Muzica şi efectul pe care-l are asupra noastră

Prin muzică omul şi-a exprimat cele mai profunde stări sufleteşti — bucuria, tristeţea, mânia şi iubirea. Eu ascult aproape toate genurile de muzică, biensure exclud manelele şi rokul satanic. Deseori, muzica trezeşte în ascultători dorinţa de a dansa iar acesta este un motiv pentru care prefer muzica mai ritmată. (Acesta este un articol cam lung, sper să vă faceţi timp să-l citiţi pentru că n-o să vă pară rău)

Dar de ce are muzica putere asupra noastră?

MUZICA şi limbajul sunt tipic umane. Ar fi greu de imaginat o lume în care să nu existe fie şi numai una dintre acestea. „Atât limbajul, cât şi muzica sunt caracteristici ale speciei umane ce par a fi universale“, se afirmă în cartea The Musical Mind (Mintea muzicală). Acestea sunt aspecte ale necesităţii noastre de a comunica. Prin urmare, s-ar putea afirma că, — la fel ca în cazul limbajului —, când muzica „vorbeşte“, sentimentele noastre „ascultă“.

De ce şi cum vorbeşte muzica sentimentelor noastre? Ca să răspundem la această întrebare, trebuie să analizăm:
1) elementele muzicale în sine şi modul în care acestea sunt prelucrate de creier,
2) structura noastră afectivă şi mediul nostru cultural şi
3) limbajul, care, la rândul lui, ne poate influenţa reacţia.

Elementele muzicale

Deseori este folosită expresia „elemente muzicale“ cu referire la caracteristicile muzicii. Printre aceste elemente se numără tonul, sau timbrul, unui instrument. De exemplu, cornul de armonie a fost descris ca fiind „solemn“, sau grav, iar sunetul lui foarte diferit de cel al „arogantei“ trompete. Deşi ambele aparţin aceleiaşi familii, sau aceluiaşi grup, de instrumente de suflat, fiecare dintre acestea produce armonice, sau sunete armonice, care diferă în intensitate. Tocmai acest lucru îi conferă fiecărui instrument „vocea“ lui unică. Compozitorii se folosesc de aceste însuşiri pentru a crea anumite efecte sonice care să-i trezească ascultătorului sentimentele.

Probabil că unul dintre primele elemente muzicale cu care ne familiarizăm este ritmul — poate, încă din uter, în timp ce ascultam bătăile inimii mamei. Se spune că s-ar putea ca reacţia la ritmul muzical să fie influenţată în subconştient de bătăile inimii noastre sau chiar de respiraţie. Prin urmare, poate că nu este nici o coincidenţă că majoritatea oamenilor se pare că preferă un tempo muzical între 70 şi 100 de bătăi pe minut, tot atât cât este şi numărul mediu de bătăi pe minut ale inimii unui adult sănătos. Cel puţin aşa reiese din revista Perceptual and Motor Skills.

Marea varietate muzicală pe care o pot crea aceste elemente poate fi observată când sunt analizate mai multe instrumente împreună cu sunetele şi melodiile pe care le produc. Sunetul impresionant al fagotului în cea de-a doua parte a concertului pentru fagot de Mozart poate da naştere unor sentimente profunde. Tânguirea unui flaut japonez shakuhachi atinge în mod plăcut inima. Sunetul răguşit al unui saxofon tenor face ca un blues să zăbovească în mintea multora. Basul tubei dintr-o formaţie germană de obicei trezeşte sentimente de exuberanţă. Tonul vesel şi vioi al viorilor ce interpretează un vals de Strauss le stârneşte multor ascultători dorinţa de a merge pe ringul de dans. Potrivit opiniei lui Clive Robbins, director al Centrului de Terapie Muzicală Nordoff-Robbins, din New York, asemenea efecte există deoarece „muzica vorbeşte întregii fiinţe umane“.

Armonia, disonanţa şi melodia

Armonia dă naştere unor sunete plăcute, în timp ce disonanţa produce sunete aspre, stridente. Dar ştiaţi că aceste elemente se completează reciproc în unele compoziţii muzicale? O piesă muzicală ce sună armonios conţine, probabil, mai multă disonanţă decât vă imaginaţi. Interacţiunea constantă a armoniei şi a disonanţei are drept rezultat o creştere fluctuantă — deşi de cele mai multe ori imperceptibilă — a tensiunii, fenomen ce se reoglindeşte în sentimentele noastre. Această alternanţă emoţională delicată are un efect liniştitor, pe când doar muzica disonantă ne irită şi ne provoacă sentimente neplăcute — foarte asemănătoare celor stârnite de sunetul pe care îl fac unghiile când zgârie o tăbliţă de ardezie sau o tablă pe care se scrie cu creta. Pe de altă parte, dacă muzica se bazează doar pe armonie, aceasta poate fi plictisitoare.

Melodia este un aranjament muzical ce constă într-o succesiune de sunete. Potrivit unor autorităţi în materie, cuvântul provine din termenul grecesc mélos, care înseamnă „cântec“. Melodia, conform dicţionarelor, este o muzică plăcută, orice sunet plăcut.

Totuşi, nu orice succesiune de sunete face ca melodia să fie plăcută. De exemplu, pauzele mari ce apar frecvent între anumite succesiuni de note fac ca o melodie să fie dramatică, dar nu plăcută. Pe de altă parte, notele a căror continuitate este întreruptă de mai puţine pauze mari pot forma o melodie plăcută. Aranjarea în diferite moduri a notelor şi a pauzelor dau unei melodii un caracter trist sau voios. În ce priveşte armonia, fiecare melodie creează o anumită tensiune şi un anumit sentiment de relaxare, influenţându-ne sentimentele datorită creşterii şi descreşterii în înălţime: şi anume cât de înalte sau joase sunt sunetele.

Când sunt combinate, toate aceste elemente dau naştere unor forţe puternice care ne stimulează sau ne liniştesc pe plan afectiv. Aceasta se întâmplă datorită diverselor modalităţi prin care creierul receptează şi prelucrează muzica.

Muzica şi creierul

Unii avansează ipoteza că limbajul şi logica sunt funcţii ce aparţin cu precădere părţii stângi a creierului, pe când muzica este prelucrată în partea dreaptă a creierului, care se ocupă într-o mare măsură cu sentimentele. Indiferent că aşa stau lucrurile sau nu, este evident faptul că muzica stârneşte reacţii spontane din partea ascultătorilor. Iată cum prezintă această idee revista Perceptual and Motor Skills: „Muzica are puterea de a trezi sentimente într-un mod rapid şi eficient. Dacă într-o carte este nevoie de multe fraze pentru a descrie anumite sentimente . . ., în muzică acestea pot fi redate printr-o simplă măsură sau acord“.

Muzica, textul şi noi

Un curent susţine că o anumită piesă muzicală are acelaşi efect asupra tuturor ascultătorilor. Spre deosebire de acesta, altul afirmă că reacţia la o melodie sau la un cântec reflectă starea mintală de moment a persoanei sau are legătură cu o experienţă precedentă a acesteia. Un exemplu de acest gen poate fi situaţia când cineva care şi-a pierdut o persoană dragă în moarte aude o anumită melodie, probabil la un loc de închinare. Melodia îi poate trezi multe amintiri, o poate întrista sau chiar îi poate umple ochii de lacrimi celui îndurerat. Alţii care nu se află în acea situaţie, probabil, cântă acelaşi cântec cu inima veselă.

De asemenea, să ne gândim la descrierea cornului de armonie şi la cea a trompetei, făcute mai înainte. Probabil că, după părerea voastră, cornul de armonie nu sună solemn. Poate, pentru voi acesta are un ton strident sau vesel, pe când cel al trompetei poate părea mai melancolic. În fiecare dintre noi, muzica poate da naştere unui izvor unic de sentimente — astfel, noi reacţionăm în propriul nostru mod.

Muzica ne ajută să facem o legătură între cuvinte sau idei şi sentimente. Prin urmare, puţine reclame prezentate la radio sau la televizor nu au un fond muzical. Deseori, cuvintele nu au prea multă logică. Cu toate acestea, dacă are un fond muzical potrivit, reclama va acţiona mai uşor asupra sentimentelor ascultătorilor. Este cât se poate de adevărat că majoritatea reclamelor au menirea de a face din cumpărare mai degrabă o reacţie afectivă decât una logică!

Deşi publicitatea poate avea un efect nedorit asupra buzunarului publicului, există un aspect negativ mult mai grav al puterii textului şi a muzicii. Din revista Journal of Youth and Adolescence reiese că, prin intermediul audierii de mai multe ori a aceluiaşi text, compozitorii îi învaţă pe adolescenţi să nu ia în considerare părerile altora şi „să fie încăpăţânaţi“. Potrivit altei surse, mesajele transmise de „controversatele texte ale muzicii rap . . ., mai sugestive decât ale muzicii heavy metal“, pot pătrunde în structura afectivă a ascultătorului şi dau naştere unui comportament antisocial.

Pot fi prevenite reacţiile negative dacă o persoană pur şi simplu ascultă muzica şi ignoră textul? Trebuie să recunoaştem că, într-o mare măsură, cuvintele muzicii heavy metal şi rap sunt greu de înţeles. De fapt, deseori acestea aproape că nu se pot înţelege din cauza volumului foarte ridicat al muzicii. Totuşi, cu sau fără cuvinte, mesajul rămâne în ritmul frenetic şi în linia melodică repetată!

Cum anume? Ei bine, chiar şi numai titlurile unor melodii creează imagini vizuale în mintea cuiva. Mai mult decât atât, adesea stilul de muzică în sine transmite un mesaj. Ce fel de mesaj este transmis? Într-o revistă pentru tineri se spune: „Se pare că este vorba despre o imagistică a autorităţii, a capacităţii şi a cuceririi sexuale“. În alta se afirmă: „Temele de bază . . . sunt rebeliunea extremă, violenţa, consumul de substanţe ce creează dependenţă, promiscuitatea sexuală, perversiunea şi satanismul“.

Unii tineri pretind că, deşi este adevărat, acest lucru nu are o putere negativă asupra lor. Ei susţin că muzica de acest gen este benefică deoarece îi ajută „să-şi găsească eul personal“. Dar oare aşa să stea lucrurile? În revista Journal of Youth and Adolescence se face următoarea observaţie: „Furia, temele care exprimă ostilitate şi puterea cu care se identifică unii băieţi în muzica heavy metal pot fi bine venite în special la sfârşitul zilei în cazul unor băieţi cu rezultate şcolare slabe, după ce îndură o zi de şcoală în care li se spune că nu sunt la înălţimea aşteptărilor“. Apoi sunt menţionate următoarele: „Ironia sau nedumerirea este că adolescenţii îşi caută un eu mai sigur şi autentic prin folosirea unui mijloc public, comun. În loc să caute experienţe cu adevărat unice când sunt singuri, adolescenţii aspiră la imagini publice, gata făcute, furnizate de industria muzicii“. Cu alte cuvinte, altcineva le spune acestor tineri cum să gândească şi ce să simtă.

Să ne gândim la concertele rock. Ce efect au acestea asupra mulţimilor care participă la ele? Iată ce răspuns se dă în cartea Music and the Mind: „Nu există nici o îndoială că, prin intensificarea sentimentelor de grup şi prin asigurarea că acele sentimente ajung împreună şi nu separat la un punct culminant, muzica poate contribui într-o mare măsură la pierderea judecăţii sănătoase, la faptul de a te lăsa orbeşte în voia sentimentelor de moment, care prezintă pericolul de a fi caracteristică comportamentului de grup“. Unele scene de pierdere a controlului de la concertele de rock demonstrează adevărul acestor cuvinte.

Prin urmare, pentru a evita contaminarea minţii şi a inimii, trebuie să fim foarte selectivi când alegem muzica pe care o ascultăm.

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

One thought on “Muzica şi efectul pe care-l are asupra noastră

  1. “Trebuie să recunoaştem că, într-o mare măsură, cuvintele muzicii heavy metal şi rap sunt greu de înţeles.”
    lol? Dacă nu poţi să înţelegi heavy, nu meriţi să asculţi rock. Pariu că la black metal/death metal zici că se vorbeşte chineza.

    “Temele de bază . . . sunt rebeliunea extremă, violenţa, consumul de substanţe ce creează dependenţă, promiscuitatea sexuală, perversiunea şi satanismul”
    CĂCAT!!! Aşa se promovează de către mass media [f*t*i-aş în gât de imbecili] imaginea că metalheadzii sunt alcoolici, drogaţi şi satanişti (TOT MASS MEDIA A FĂCUT DE CĂCAT SATANISMUL – NU ÎNSEAMNĂ SÂNGE ŞI SACRIFICII!)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *