Crize. Nervi. Plâns. Lovituri.

Crize. Nervi. Plâns. Lovituri. Ţipat ca din gură de şarpe.

Acesta este şirul a ceea ce urmeză atunci când “e timpul de plecare”.

Şi a început să se întâmple destul de des, în special în locuri publice.

La spaţiu lde joacă. După 1.5-2 ore de zbenguială încep şi toanele ei în momentul în care îi spun că trebuie să plecăm. A fost suficient să urmărească reacţiile  de crize a câtorva copii că a dat şi ea tonul.

Eu când spun că este gata, este gata, nimic în plus… mai ales dacă cu 10-5 min înainte i-am tot repetat că este timpul să plecăm, şi-i precizez ce urmează să se întâmple.

Luat pe sus, ţipete din ce în ce mai tari urmate de lovituri cu palma în pieptul meu.   Orice încerc să spun e absorbit de alte ţipete, simt priviri ucigătoare în spate şi împrejur, majoritatea ne privesc.  Nu cedez, merg mai departe încercând să o calmez/ distrag atenţia folosind un ton calm. Nu funcţionează nimic. Ajunşi la maşină, încetează, dupa 10 min doarme profund.

Pe strada pe care urmează să ne mutăm locuiesc foarte mulţi copii, unii mai măricei alţii mai mici. Când este cald afară, se strâng cu toţii… Pentru că nu este departe de unde locuim acuma, şi pentru că mergem des acolo s-a obişnuit să alerge/ să se joace şi săă fugă după acei copiii. Chiar s-a şi împrietenit cu o vecină. Eu trebuie să stau de paza cât timp ea îşi vede de joacă, nu o pot lasa singură mai ales ca trec maşini şi oricând se poate întâmpla ceva neprevazut. De ex. într-o zi a căzut pe trotuar, lângă, era o bicicletă care a cazut aproape pe ea, şi a julit-o. În fine, plus că copiii cei mari sunt cam năzdrăvani.

Era deja ora 21, i-am spus că trebuie să plecăm pentru că e târziu, trebuie să mănânce, face baie şi pregăti de nani. Pentru că nu am avut cu cine vorbi am luat-o în braţe. Văzută pe sus a început circul. Urlat- plâns-lovituri spre mine.

Astăzi, după acelaşi tipar începe din nou, doar că ne aflăm în parc. Apăruse un incident nou, vazând copiii mai mari cum se urcă pe tobogan cu picioarele începe şi ea, toboganul este unul închis, un tub. I-am tot repetat că nu are voie, că se poate lovi şi lovi pe alţii, ca trebuie să urce pe scări. Nu m-a asculta, când a văzut că o aştept să coboare, ajunsă la jumătatea toboganului se oprea şi urca din nou, ignorându-mă. Când în sfârşit a coborît până jos, i-am spus pe un ton serios, chiar ameninţător, că dacă se mai urca încă o dată cu picioarele pe tobogan şi nu pe scări mergem acasă. S-a făcut că nu mă aude. Încerca să se strecure pe lângă mine şi să-şi facă damblaua. Eu mă aşezam în faţa ei şi-i repetam să se urce pe scări, iar dacă nu mă ascultă plecăm acasă. Râdea şi îşi vedea de treabă găsind o soluţie de strecureală. În momentul în care s-a urcat din nou cu picioarele pe tobogan am luat-o pe sus, spunându-i ca mergem acasă pentru că nu m-a ascultat. A început cu ţipatul, plânsul, lovitul. Priviri îndreptate pe mine. Eu încercând să-mi păstrez calmul. La ieşirea din parc am aşezat-o în tricicletă pornind spre casă, ea se calmase.

Nu îmi dau seama unde greşesc. Dacă mă gândesc bine până acuma nici nu am fost nevoită să o pedepsesc, mereu a fost înţelegătoare.

Pur şi simplu nu mai ştiu cum să procedez, cum să o fac să mă asculte, cum să o fac să înţeleagă care este limita.

Cum aţi proceda în locul meu? Sau mai bine spus, cum aţi procedat dacă aţi trecut printr-o situaţie similară? (Bea are 3 ani şi 2 luni)

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

13 thoughts on “Crize. Nervi. Plâns. Lovituri.

  1. Tare as vrea sa stiu si eu. Am doi baieti, cu cel mare nu am avut asa probleme dar cel mic care acum are aproape 2 ani e foarte temperamental , ca sa ma exprim frumos. E clar ca nu poti sa-i cresti fix la fel…
    O sa urmaresc comentariile in speranta ca altii sunt mai cunsocatori ca noi.

  2. pai eu procedez fix la fel, baietelul meu are 2 ani si 10 luni
    eu am perseverat in atitudine si crizele s-au rarit, dar tot mai face :)
    ce am observat eu- cand se face ca nu aude si apoi se crizeaza cand aplic ce-am zis, se raresc crizele daca repet din prima pana aude :D chiar si de 10 ori: mai stam 10 minute si apoi plecam, mai stam 10 minute si apoi plecam, etc, si daca tot se face ca nu aude il intreb ‘auzi? ma auzi?’ si cand zice el ‘da’ devine ok
    sunt curioasa si eu ce mai zic alte mamici, ca si eu nu prea am alte solutii

  3. Am avut si noi crize cu lovituri insa au trecut de la sine. Cred ca au durat cam 3 luni, poate mai putin. Acum intelege si asculta. Insa noi avem o regula o zi pe saptamana o intrebam unde vrea sa mearga si asteptam sa se joace, sau uneori vrea la muzeu asteptam sa se uite, ii explicam, o lasam sa faca ce vrea ea. Ea e multumita, noi multumiti.

  4. eu nu pot zice ca patesc acest lucru cu ei,dar in ultimul timp Andrei (4 ani) a inceput sa se supere cand e momentul sa incheiem o activitate (alergat, bicicleta etc)
    la noi regulile sunt stabilite de acasa: ce facem, cat stam si cand plecam
    de obicei, procedez in felul urmator: copii, plecam in 10 min; dupa 5 min ii anunt: copii, plecam in 5 min….din acest moment ii anunt mai des (ca sa se obisnuiasca cu ideea plecarii si sa nu uite ca e aproape momentul plecarii)
    cand vine momentul x, le spun sa se mai dea o data pe topogan/sa mai faca 2 ture cu bicicleta pentru ca plecam dupa aceea
    cam asa procedez eu cu amandoi
    cred ca Bea este la varsta cand simte ca poate sa te contreze si sa isi spuna punctul ei de vedere
    daca vrei, iti trimit o carte: se numeste Inteligenta emotionala care s-ar putea sa te ajute sa o intelegi pe Bea
    am scris despre aceasta carte aici:
    http://piticidarvoinici.wordpress.com/2013/01/31/inteligenta-emotionala-in-educatia-copiilor/
    stiu ca mai am o carte despre dezvoltarea si personalitatea copiilor intitulata Trucuri psihologice pentru parinti (Cum sa ne educam copilul 3-6 ani) si ti-o pot trimite si pe aceea
    sau le gasesti pe amandoua la biblioteca
    pe mine m-au ajutat mult sa inteleg cum se dezvolta cei mici si sa le acord timp de acomodare cu o schimbare care intervine, sa inteleg mai bine personalitatile lor

  5. Sofia, sper şi eu să treacă de la sine.. în acelaşi timp mă şi îngrijorez deoarece ne pune la încercare şi-mi doresc să procedez cât mai corect. Îmi place regula voastră si mi se pare o idee tare buna.

    Antoaneta, îţi mulţumesc din suflet pentru recomandări. Dacă nu este deranjul prea mare pentru tine, mi-aş dori să le citesc. Eu am cartea Dr. Spock si Dacă iţi pasă de copil tău, ed. ALL plus o mulţime de alte cărţi digitale la care nu mai am acces din cauza plăcii de bază a calculatorului care s-a bulit.

    Aşa facem şi noi, o anunţăm mereu cât timp mai are până când urmează să plecăm. Iar când îi spun că se mai dă o dată şi pe urmă plecăm, rămâne cocoţată pe tobogan şi nu mai coboară :)
    Interesant este faptul că mereu mă asculta, era înţelegătoare, înţelegea şi coopera. Cred că acuma face toate aceste toane pentru că încearcă să copieze comportamentul celorlalţi şi nu ştie ce e bine şi ce e rău. Iar eu cu această dilemă mă confrunt, cum să-i explic, ca să şi înţeleagă ce anume este bine să facă şi ce nu din ceea ce vede. Poate ar trebui să începem ceva activităţi în acest sens, sunt cu totul în ceaţă. Îi plac foarte mult ceilalţii copii şi mai ales să se afle în preajma lor, se uită atent la ei şi-i imită.

  6. Awww, ce cunoscut imi suna:))) Asa a fost si este in continuare fii-meu. Eu la vremea asta (are 5,7 ani) mai incasez pumni cand il iau de la joaca, cu toate ca e anuntat cu 10 minute inainte ca plecam. Mi se pare ca e un pic cam tarzie ora 21 pentru fetita ta, atunci ar trebui sa fie deja in pat. Poate din cauza oboselii si surescitarii reactioneaza asa.
    EU sunt convinsa ca la baiatul meu foamea combinata cu oboseala il face sa reactioneze asa. In plus, de cele mai multe ori imi reproseaza ca nu sunt eu sefa, cu toate ca nu am declarat treaba asta niciodata.
    Oricum, esti grozava ca te stapanesti si iti pastrezi, macar aparent, calmul:)

  7. La fel cred si eu, si asta-i si spun sotului (ii este foame si/sau somn) care mă acuza cateodata ca prea o las sa faca ce vrea ea si ca nu este bine pentru că nu mai tine cont de nimic si practic se face ca nu ne aude. Stiu ca trebuie sa luam masuri pentru a se corecta si a intelege cand “e gata”.

  8. Nu vorbesc din experienta, pentru ca Una n-a trecut prin etapa despre care vorbsti tu. Nici nu cunosc foarte bine contextual in care evoluati tu si fetita ta, asa incat te rog sa dai de-o parte tot ce crezi ca nu vi se potriveste:

    1. Ss avea o discutie cu ea acasa, I-as explica ce greu imi vine s-o vad asa de furioasa la lecarea din parc. I-as spune cum ma simt, de ce e important pentru mine sa plecam linistite spre casa.

    2. As incerca sa evit cu orice pret transformarea situatiilor astea intr-o lupta, intr-un care pe care – tu stabilesti regula, ea o infrange, ea tipa foarte tare, tu vrei sa castigi si-i arati ca nu te impresioneaza etc. E o lupta, asa o vad eu din exterior.

    As incerca sa negociez in termeni cat mai exagerati, pentru ca Bea sa aiba senzatia ca castiga, dar de fapt face ce vrei tu. As intreba-o cat mai vrea sa stea la joaca. Ea ar spune, probabil, muult, cat de mult, 100 de minte? Ea va fi incantata sa exagereze cu cele 100 de minute, eu m-as plange ca e preaaaaa mult dar as lasa-o asa si as obtine promisiunea ei ca mai stam 100 de minute. Ata. 100 de minyte si plecam. As tot avertiza-o ca cele 100 de minute trec, mai sunt numai jumatate, mai e doar un sfert, mai doar un strop etc. Si plecam dupa 10 minute, de fapt.

    Dar as vorbi mult, as face teatru, m-as tangui ca 100 de minute dureaza o vesnicie, ca ma dor picioarele, imbatranesc, adorm in picioare de oboseala etc. Cat de jucaus as putea. As incerca sa devin eu un partener de joaca mai interesant, pentru ca plecarea acasa sa nu I se mai para o intrerupere a jocului, ci o continuare a lui. As lua cu mine un tub de spuma pentru facut balonase si-as face baloane in drum spre casa etc. Orice truc crezi tu ca I-ar placea fetitei tale.

    3. Daca 1 si 2 nu functioneaza, as evita pur si simplu o vreme locurile de joaca. Ne-am plimba mai mult, am iesi in locuri noi etc. Daca situatia care provoaca “lupta” iese din peisaj, dispar si “luptele” mama-fiica. Poate dupa o vreme, dupa ce-si va fi incarcat bateriile prin plimabrile voastre mai armonioase, dupa ce va fi restabilit conexiunea faina cu tine, va rupe singurica tiparul asta de comportament, va… uita ca plecarea acasa e cu tipete. :)

  9. Andru, cuvintele tale sunt exact ca un balsam. Este exact ceea ce aveam nevoie sa aud. Iti multumesc din tot sufletul. Asa ma simt de parca tocmai m-as fi intors de la un terapeut. Iti multumesc pentru deschiderea de ochi. Aveam impresia ca gata, e “mare”… gata cu maimutarelile, si de fapt intram in hora luptei, într-o hora care se lasa cu tipete. Cand de fiecare data a functionat luatul cu frumosul. Avand impresia si mai ales dupa n observatii facute de sot, ca-i dau prea multa libertate, ca prea face ce vrea ea (nu cunoaste o limita, un STOP) si am intrat intr-o alta hora, a absurdului de a avea alte asteptari de la ea… cand colo, e mai copil decat un copil, iar eu trebuie continui sa gasesc mereu artificii pentru a iesi la liman.

  10. Este vorba despre crizele de personalitate şi sunt manifestări fireşti la această vârstă la care copilul se identifică şi se afirmă pe sine ca persoană (este momentul în care ştie că el este de fapt EU ) şi cum este normal, incearcă să se impună şi (de ce nu?) să şi domine. De aici accesele de furie cu care crede că rezolvă problema.
    Din experienţa de mamă, apoi bunică, am învăţat că discuţiile , explicaţiile cu ce este bine şi ce nu este bine nu au eficacitatea povestirilor cu pilde şi a exemplelor din care copilul să vadă singur cât de penibil este cel care se manifestă zgomotos.Există benzi desenate, poveşti, dar să comentaţi împreună şi atitudini ale altor copii pe care să îi lauzi sau să îi blamezi, după caz.Expresia “puterea exemplului” are mult adevăr în ea.
    Sfatul meu este ca atunci când vrei să o întrerupi pe Beea dintr-o activitate care îi face plăcere, decât să îi spui “hai să plecăm”, mai bine o iei de mânuţă şi entuziasmată îi prezinţi o alternativă în aşa fel încât să pară mult mai ofertantă, iar ea să aibă impresia că de fapt este hotărârea ei. Succes!

  11. Sigur tu iti vei da seama ce o supara, ce vrea cu adevarat. Si eu urmaresc, uneori, astfel de situatii prin parcuri si incerc sa inteleg. David (inca) nu are astfel de iesiri. Da, umeori isi doreste sa mai stea. Stabilim de comun acord cat mai stam, de ce trebuie sa plecam etc.
    Poate 1.5 ore nu ii e suficient, poate urcatul pe tobogan in picioare e foarte important pt ea, poate si-a facut un nou prieten…poate vrea sa iti arate ca si ea poate si vrea sa decida. Cred ca regulile mai trebuis schimbate si e important sa aibe si ei un cuvant de spus. Incerc sa il implic in cat mai multe situatii decizionale, sa aleaga el cat mai mult. Ora 21 pt unii copii e tarzie, pt uniivpoate nu. Poate ea doarme mai mult la pranz, si e odihnita inca, si afara e lumina si cald si ce bine e la joaca:).

    Si eu folosesc cu succes joaca, incropitul unei situatii comice, o exagerare, ceva ce stiu ca il atrage atunci cand vreau sa il conving de ceva.

  12. Dna. Aurora Georgescu , m-am convins ca asa este. Oh! ce ma bucur.
    De atunci am mai fost in parc. Cand a venit timpul de plecare, nu i-am mai spus ca plecam, pur si simplu am luat-o de manuta, am intrebat-o daca vrea kinder si sa mergem in tricicleta sa se odihneasca, pe drum am vorbit, cantat, nici nu a observat cand am ajuns acasa.

    Iar cu fetitele, la fel, cand a venit timpul de plecare, le-am spus sa o conduca pana la colt, mergeau aglae de manute, iar cand am ajuns la colt am luat-o in brate si i-am spus sa le faca cu manute fetitelor pt ca pleaca si ele sa manance si sa doarma ca sa creasca mari.

    Deci se poate. A trecut doar printr-o etapa noua. Pentru ca majoritatea timpului il petrece cu mine, caut mereu sa nu creez confunzie, in sensul ca daca am spus nu, nu are voie, pe urma daca i-as da voie ma gandesc ca va face un obicei din asa si va stii cu ce arme sa intervina cand isi doreste ceva ce nu are voie.

    Puterea exemplului e un experiment benefic, voi tine cont in urmatoarele iesiri si vom discuta despre ceea ce vedem.

    casadincamp, si eu incercam sa inteleg cand vedeam alti copii crizati, iar cand al meu a inceput sa se comporte asa nici nu am stiut cum sa procedez si unde am gresit :) Pana acuma nu am intrat in astfel de situatii pt ca mereu incercam sa-i distrag atentia cu altceva. Cum nu am mai facut asa s-a si produs criza.
    Bea, la ora 21 inca este pe afara, e cald, lumina si nici gand sa intre in casa. La amiaza doarme 3 ore (de la 14 la17 ), cu siguranta nu e suficient de obosita si e un copil energic, mereu sa zburde.
    Urmatoarea data, pt ca nu erau multi copii in parc am lasat-o sa se urce inapoi pe tobogan pana cand s-a plictisit, credeam ca s-a plistisit, dar nu a fost asa :) Cand au venit copii mai mici sa se dea si ei, i-am spus sa inceteze pt ca se pot lovi si se raneste si ea. In sfarsit a inteles si a incetat. A incetat pe ziua respectiva pt ca urmatoarea zi a luat-o de la capat.

  13. Cu Fetita mea (2ani) inca ma inteleg f bine. Nu a ajuns in punctul in care sa exagereze cu tantrumurile. Insa, ce am citit eu, este ca e bine sa lasi copilul sa se descarce. Copilul se simte in totalitate iubit, atunci cand este acceptat cu toate emotiile lui, fie ele negative, spunea Aletha Solter. Nu trebuie distrasa atentia, sau incercat sa pacalesti copilul. Trebuie sa stie ca esti langa el, ca il accepti, ca ii oferi o dragoste neconditionata. Cand incepe sa urle/tipe il lasi sa se descarce, chiar daca toate privirile sunt asupra ta….e bine sa ii spui tu cu voce tare ce simte el: ” oo mami, stiu ca iti pare rau ca trebuie sa plecam….ai fi vrut sa mai stai nu-i asa? nu putem mami, trebuie sa mergem…si o iei incet de manuta si te indrepti spre masina…cand incepe sa loveasca…trebuie oprita. o tin ferm dar bland de maini si ii spui ca doare, nu e bine sa loveasca…si tot asa…cu cat o opresti mai mult din a-si exterioriza emotiile negative, cu atat se vor aduna mai multe in ea…cu cat esti alaturi de ea si o lasi sa se descarce in situatiile astea, cu atat se vor rari situatiile de criza….nu uita: copilul face crize de nervi atunci cand este in preajma cuiva in care are incredere…niciodata nu va actiona asa cum o face cu tine in asemenea situatii cu un necunoscut. Iti recomand cartea: retete de jocuri. Succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *