Educaţia cu bătaia. Educă-ţi copilul, nu-l lovi!

Educă-ţi copilul, nu-l lovi! Durerea dispare, dar amintirea rămâne! A educa nu înseamnă a lovi şi disciplina nu înseamnă pedeapsă… 

Despre toate acestea am vorbit în postul educatie-cu-nuiaua în care vă spuneam despre o mămică care s-a simţit determinată să apeleze la o nuia pentru a-şi disciplina copilul de nici 2 ani, într-un comentariu la acel post mi-am deschis sufletul şi “m-am confesat”. Nu am putere să scriu un post special despre asta, rănile sunt acolo, sunt cicatrizate dar când mă navălesc amintirile, toate acele răni se deschid, îmi amintesc totul ca şi când s-a întâmplat ieri nu acuma mai bine de 20, chiar 25 de ani. Voi copia acel mesaj aici, nu îmi face cinste, mă simt îngrozitor că trebuie să vorbesc despre asta şi că nu sunt capabilă să “uit”.

…Fac parte printre acei copii care au fost “educati” cu nuiaua, mai tarziu cu furtunul de la masina de spalat haine, cureaua, stat in genunchi pe coji de nuci, iar cand toate acestea au dat gres, a urmat urzica pe fundul gol. Toate amintirile sunt atat de vii incat parca s-au intamplat ieri, ci nu acuma 25 de ani. Ai idee cum ma simt? Respect pt parintii care si-au crescut copii ca pe vitele? ma pufneste un ras ironic… Daca ar fi sinceri fata de ei insisi … din pacate totul e o prefacatorie, probabil din dorinta de a respecta porunca “cinsteste-ti parintii”. Cand devi adult si ai copii, ura aceea parca se intensifica si ajungi sa-ti detesti parintele si mai mult…(dar sub masca recunoaşterii îţi vine să-ţi înăbuşeşti adevăratele sentimente şi încerci să faci tot posibilul să arăţi că îţi iubeşti părintele) in plus iti e si mai greu sa intelegi de ce s-a comportat asa. Iar gandurile care iti alina sufletul sunt: “nu m-a iubit”. Ranile stau inchise. Departe de tată (divorţaseră când aveam 3 ani), aveam impresia că lângă el viaţa era roză şi că trăiesc un coşmar în casa tatălui vitreg care asista nepăsător la toare scenele. Deşi eram 3 surori, toate cădeau în capul meu, eu eram ţapul ispăşitor… Sunt puţini cei care recunosc că au fost bătuţi în copilărie, am învăţat să recunosc, să nu-mi reprim sentimentele… astfel sufletul mi-a fost eliberat de sub jug şi m-am autoeducat, am răzbit, am luptat şi m-am transformat într-un om frumos, care prin faptele sale bune caută să fie exemplu pentru cei slabi…

Nu demult timp am început să citesc cartea lui Miler – Revolta Sufletului, e scrisa de un terapeut dupa ani de experienta cu pacienti care au fost batuti in copilarie, şi am înţeles atât de multe despre urmarile pedepsei corporale (fie si cea blânda -există asa ceva?) pe copilul care va deveni adult… cartea se poate citi si de pe internet aici http://ro.scribd.com/doc/8779815/Alice-Miller-Revolta-Trupului.

De când am citit acest slogan îmi vine să strig:
Educă-ţi copilul, nu-l lovi! Durerea dispare, dar amintirea rămâne, si doare. Iar aceste lovituri, fie ele si blande (cu dragoste – mintea mea nu poate intelege cum pot fi acestea), nu fac altceva decat sa subjuge copilul, sa-i demonteze increderea in sine, respectul fata de sine (daca va ajunge sa nu se mai respecte pe sine, cum isi va respecta parintele sau pe ceilalti?)… sunt atat de multe de spus, acesta este un subiect atat de sensibil, spuneam că as vrea sa-l ating intr-un articol dar simt ca nu am puterea necesara, mă înăbuşă lacrimile doar când mă gândesc, prefer să-mi ţin rănile închise şi să-mi educ copilul altfel, nu în mod primitiv.

SalvaţiCopii.ro a lansat o campanie Copiii fără etichete şi un studiu care revoltă. Simt nevoia să pun mai jos acest studiu (se poate citi şi în format pdf. aici)

NIVEL ÎNGRIJORĂTOR AL VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA COPIILOR ÎN
PRACTICILE EDUCAȚIONALE DIN ROMÂNIA
Salvați Copiii România a lansat din 19 martie 2013, cel mai amplu studiu privind abuzurile împotriva copiilor realizat în România ultimilor zece ani, odată cu campania „Copiii fără etichetă”, în cadrul unui demers cu o miză importantă: înlocuirea violenței educaționale cu metode educaționale și parentale pozitive, pentru a asigura copiilor o evoluție armonioasă.
La conferinția de presă au participat ministrul Educației, Remus Pricopie; Adrian Pană, secretar de stat din Ministerul Sănătății; Elena Tudor, directorul direcției Protecția Copilului, din cadrul Ministerului Muncii,
Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
”Studiul pe care îl prezentăm astăzi arată un tablou îngrijorător al societății noastre. Violența împotriva copiilor ține societatea prizonieră într-un cerc vicios al violenței: violența naște violență. Copiii bătuți sau umiliți vor bate și vor umili, în relația cu ceilalți copii, cu părinții, cu profesorii, precum și în relațiile lor de maturitate, iar abuzurile din copilărie sunt adesea surse pentru eșecuri personale în viața de adult.
Tocmai de aceea este important pentru societatea românească să facă o schimbare de paradigmă în procesul educațional și să înlocuiască violența cu vorba bună, modelele comportamentale, comunicarea, empatia, valorile – adică parentingul pozitiv. Îi ajutăm pe copiii noștri să devină Oameni Mari, dacă îicreștem fără etichetele educaționale tradiționale: bătaie, umilință, jigniri, stigmă pe criterii sociale sau etnice”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Realitatea cifrelor
86% dintre copiii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greşesc; 38% dintre părinți afirmă că bat copiii şi 63% dintre copii afirmă să sunt bătuţi acasă de către părinţi.
În România anului 2013, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie; 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, iar corecţiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului; 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn.

Cifre îngrijorătoare arată că, în ciuda interzicerii prin lege încă din 2004 a oricărei forme de violenţă asupra copiilor în familie, părinţii nu doar că încă utilizează pedeapsa corporală în practica educaţională de zi cu zi, dar un procent semnificativ dintre ei apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului.


Convingerea că prin pedepsire copiii vor învăţa cele mai importante lecţii este extrem de răspândită în rândul părinţilor. Cu toate astea, ceea ce copiii învaţă este total diferit de ceea ce încearcă părinţii să îi înveţe.

Iată, mai jos, câteva dintre consecinţele pedepsei fizice și emoționale în familie:

1. Slăbește legăturile de atașament între părinţi şi copii. Copiii depind de părinţi pentru a fi în siguranţă. Când părinţii îi rănesc fizic sau emoţional, copiii învaţă că nu pot avea încredere în părinţii lor pentru a fi protejaţi. O legătură slabă între părinţi şi copii poate duce la dificultăţi emoţionale şi comportamentale.

2. Afectează dezvoltarea emoţională a copiilor. Copiii au nevoie să ştie că sunt valoroşi. Pedepsele fizice şi umilitoare pot fi simţite de către copii ca o respingere din partea persoanelor de care au cea mai mare nevoie pe lume. Această experienţă poate avea efecte negative pe termen lung pentru construirea sentimentului de valoare personală. Copiii care sunt pedepsiţi fizic sunt mult mai predispuşi să dezvolte anxietate și depresie, să consume droguri şi alcool, să dezvolte tulburări severe de sănătate mentală. Copiii care sunt pedepsiţi emoţional sunt mult mai predispuşi să aibă stimă de sine scăzută, să fie instabili emoţional, să aibă dificultăţi în a deveni independenţi, să fie
retrași social, introvertiţi sau extrem de complianţi, să aibă simptome de depresie și gânduri de suicid.
3. Poate crea resentimente, frică şi ostilitate faţă de părinţi, pe care copiii nu le exprimă în mod direct. Îi poate face pe copii să mintă. Aceste efecte duc la creşterea nivelului de agresivitate la copii, la creşterea nivelului de violenţă între fraţi şi colegi, iar mai târziu, la intimidarea, agresiunea şi rănirea partenerilor de cuplu. Ele sunt asociate cu minciuna, furtul şi violenţa.

4. Bătaia are efecte pe termen lung și afectează modul în care viitorul adult se va comporta și se va simți în contexte tipice vârstei adulte. Cele mai frecvente consecinţe ale comportamentului abuziv din copilărie în viața de adult sunt: perpetuarea comportamentului abuziv în relaţie cu proprii copii sau cu partenerul de viaţă; eşec relaţional; eşec profesional; ratrea potenţialului
individual de dezvoltare; risc de apariţie a tulburărilor de sănătate mintală; dificultăţi de adaptare socială; consum de substanţe.

În școli: 57 % dintre copii afirmă că trăiesc stări emoţionale de anxietate, retragere, nesiguranţă şi încordare În ceea ce priveşte violenţa asupra copiilor în şcoli, în România frecvența în context educațional a comportamentelor de abuz emoțional și verbal pe care cadrele didactice le angajează în numele „metodei educaționale” este extrem de mare. 86% dintre copii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greșesc; 33% dintre copiii sunt jigniţi și etichetaţi la școală de către cadrele didactice; 7% dintre copii afirmă
că sunt bătuţi de către profesorii lor.
Studiul evidenţiază, de asemenea, datele referitoare la stările emoţionale experimentate de copii în cadrul şcolii. Astfel, majoritatea copiilor raportează că trăiesc stări emoţionale care variază de la indiferenţă (29% dintre copii), anxietate, retragere, nesiguranţă şi încordare (57% dintre copii) şi îngrijorare (6% dintre copii).
Consecinţele abuzurilor din şcoli nu sunt deloc de negliat:

1. Tensionează relația cadru-didactic elev, generând în rândul elevilor emoții de teamă, anxietate, îngrijorare, frică, nesiguranță, furie și frustrare.

2. Afectează în sens negativ stima de sine a elevului, prin eșecul în a oferi informații cu privire la competențele și resursele elevului, precum și prin evidențierea excesivă a limitelor acestuia.
3. Sunt lipsite de orice valoare educațională, prin ignorarea mecanismelor de învățare ale elevilor, care, conform studiilor de specialitate din științele educației și din psihologie, sunt activate cu ajutorul
următorilor factori: feedback pozitiv; lăudarea efortului depus; arătarea unor modele pentru / exemplificare a alternativelor corecte/pozitive; întărire a efortului depus de elev în sarcină, și nu a rezultatului final; comparare a rezultatului copilului cu nivelul performanței personale anterioare, pentru a-i arăta dezvoltarea sa personală, și nu cu peformanța celorlalți elevi etc. De asemenea, cresc rezistența copiilor la actul didactic.
Studiul Salvați Copiii România are o marjă de eroare de +/- 2,5%. Cercetarea s-a realizat urmărind două direcții: o abordare de tip calitativ (reliefarea percepțiilor) și o abordare de tip cantitativ (măsurarea opiniilor părinților și copiiilor). Pentru abordarea de tip calitativ, metoda de cercetare folosită a fost focus group-ul, la care au participat între 6 și 12 persoane din principalele județe ale României. Pentru abordarea de tip cantitativ, metoda folosită a fost interviul. Au participat 1.436 de familii din 58 de localități din România. Interviurile s-au desfăşurat la domiciliul subiecţilor în perioada mai – iulie 2012.

Sunt foarte mulţi care susţin această campanie găsiţi aici şi celelalte articole: salvaticopiii.ro. Ambasadorul campaniei este renumitul blogger chinezu.eu, speră să strângă 100 de bloggeri care să suţină campania, cu siguranţă vor fi mult mai mulţi…

UPDATE: Pentru ca articolul tău să apară în campanie trebuie să-l treci completaând formularul de aici: formular campanie bloggerii-spun-nu-violentei-impotriva-copiilor.

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

11 thoughts on “Educaţia cu bătaia. Educă-ţi copilul, nu-l lovi!

  1. Chiar ieri am vorbit cu o matusa de-a mea, era cu baietelul de 9 ani in spital, a fost operat de un hematom la ureche. Hematomul a aparut din cauza unor repetate urecheli din partea invatatorului :(
    Reactia profesorului: “poftim 70 ron sa ai de drum pana la spital” ( ei locuiesc intr-un sat).

    1. Bine ai venit, Alexa! E imposibil sa nu se stranga 100 de bloggari care sa sustina campania. Trebuie sa ajunga la urechiile tuturor că bătaia nu e rupta din rai şi că are consecinte negative in copilul care va deveni adult. Multi vor suferi si-i vor face si pe altii sa sufere… si asta doar din cauza parintilor comozi, care din indiferenta cred ca astfel trebuie sa procedeze si nu isi dau seama cat demult greşesc.

  2. Melitta, iti inteleg foarte bine sentimentele contradictorii in privinta “educatiei cu nuiaua”. La mine urmele de curea au trecut de vreo 20 de ani, dar durerea a ramas.

    Pe la Craciunul trecut, parintii mei s-au apucat sa se laude singuri despre ce frumos m-au crescut ei si ca ar trebui sa iau aminte la sfaturile lor pentru ca si fetita mea sa creasca la fel. Toata lauda asta de sine a alungat orice spirit al Craciunului si a degenerat intr-o mare cearta.

    M-am descarcat dupa ani in care am tinut totul in mine. Parintii mei au considerat ca sunt nedreapta cu ei, ca bataile n-au fost asa de multe etc. Intr-un fel e adevarat…Daca stau bine sa ma gandesc, jignirile au fost mai multe decat bataile. Ani de-a randul am trait crezand ca sunt un copil plin de defecte si prost pe deasupra.

    Acum invat pe propria piele ca e tare greu sa fii parinte. Fetita mea are doar 10 luni, dar nu pot sa nu ma gandesc la ce ma asteapta. Ma rog in fiecare zi Maicii Domnului sa faca din mine o mama buna. Cel putin o mama mai buna decat a fost mama mea.

    Irina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *