Copilul face crize de plâns pentru că e prea răsfăţat?

Această postare porneşte de la un exemplu de fetiţă care are doar doi anişori şi atunci când doreşte ceva anume – şi nu primeşte -începe să ţipe atât de tare încât, într-un final mama ei cedează şi-i dă acel lucru sau îi face pe plac dacă este vorba despre altceva (deşi i-a spus dinainte că “nu are voie” sau “acuma nu primeşte acel lucru” etc.).

Un copil de 2 ani are nevoie să primească multă iubire şi atenţie din partea părinţilor. Când părinţii îl “abandonează” într-un colţ al casei şi nu răspunde la n-insistenţele micuţului e normal să se exprime cumva. Iar dacă a observat că -făcând crize funcţionează (atrage atenţia părintelui); aşa va face de fiecare dată (şi acest proces îl începe încă de când are doar câteva luni), indiferent unde se află. Au o inteligenţă nativă şi se comportă cu noi exact aşa cum ne comportăm noi cu ei.

Sunt foarte fercită că nu fac parte dintre mămicile care au un copil crizat. (Pentru mine un copil crizat este acela care ţipă până nu mai poate când doreşte ceva). Şi mă întrebam, oare de ce fetiţa mea e altfel?! Iar răspunsul pe care l-am găsit constă în fermitatea cu care am acţionat încă de când a fost mai mică. Nu o ameninţ, nu o scutur, nu urlu ca o descreierată, nu o bat (doamne, chestia asta cu bătaia la un copil de 2 ani sună stât de urât; chiar am scris despre educaţia cu nuiaua aici), ci pur şi simplu folosesc un “NU” hotărât, şi “nu, nu e voie” (eventual completez de ce nu e voie) iar pe urmă îi distrag atenţia cu altceva. Niciodată nu am lăsat-o să plângă (în sensul că de fiecare dată am fost alături de ea şi am încercat să o liniştesc). Iar asta a contat atât de mult!(acuma sunt răsplătită pentru aceea răbdare de care am dat dovadă), pentru că astfel i se dezvoltă încrederea în sine (aspect care-i va fi benefic tot restul vieţii). Având încredere deplină în părinte, încă de mic, pentru că înţelege că eşti alături de el, i se va dezvolta această încredere în sine, pe care o numesc fundaţia în procesul creşterii. Sunt multe de spus despre încrederea în sine aşa că voi reveni asupra discuţiei altădată.

Oare ce înseamnă a răsfăţa un copil de 2 ani? Şi de ce a răsfăţa poate fi ceva negativ?
A răsfăţa înseamnă – a înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandreţe exagerată; a alinta.
Că vrem sau nu, cu toţii ne răsfăţăm copii. Iar când aud eticheta “acest copil e prea răsfăţat” îmi dau ochii peste cap. Eu nu cred că un copil poate fi prea răsfăţat ci mai degrabă “needucat”. Voi ce părere aveţi?

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

One thought on “Copilul face crize de plâns pentru că e prea răsfăţat?

  1. deja la 2 ani trebuie sa inteleaga ca daca nu este nu va primi aici parintele (mama +tata?) este de vina .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *