învăţătură frumoasă despre tine şi despre suflet.

PASAREA SUFLETULUI (Soul Bird)
–Michal Snunit–

Undeva foarte adânc,
în trupurile noastre,
se află sufletul.
Nimeni nu l-a văzut vreodată,
dar cu toţii ştim că este acolo.
Nu numai că ştim că este acolo,
ştim şi ce se află în el. Read more “Pasarea sufletului de Michal Snunit”

Scrisoare de la Dumnezeu

Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Dacă ai timp.… am răspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebări ai vrea să-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul că se plictisesc de copilarie, se grăbesc să crească, apoi iarăşi tânjesc să fie copii; că îşi pierd sănătatea ca să faca bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată si mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Read more “Scrisoare de la Dumnezeu”

Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş ubi

Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş ubi de Adrian Păunescu

Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport. Read more “Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş ubi”

Jurnal de Mircea Cartarescu

Mircea Cartarescu - Jurnal Am început să citesc jurnalul lui Mircea Cărtărescu. Jurnalul face referire la perioada între 1990-1996 şi are 470 de pagini.
Am scanat primele 5 pagini. Îmi va lua ceva timp până o voi termina, începutul sună promiţător şi-mi place. După ce am să termin cartea de citit vă voi spune impresia pe care mi-a lăsat-o. Până atunci lectură plăcută…

1990
1 ian. N-am mai făcut nici un bilanţ al lui ’89, an paradoxal pentru mine şi greu de prins în trei cuvinte. Totuşi: a fost anul unei evidente şi triste exteriorizări, unei uitări a tot ce a făcut viaţa mea de pînă acum: literatura, meditaţia, imaginarul. A fost primul an evident eşuat în privinţa valorii lucrurilor (cîteva indemne fragmente) pe care m-am încumetat să le-ncep. Transa care făcuse din mine un scriitor s-a risipit ca un vis cînd deschizi dimineaţa ochii. Practic nu m-a mai interesat literatura, ăsta-i adevărul, n-am mai putut să mă prefac că mă mai interesează. Am citit mai mult „la normă”, fără să asimilez, am scris mai mult din disperare şi stupefacţie. Nu mi-a ieşit nimic, tot ce am scris e mort, nu vine dinăuntru şi dinăuntrul dinăuntrului ca pînă acum. Read more “Jurnal de Mircea Cartarescu”

Minciunile de Adrian Păunescu

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.
Read more “Minciunile de Adrian Păunescu”

Adrian Paunescu – Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început. Read more “Adrian Paunescu – Rugă pentru părinţi”