Educaţie cu nuiaua

 

 

Zilele trecute în timp ce ne aflam în vizită la o vecină am rămas stupefiată să aflu cum îşi disciplinează fetiţa de doar 2 ani (ATENŢIE! deci are 2 ani de zile). Are o nuia, frumos decojită, care bănuiesc că usturură la culme. Cu care, îmi explica cum o loveşte peste mânuţe sau (când este nervoasă la culme) îi dă peste picioruşe. Cu ce poate greşi un copil de 2 ani ca să-l dojeneşti cu nuiaua? (în afară de foame, sete, wc, somn, plictiseală… şi cerşit atenţia părinţilor nu are nevoie de altceva). Mi-a spus că nu ascultă de nimeni şi că trebuie să-i frică de ceva, că altfel nu se poate cu ea. Într-un fel îmi pare rău că nu mi-am găsit atunci cuvinte care să exprime părerea mea legată de acest aspect (conform proverbului: prostul nu ascultă de sfaturile tale iar deşteptul nu are nevoie de ele… Altădată mi-a părut rău că mi-am spus punctul de vedere,  pentru că a înţeles cu totul altceva).

Ma întrebat dacă am şi eu una. În momentul acela, ochii mi s-au dat peste cap şi i-am spus că nu concep aşa ceva. Că Beatrice e cuminte şi mă ascultă pentru că şi eu o ascult pe ea şi sunt langă ea când are nevoie de mine. Şi de când s-a născut am fost alături de ea şi de nevoile sale, nelăsând-o să zbuciume nici măcar o clipă.  Ca orice copil, când are un disconfort, îi e foame sau sete, somn sau pur şi simplu “nu e în apele ei”  face şi ea diferite “faze” iar eu acţionez, dacă consider că se apropie ora mesei, atunci mă gândesc că îi e foame şi normal îi dau să mănânce. Mă întreb dacă îi este sete, dacă e ora somnului etc. caut să identific problema ca să găsesc soluţia. Când se joacă şi ceva nu îi iese, ori o jucărie s-a prins de cealaltă şi  ea începe să facă toane, să strige sau să mârâie, normal că nu încep să strig la ea să înceteze sau să iau repede nuiaua. Ce gândire primitivă trebuie să ai ca să acţionezi aşa?

Şi eu consider că nuiaua este un abuz şi afectează negativ copii (afectează personalitatea, creativitatea,  naşte frică, durere, confuzie, neîncredere în sine şi în cei din jur etc.)

Specialiştii consideră însă că această modalitate de educaţie a copiilor trădează o serie întreagă de frustrări ale părinţilor care, astfel, cred că-şi câştigă autoritatea şi respectul. Psihologii atenţionează că violenţa de orice fel duce la inhibarea personalităţii copilului, precum şi la o serie de disfuncţionalităţi.

Nu în puţine familii din România, bătaia e singura metodă de educaţie. Potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, anul trecut 13 copii au murit din cauza bătăilor primite. Şi acestea sunt doar cazurile raportate.
„Fenomenul nu este caracteristic numai României”, precizează sociologul Alfred Bulai.

Cu toate că violenţa fizică este cea mai vizibilă, consecinţele violenţei verbale pot fi mult mai grave în timp, consideră psihologii.

„Un copil care trăieşte agresat fizic sau verbal nu ştie ce e securitatea, iubire necondiţionată şi acceptarea de sine”, crede psihologul Aniela Minu. Totodată, acesta nu ştie cum să îndrepte greşeala făcută şi cel mai adesea, ajunge să perpetueze acest „virus“ generaţiilor următoare.

Violenţa fizică sau verbală naşte frică, durere, confuzie, neîncredere în sine şi în cei din jur. Copilul agresat va ajunge un tânăr inhibat, plin de complex şi, adesea, se va descurca mai greu în faţa provocărilor vieţii, explică psihologul.

Deşi băieţii sunt mai des victime ale violenţei fizice, atât ei, cât şi fetele suferă la fel din punct de vedere emoţional datorită unei atmosfere tensionate în familie. Psihologul clinician sfătuieşte părinţii să nu folosească violenţa pentru a obţine respect sau autoritate.

Părinţii egoişti se gândesc întâi la bătaie

„Această formă de pedeapsă nu este semn de iubire, ci mai degrabă un semn al ignoranţei, al slăbiciunii şi al egoismului părinţilor care nu realizează cât de mult va costa acest mod de educare”, nuanţează psihologul.

Minu precizează că violenţa de orice tip „creează conflicte greu de rezolvat şi îi determină pe copii să-şi construiască un univers nesigur, în care le va fi foarte greu să găsească direcţiile”.

Astfel, „răul făcut nu mai poate fi dat înapoi şi, în schimb, este dus ca o amprentă de neşters în sufletele care experimentează dureri greu de suportat”, atenţionează psihologul.

“Un copil care trăieşte agresat fizic sau verbal nu ştie ce e aia securitate, iubire necondiţionată şi acceptarea de sine” Aniela Minu psiholog.

Violenţa la români este un mijloc de exprimare a frustrărilor acumulate la nivel social, o boală pe termen lung, apreciază sociologul Alfred Bulai. El consideră că atât timp cât aceste comportamente nu vor fi sancţionate social şi nu vor exista politici punctuale de stopare a fenomenelor de violenţă în rândul copiilor, nu vom avea o statistică mai bună în ceea ce priveşte abuzurile împotriva copiilor.

Obiectivul principal ar fi nu numai reducerea cazurilor de violenţă, dar şi creşterea respectului faţă de autorităţile publice, construirea unor modele de tip hollywoodian, unde poliţistul este un adevărat erou, iar cetăţeanul capătă sentimentul de siguranţă, şi nu de frustrare, cum se întâmplă adesea în cazul românilor care văd în autorităţi un inamic, în poliţist, un “Garcea”.

Potrivit psihologului clinician Aniela Minu, soluţiile ar trebui să vină de la părinţi, în primul rând. Ei îşi pot creşte copiii sănătoşi dacă găsesc timp să-i asculte şi să găsească, în fiecare situaţie în parte, soluţia potrivită. ( adevarul.ro)

Am căutat pe net să văd dacă a mai scris cineva despre această educaţie cu nuiaua, ce rost mai are să spun că am rămas uluită să citesc părerile altor primitivi care consideră “nuiaua ruptă din rai” (vezi aici ) şi care spun că trebuie să aplicăm ce scrie în biblie. Dacă s-ar aplica cuvânt cu cuvânt (mot-a-mot) tot ce scrie în biblie, mai ales în vechiul testament, nu ştiu ce ar fi?! Fiecare extrage din biblie ce le convine. Dar să spui că trebuie bătuţi copii cu nuiaua, pentru că aşa scrie în biblie, e odios! e revoltător! e strigător la cer! Dumnezeu are o singură dorinţă în ceea ce ne priveşte: să fim iubitori!

Să ne fie clar: DISCIPLINA NU ÎNSEMNĂ PEDEAPSĂ.

Update: Pentru cei care consideră că bătaia este rupta din rai, îi rog din tot sufletul sa aibă răbdare şi să citească această carte :Alice-Miller-Revolta-Trupului, e scrisă de un terapeut ca o concluzie a studiului pe pacienţi cu probleme din cauza bătăii suferite in copilărie, dar şi despre oameni de ştiinţă care au murit mult prea devreme, tot din cauză că au fost abuzaţi, s-au interiorizat iar în ei s-a dezvoltat o “boală” ca de ex. cancer care a adus deces.

Dacă nici această carte nu vă deschide ochii înseamnă că nu avem scăpare… Înţelegeţi că a educa nu înseamnă a lovi!!! Educă-l, nu-l lovi! Durerea va dispărea dar amintirea rămâne!

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

22 thoughts on “Educaţie cu nuiaua

  1. ai putea sa suni la Protectia Copilului, sa vina cineva sa vorbeasca cu ea.
    este violenta asupra fetitei, in toata regula.

  2. nuiaua -oferă copilului înţelepciune;
    – duce la cinstirea părinţilor;
    – “mângâie” şi înviorează; scrie in josul pagini – nu este normal si nu cred ca asta il face pe copil sa asculte sunt mama si am rezolvat orce mofturici al fetitei mele mai ales dimineata cu calm si vorba buna -oare pe aceasta mamica nu o doare sufletu ca si loveste copilu .nustiu daca poti schimba conceptia unui parinte (daca iti dai cu parerea se supara si daca nu sufera bietul copil care la 2 ani e crud .

  3. luckyrock, nu ştiu ce va reuşi să facă cei de la protecţia copilului. Cert este că mentalitatea unora este foarte greu de schimbat. Am căutat pe net un nr de tel. Sincer am o reticenţă.

    lamaita, cu siguranţă o doare sufletul, dar după ce fapta a fost comisă. Iar la următorul val de furie aplică aceeaşi metodă, pentru că aşa a învăţat, aşa este sfătuită, aşa are mentalitatea şi pentru că e mai simplu să ridici băţul.
    Eu simt un gol în suflet când aud despre asemenea cazuri.

  4. Pe ăștia care își bat copiii, ar trebui să vină altul, mai puternic, și să-i snopească în bătaie, să vadă și ei cum e să fii neajutorat. Poate așa s-ar gândi de două ori înainte să dea în cineva mai slab decât ei.
    Cât despre fetița mea, acum trece printr-o perioadă în care l-a luat pe „nu” în brațe și face exact pe dos de cum îi spun, așa că sunt zile când mă enervează atât de tare încât încep să plâng sau când pur și simplu îmi vine să mă dau cu capul de pereți. De lovit n-am lovit-o niciodată, deși au fost dăți când mi-a venit să-i dau vreo două la fund. Ei bine, când mă enerva atât de tare încât începeam să mă gândesc la bătaie, mă duceam în baie, trăgeam aer în piept, și-mi repetam una într-una că orice-ar fi trebuie să-mi păstrez calmul. În timpul ăsta numai bine se liniștea și ea, și când ieșeam eram iar prietene :).

  5. Şi mie mi se întâmplă să-mi pierd răbdarea, este normal, nu suntem din fier. Am norocul că soţul este aproape tot timpul acasă (lucrează de acasă) şi când simt că încep să fierb îi spun să se ocupe şi el de ea. Astfel trec toate.

  6. Imi place ultima fraza: disciplina nu inseamna pedeapsa.Foarte corect!Nici nu stiu cum sa spun lucrurile sa nu fiu inteleasa gresit :). In primul rand, sunt 100% impotriva abuzului copiilor. Am si eu 2 copilasi, o fetita de 2 ani, un baietel de 3 luni, pe care ii iubesc enorm. Nu am nuia acasa, dar trebuie sa spun ca nu consider nuiaua un abuz, decat atunci cand abuzezi de ea. In sensul ca atunci cand iei nuiaua cu nervi, si iti lovesti copilul pana te descarci, e un abuz. Dar nu pot sa zic ca toti parintii care folosesc nuiaua sunt niste denaturati si isi abuzeaza copiii. Cand te enervezi si iti bati copiii, nu rezolvi nimic, si ii inveti sa reactioneze la fel cand se enerveaza. Dar cunosc parinti iubitori, care atunci cand copiii incalca in mod voit cuvantul lor, sau mint, etc, iau nuiaua, explica copilului ca a gresit prin ceea ce a facut, il loveste usor, cat sa simta, da nu sa-i dea sangele sau stiu eu ce, si apoi se imbratiseaza si totul revine la normal.Eu nu consider ca asta e abuz. Chestia cu psihologii e foarte relativa. Cred ca fiecare din noi stim cel putin un exemplu de copil batut in copilarie de parinti, care, devenind tanar sau adult, are un respect adanc fata de parinti, de autoritati, si este plin de initiativa si neinhibat. Pe de alta parte, este exemplul copilului care n-a primit in viata lui o palma de la parinti, si este un inadaptat, razvratit, lipsit de respect, etc. Si vice-versa este valabila la ambele situatii. Asa ca sunt multi factori care contribuie la viitorul si formarea copilului, nu nuiaua este cel mai important.
    Nu spun aici ca sunt adepta nuielei, da nici nu pot sa spun ca parintele care si-a lovit copilul cu nuiaua este un tiran si copilul lui este o victima.Echilibrul este bun in toate, si cred ca si in aceasta situatie.
    Asta este parerea mea, sper sa fiu inteleasa corect si sa nu se arunce in mine cu rosii sau oua sau stiu eu ce…:).

  7. Alina, fiecare are propriile crezuri si conceptii. Eu fac parte printre acei copii care au fost “educati” cu nuiaua, mai tarziu cu furtunul de la masina de spalat haine, cureaua, stat in genunchi pe coji de nuci, iar cand toate acestea au dat gres, a urmat urzica pe fundul gol. Toate amintirile sunt atat de vii incat parca s-au intamplat ieri, ci nu acuma 25 de ani. Ai idee cum ma simt? Respect pt parintii care si-au crescut copii ca pe vitele? ma pufneste un ras ironic… Daca ar fi sinceri fata de ei insisi … din pacate totul e o prefacatorie, probabil din dorinta de a respecta porunca “cinsteste-ti parintii”. Cand devi adult si ai copii, ura aceea parca se intensifica si ajungi sa-ti detesti parintele si mai mult… in plus iti e si mai greu sa intelegi de ce s-a comportat asa. Iar gandurile care iti alina sufletul sunt: “nu m-a iubit”. Ranile stau inchise.

    Daca citesti acest mesaj, te rog, daca poti sa imi spui, deja ai o nuia in casa?

    Te rog din suflet sa citesti cartea lui Miler – Revolta Sufletului, e scrisa de un terapeut dupa ani de experienta cu pacienti care au fost batuti in copilarie, poate vei intelege urmarile pedepsei corporale (fie si cea balnda) pe copilul care va deveni adult… cartea o gasesti si pe internet aici http://ro.scribd.com/doc/8779815/Alice-Miller-Revolta-Trupului

    Educă-ţi copilul, nu-l lovi! Durerea dispare, dar amintirea rămâne, si doare. Iar aceste lovituri, fie ele si blande (cu dragoste – mintea mea nu poate intelege cum pot fi acestea), nu fac altceva decat sa subjuge copilul, sa-i demonteze increderea in sine, respectul fata de sine (daca va ajunge sa nu se mai respecte pe sine, cum isi va respecta parintele sau pe ceilalti?)… sunt atat de multe de spus, acesta este un subiect atat de sensibil, as vrea sa-l ating intr-un articol dar simt ca nu am puterea necesara, ma inabusa lacrimile doar cand ma gandesc, prefer sa-mi tin ranile inchise si sa-mi educ copilul altfel, nu in mod primitiv.

  8. Merci mult de raspuns, si pentru deschiderea ta. Imi pare rau pentru experienta care ai avut-o, eu nu pot sa spun ca am trecut prin asa ceva, in toata copilaria am primit probabil 2 sau 3 palme de la mama mea, asa ca e clar ca nu privim lucrurile din aceeasi perspectiva. In schimb, sotul meu a fost invatat cu bataia, chiar si cand era vorba de lucruri minore, ca se murdarea, ca spargea ceva, sau stiu eu ce. Dar nu simte nici un fel de amaraciune fata de parinti sau nu se gandeste cu durere la acele momente, nu are probleme cu respectul, etc. De-asta voiam sa spun ca nu fiecare copil e la fel, si poate atitudinea si cuvintele dor mai mult decat o lovitura cu nuiaua, peste manuta sau fundulet. Dar in nici un caz nu incurajez maltratarea copilului, sau pedepsele aspre, abuzul etc. Dar asta e parerea mea, bieninteles ca fiecare are o parere, si eu cred ca nu trebuie sa sarim repede sa criticam, sau sa sunam la protectia copilului pentru ca vedem o mama ca i-a dat copilului o lovitura cu nuiaua, si sa consideram ca e abuz. Asa cum nu trebuie sa fie criticate nici mamele care nu au aplicat niciodata nuiaua, acuzandu-le ca isi lasa copiii de capul lor, asa cum se mai intampla. Sper ca sunt inteleasa bine :).
    Nu, am specificat in postarea anterioara ca nu am nuia in casa. Multumesc mult pentru cartea recomandata, abia astept sa am putin timp sa o citesc, imi place mult sa citesc carti despre educatia copilului, si sper sa pot fi o mama buna, care sa stie sa-si creasca copiii frumos si cu dragoste. Asa cum stiu ca isi doreste orice mamica care-si iubeste copilul.
    Cu ocazia asta vreau sa-ti multumesc si pentru acest blog, ma inspira foarte mult in cresterea copilasilor si nu numai, si e o delectare pentru mine sa-ti citesc articolele. Succes in continuare!

  9. Iti multumesc pentru feedback. Pana si persoanele gemene sunt total diferite, atunci ce sa mai spunem de restul… Fiecare persoana este unica si are experiente si trairi unice.
    Inca sunt de parere ca daca e nevoie sa se sune la protectia copilului pentru ca parintii sa se dezvete de acest obicei atunci asa sa se faca. Doar ca in Romania inca asa ceva e departe de a fi pe cale sa se intample. In viitorul apropiat poate implicarea va fi mai mare si mai organizata, spre a ajuta nu a incurca.

    Imi pare extrem de rau ca avem mentalitati primitive, ca inca, in anul 2013 traim cu conceptii primitive. Sunt atat de multe modalitati de disciplinare care inlocuiesc cu succes nuiaua. Probabil multor parinti le este mult mai simplu si la indemana sa-si pedepseasca copilul astfel.

    Nici eu nu acuz pe nimeni. Fiecare procedeaza dupa cum doreste. Doar imi spun punctul de vedere. Pe mine ma doare cand aud ca inca exista copii care sunt pedepsiti cu bataie.

    Faptul ca iti cresti copii cu dragoste e minunat. Fiecare ne dorim sa fim mame bune, dar, multe nu stiu ce inseamna a fi o mama buna.

    Si eu simt ca am multe, foarte multe de invatat. Prin acest blog incerc sa impartasesc cateva dintre experientele noastre.

  10. Stimate kemell , daca dvs. sunteti crestin si urmariti Biblia ,atunci trebuie sa tineti cont si de parerea lui Dumnezeu:

    ” Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri.
    Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor. ”

    Proverbe 23:13-14

    Deci , daca Dumnezeu propune si sustine acest lucru , atunci educaţia cu nuiaua este la locul lui.Daca va credeti mai destept decat Dumnezeu si nu va intereseaza ce spune EL , si interpretati cum credeti cuvantul Lui , asta este. Eu urmez pe Dumnezeu si folosesc nuiaua pt. educatia copilului.

  11. Inca un verset educational din Biblie :

    ” Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.” Coloseni 3:20

  12. Dragilor,
    Si eu impartasesc parerea Alinei.
    Disciplina corporala aplicata copiilor tinde sa devina un subiect tabu. Pe de alta parte, multi din generatia noastra (a parintilor actuali) au fost pedepsiti fizic in copilarie, uneori cu destula severitate, si nu doar de parinti (ci si la scoala, de rude, etc.), si nu au ramas “marcati” sau altfel si nici nu au fost crescuti in ura.
    Trebuie, bineinteles, facuta o distinctie clara intre brutalitate/violenta/sadism si pedeapsa. Adversarii pedepsei de orice fel nu o fac intotdeauna, uneori pe buna dreptate, nu e usor sa faci distinctii. Cei care dau exemple cu copii omorati in bataie, pai asta n-are in nici un fel de a face cu pedeapsa, tine de psihiatrie. “Parintii” brutali si violenti nu citesc oricum “sfaturi pt parinti”, bloguri si sunt putin sensibili la campaniile anti-violenta. Acest tip de violenta trebuie, desigur, interzisa, iar cei care o comit: sanctionati prin lege. Aici nu ma refer la ei. Ar fi si inutil. Aici vorbesc de parinti iubitori, echilibrati, normali, preocupati de educatia copiilor lor.
    O a doua distinctie se refera la caracterul copilului. Sunt copii care nu au in veci nevoie de pedepse, nici fizice, nici de alta natura. Parintii acestora nu-i inteleg pe ceilalti, li se pare ca sunt in mod gratuit barbari, ca pedepsesc din placere. Sunt si copii insa cu care argumentele nu merg. Pedeapsa corporala trebuie aplicata doar dupa epuizarea tuturor metodelor educative soft, si doar in cazul in care pedepse de tip privativ (TV, calculator, etc.) nu functioneaza. Pedeapsa corporala se aplica deci in ultima instanta.
    O ultima distinctie se refera la varsta copilului. Sa bati o fetita de 2 ani cu o nuia “frumos decojita” peste manute si picioruse suna a barbarie. Sigur, depinde si de intensitatea loviturilor: o atingi sau chiar o lovesti? Si apoi, cum o mai pedepsesti la 9 ani, daca la 2 o bati cu nuiaua?!
    Altminteri, parerea mea e ca pedeapsa corporala poate fi aplicata in ultim resort, pt greseli efective, grave (prin consecinte) sau intentionate, pana la varsta pubertatii (12-14 ani), exclusiv peste fund si coapse, eventual la palma (cu linia). Fara ura, fara enervare, fara jigniri, de preferinta cu o discutie prealabila, pt ca copilul sa inteleaga de ce-l pedepsesti. Mie mi se spunea inainte cate curele am de incasat, la fel procedez si eu cu baietelul nostru.
    La varsta prescolara cel mai bun “instrument” cred ca e palma la fundul gol (rigla sau papucul in cazuri exceptionale). De pe la 5 ani l-am introdus la curea (tot la fundul gol, cam 10 lovituri medii ca intensitate era maximul). Dupa aia, cam din cls a 2-a n-a mai fost nevoie de pedepse corporale. Nuiaua poate fi folosita, dar la copiii mai mari, in cazuri cu totul exceptionale si cu grija. Instrumentul, numarul loviturilor, intensitatea lor sunt in functie de gravitatea greselii si de varsta copilului, dar si de reactia lui.
    Evident, oricum, pedeapsa corporala e menita sa produca o durere fizica, e menirea ei, n-ai cum s-o eviti, chiar daca nu-ti place nici tie, ca parinte.
    Oricum, cel mai bine este sa faci tot posibilul sa eviti pedepsele corporale de orice fel. Pot provoca “pagube colaterale”, chiar daca de cele mai multe ori nu este cazul. Trebuie vazut si daca-si ating scopul, nu exista formula universala, magica. Fiecare isi stabileste metoda, tinand cont de copil si de exigentele pe care le are, dar respectand limitele de care vorbeam la inceput. Ca si Alina spun ca nuiaua poate fi o metoda de educatie, dar depinde de toate aceste aspecte. Uneori poate face “minuni”, alteori poate fi contraproductiva…

  13. Buna Adina, si eu am 2 copii care nu ma asculta si fac numai prostii. Daca citesti acesst mesaj te rog da-mi add pe mess. as vrea sa-mi dai niste sfaturi. claudia.cerasela78

  14. Eu zic ca adevarul este undeva la mijloc. Nu sunt de acord cu parintii care isi snopesc copiii in bataie, mai ales cei care si-i umilesc dandu-le pantalonii jos. De ce trebuie sa-i bata la pielea goala? Este o umilire si o cruzime. Pe mine mama m-a batut cu cureaua peste pantaloni si pot sa spun ca doare foarte tare, se simt destul de bine loviturile. Si o respect pe mama ca nu m-a umilit atunci cand m-a batut (adica nu m-a dezbracat). In alta ordine de idei, locuiesc in Canada si sunt educatoare. Am auzit de un copil de 4 ani care merge la gradinita unde lucrez ca da in bunica-sa si i-a lasat urme, vanatai pe maini. Mama copilului cand avea 5 ani se tavalea pe jos in magazin, iar pe la 8 ani o batea pe maica-sa, aceasi persoana care acum este lovita de un pusti de 4 ani. De asta ce mai ziceti? Si unde mai pui ca este foarte rautacios, nu se joaca frumos cu nimeni si nu asculta deloc, nici de vorba buna. Concluzia este in felul urmator: Daca nu stii sa-ti tii in frau copiii vor deveni niste razgaiati si niste obraznici care nu vor avea respect nici pentru parinte, nici pentru vreun alt adult. Vorbesc din experienta. Sunt copii la gradinita unde lucrez, care ma scuipa, scot limba si ma jignesc spunandu-mi “stupid teacher”, pe sefa mea a facut-o un mucos de 3 ani “stinky teacher” (imputita). Si nu avem voie sa le facem nimic. Culmea e ca nici parintii nu iau nicio masura in acest sens. Voi cum ati proceda cu astfel de copii care nu stiu ce inseamna respectul fata de un adult? Astept raspuns.

  15. Draga, Simona! Iti multumesc pentru comentariu.
    Imi place foarte mult cum ai atins subiectul. Iti impartasesc convingerile din prima parte a comentariului. Așa este! De ce sa-i si dezbrace? Pentru ca umilirea sa fie si mai mare. Experientele acestea nu le uiti niciodata. Eu am 30 de ani si imi amintesc totul ca si cum s-au intamplat ieri. Oare de ce uni parinti au impresia ca copiii lor vor uita, vor trece peste, ca “las’ ca stiu eu cei mai bine pentru el, si buf!” etc. ?

    Este trista experienta ta. Imi pare rau sa aud ca ai astfel de copiii in grupa. Aici cred ca vina totala este a parintilor – nu pentru ca acesti copii, poate, nu sunt disciplinati prin lovire – ci mai ales pentru faptul ca, probabil si-au crescut copiii, asa, de la sine, fara absolut nicio forma de educatie/ disciplinare.
    Ce este de facut? Ceva trebuie facut! cu siguranta macar una dintre metodele moderne de disciplinare a copilului va functiona.
    Eu chiar nu cred ca bataia, este o unealta de disciplinare, poate asa, fie, sa zicem, o fi de moment, pentru ca vezi copilul ca se calmeaza de frica. Dar trebuie sa ne gandim ca acesti copiii vor ajunge in societate si vor proceda exact asa cum fac copiii din grupa ta. Si mai trebuie sa ne gandim ca acesti copiii, intr-o zi vor deveni adulti. Si trebuie sa intrebam ce fel de adulti vor deveni. Sunt multe carti, articole scrise pe aceste teme. Trebuie doar sa ne informam. Si mai ales sa trecem informatia gasita prin filtrul gandiri noastre.
    Imi doresc din inima sa nu mai existe copiii disciplinati cu nuiaua sau alte “unelte”. Dar chiar in aceasta clipa, cand scriu aceste randuri cine stie cat de multi copiii sunt altoiti, pentru ca parintii atata pot: sa loveasca. Eu ce pot face? Nu pot face nimica. Nimeni nu face nimica. Nimeni nu este interesat de educatia copilului nostru. Doar noi suntem, fiecare in parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *