Cateva zile la Boga in Muntii Apuseni

Împreună cu vecinii am stabilit să plecam cu corturile spre Boga. Cu chiu şi cu vai am ajuns sus pe munte(drumurile sunt în construcţie până în Padiş si drumul este foarte-foarte-foarte rău), ne-am oprit în Valea Boga, până în Padiş mai erau 23 de km (dar drumul care duce la Padiş este închis) . Acolo, câteva pensiuni şi căbănuţe, -de le puteai număra pe degete. Am urcat până sus la Pensiunea Iulius, si, de acolo drumul este blocat de o buturugă atât de mare… că numai Hercules ar fi putut să o dea din calea noastră.  Ne-am întors înapoi şi de abia am găsit un loc unde să ne întindem corturile (cred că acela e şi singurul loc unde ai acces cu maşina şi se pot întinde câteva corturi). Toate bune şi frumoase până seara, când vedem ca se apropie spre noi, vreo 7-8 motociclişti (ne vedeam deja cu nopţile compromise), dar au fost cuminţi (în afara faptului că şi-au făcut baie în râu goli-goluţi :)), următoarea zi au şi plecat (erau străini, ceoslovaci).

Vineri, am făcut celebrul bogracs unguresc, ieşise destul de bun -având în vedere că am înlocuit carnea de porc cu cea de pui- şi pasta de ardei iute cu cea dulce (ca să manânce şi fetiţele noastre). Spre seară începe să apară, în locuşorul nostru, maşină după maşină, de s-au strans vreo 10 + 2dubiţe. Ne-am îngrozit! Aveau staţii şi boxe de 1 metru şi au făcut o discotecă, la propriu, în aer liber, nestingheriţi. Ca norocul fetiţele noastre au dormit ca buşteanul, dar noi n-am putut închide ochii…De parcă nu era suficientă muzica, se mai auzea, din depărtări şi urlete din padure. Pffffff, când se se opreşte în sfârşit muzica (imi venea să fac mătănii)… încep tunete şi fulgere urmate de o ploaie grozavă care a ţinut până de dimineaţă. Ca norocul am avut un nailon mai gros, cu care am acoperit cortul, salvându-ne de o inundaţie. Următoarea zi am strâns totul şi am dat să plecam, obosiţi.  Maşina nu mai pornea ( se terminase bateria), câţiva binevoitori ne-au ajutat cu împinsul maşinii şi cu un demaraj forţat în treapta a doua, a pornit. Ne-a aşteptat un drum la fel de groaznic doar mai puţin prăfuit!

Lâsând la o parte aceste mici peripeţii… ne-am simţit foarte bine, şi copilele la fel. Un peisaj mirific,  băieţii au făcut, seara, câte un foc de tabără şi ne-am bucurat de aerul curat şi răcoros.  Ziua, aruncam cu pietricele în apă spre fericirea fetiţelor care zâmbeau fericite şi încercau să arunce şi ele. Am făcut puţină plajă, fetiţele se bălăceau în piscină etc.

câteva poze

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *