Răutatea urâţeste rău! atât sufletul cât şi chipul omului

Am început să învăţ a fi indiferentă la răutăţile celor din jur. Într-o perioadă mă afecta enorm, mă durea, plângeam şi sufeream şi numai nu înţelegeam de ce oamenii sunt răutăcioşi cum pot ei “să-şi frece mâinile” când aproapele său are un necaz; cum pot unii să se bucure când ceva nu îţi merge bine; cum pot unii să se hrănească cu suferinţa celorlalţi…
Când vezi sclipirea din ochii lui doar pentru că eşti în cumpănă, doar pentru că ai cazut. IAr când te-ai ridicat, apa tulbure s-a liniştit acesta devine dintr-o dată mohorât, el care zburda de fericire doar pentru că  îţi mergea greu! Acuma când te priveşte, e şters la faţă, nu-şi găseşte locul. Sute de întrebări îi vin în minte… ce s-a întâmplat aşa dintr-o dată?, cum e posibil ca în câţiva ani să te ridici în vârful priramidei? să prosperi?, să avansezi?, să laşi în urmă totul?… prin tot ceea ce faci, fiecare realizare a ta doar îi dă peste nas şi-i arată că s-a înşelat în privinţa ta. Dar are ochi să vadă? Îl lasă răutatea din el să vadă lucrurile bune?

Asta ar trebuii să facem! Să nu-i mai băgăm în seamă pe răutăcioşi, le-am acordat prea multă atenţie. Aceştia ajung să ne zmulgă zâmbetul de pe faţă. Iar de la ei nu vom învăţa nimica bun şi constructiv. Decât să învăţam de la ei răutatea mai bine ne descotorosim de persoana lor. Oare ce îi determină pe oameni să îşi verse răutatea asupra celor din jur? Probabil că frustrările din sufletul lor nu suportă frumosul din inima noastră. Oare se simt satisfăcuţi după ce smulg zâmbetele de pe chipurile noastre?

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *