când te saturi de copil… ce faci?

Când te saturi de copil… îl trimiţi la bunici, la creşă, la mătuşi etc. nu? ca să ai un moment de respiro, ca să poţi face curăţenie, să te odihneşti sau pur şi simplu să leneveşti sau să te relaxezi în cadă şi aşa mai departe… motivele pot varia.

Dar când nu ai bunici, nu l-ai înscris la creşă, nu ai nici socri, nici mătuşi şi nici curaj să-ţi laşi copilul în vecini, ce faci? Te obişnuieşti!

Când frecvent faci aceleaşi lucruri şi când ştii că nu ai cui să laşi copilul nici măcar o oră,  apare obiceiul şi ţi se pare normal ca să stai cu el 24/24 zi de zi până când ajunge la grădiniţă.

Mie mi se pare anormal ca să las un copil mic de 1-3 ani (sau bebeluş ) la bunici sau la oricine altceva mai mult de câteva ore. Copilul are un program stabilit de mama şi orice schimbare adusă mi se pare că întoarce bunul demers al creşterii. Am văzut copii cocoloşiţi de bunici sau alte rude iar părinţii se chinuiau să dezveţe copilul de proastele obiceiuri întipărite.

Oricum, eu nu ştiu ce înseamnă să-ţi laşi copilul acasă la altcineva. Fetiţa mea a stat cel mult 2 ore cu tatăl său (şi asta s-a întâmplat după ce a împlinit 2 ani şi am început să merg la salon sa-mi facă manichiura), în rest e non stop cu mine, şi aşa mi se pare normal şi firesc să fie. Şi sunt aşa de fericită că pot sta alături de ea. Nu aş accepta să las copilul cu nimeni cât timp e mic, după ce creşte mai mare, după 2 ani, mi se pare în regulă.

NU, nu ai voie să te saturi de copilul tău, pentru că l-ai născut şi ai responsabilităţi. Trebuia să ştii dinainte să-l naşti că nu vei mai putea pleca hai-hui, că timp de câţi va ani va trebui să stai lângă el, pentru că e mic şi neajutorat şi are nevoie de tine până când va înţelege cum funcţionează lumea asta, până când se va putea descurca şi singur.

Cum a spus şi little lucky

“un copil nu e o ţoală.
un copil nu e un film.
un copil nu e un fel de mâncare.
un copil nu e o poşeta.
un copil nu e un amant.”
un copil nu e un accesoriu de care să te lipseşti atunci când nu mai ai chef de el! Câţiva ani din viaţa ta trebuie să-i sacrifici pentru copilul tău, pe care-l iubeşti ca pe ochii din cap.
3 ani din viaţa ta -de încă, să zicem 40 de ani- chiar nu-i poţi sacrifica? pentru ca să fi alături de copilul tău, să-l iubeşti şi să-l pregăteşti pentru lumea asta. El nu va ţine minte dezordinea din casă, sau coafura/ manichiura ta îşi va aminti iubirea şi sprijinul care i l-ai acordat.
După ce va creşte lucrurile vor sta altfel, nu va mai trebui să fii non-stop în spatele lui. Fiinţa această micuţă şi drăgălaşă va fi capabil să se descurce – pentru că ai fost  stâlpul de susţinere. Şi aşa va trebui să rămâi câte zile vei mai avea. Pentru că asta înseamnă să fii mamă! Şi nu e perfect normal să nu mai ai chef de copil! Dacă ai astfel de sentimente ţinele pentru tine şi nu lăsa ca copilul să înţeleagă că nu ai chef de el, pentru că el are nevoie de tine, e dependent de grija ta!

Activitate pentru copii: vânătoarea din excursie

Această imagine o am de pe pagina de Facebook edukidro. Cu minime cunoştinţe a unui program de editare foto fiecare poate face liste asemănătoare,  personalizate după preferinţe.

ps. Vezi şi colecţia de activităţi   care se pot face în timp ce călătoriţi împreună cu copilul.

Bilder Lotto – joc pentru copii cu cartonaşe

Săptămâna aceasta am primit coletul cu jucării de la JuliaToys.ro, comandasem cuburi mari din lemn, colorate; un fel de  şabloane schiţate cu animale şi jocul aceta: Bilder-Loto. Are 3 planşe iar cartonaşele îmi plac foarte mult pentru că sunt foarte cartonate.

Cum ne jucăm cu ele? Îi dau un cartonaş, o întreb ce este iar apoi caută locul unde trebuie aşezat cartonaşul. Cu acest joc învăţam lucruri şi cuvinte noi. Pe viitor, când B. va creşte vom putea folosi jocul ca un joc de memorie. Oare nemţii cum se joacă cu acest joc de lotto?

Un filmuleţ foarte scurt … pentru că s-a oprit filmarea – din cauză că aveam cardul de la tel. plin. Voi încerca să o mai filmez când se mai joacă cu cartonaşele…

Idei de joc cu plastilina

Plastilina ajută copii să-şi dezvolte creativitea, imaginaţia, îndemânarea şi cel mai important aspect este dezvoltarea motorie fină (va ajuta copilul să manevreze tacâmurile când mănâncă singur iar pe viitor dezvoltarea motorie fină ajută în etapa de învăţare a scrisului). Pentru copii sub 3 ani supravegherea copilului în jocul cu plastilină este obligatorie pentru a nu o ingera (din acest motiv plastilina este recomandată copiilor cu vârsta de peste 3 ani). Această colecţie de jocuri cu plastilină a fost lansată de Little lucky şi aici se vor strânge jocuri şi de pe blogurile altor mămici.

Ps. Dacă şi tu te joci cu plastila poţi adăuga activitatea în această colecţie. La sfârşitul colecţiei este un buton pe care scrie Add your link.



Pinochio mini puzzle – handmade

După ce am citit împreună cu mămăruţa mea, cartea Pinochio, m-am gândit că aş putea crea un mini puzzle cu pinochio.

Am copiat o plansa de colorat cu pinochio. Am printat 2 foi, una i-am dat-o lui B. să coloreze aşa cum poate ea şi între timp eu o coloram pe cealaltă pentru puzzle.

Plansa am lipit-o pe un carton apoi l-am decupat pe pinochio si am facut un mini puzzle din el. Cât timp coloram şi Read more “Pinochio mini puzzle – handmade”

Ştiai că televizorul poate limita imaginaţia copilului?

Chiar şi emisiunile TV de cea mai bună calitate pot limita imaginaţia copilului pur şi simplu deoarece televizorul face toată treaba, necesitând doar un efort minim din partea copilului. Chiar şi la vârsta de 2 ani televizorul îi învaţă pe copii să devină consumatori pasivi de distracţii în loc ca aceştia să înveţe cum să se amuze singuri.

Un lucru pe care vă recomand cu putere să-l evitaţi este televizorul… şi nu eu spun asta; Dr. Spock o spune!

Puţine sunt mămicile care fac activităţi alături de copii lor. Multe se limitează exclusiv la îngrijirea lui; uitând cât de importantă este instruirea acestuia încă de mic.

Read more “Ştiai că televizorul poate limita imaginaţia copilului?”

Când mămica scapă controlul

Acestă imagine este creată de heathrobbinsblog.com şi a vrut să ilustreze concepul “scăpat de sub control” .  Pornind de la această imagine, repede s-a creat un monolog în care un soţ obişnuit nu înţelege ce poate să facă toată ziua o mămica care sta acasă şi are grijă de copii.

Într-o zi soţul vine de la serviciu şi nu poate băga maşina în garaj deoarece pe aleea spre garaj erau trântite bicicletele copiilor. Dă să bage bicicletele în garaj şi găseşte jeep-ul soţiei deschis şi câinele plin de noroi întins pe bancheta din spate.
Nedumerit, intră în bucătărie nu fără a observa că geamul de la uşă era plin cu pălmuţe de ciocolată, clanţa îmbrăcată în felii de şuncă şi gaura cheii înfundată cu un cârnat. În bucătărie curgea apa, frigiderul era deschis şi conţinutul lui vărsat pe podea, farfurii şi pahare murdare peste tot. Pe masă o baltă de suc , muştele roiau pe masă. Pe jos nu se putea călca altfel, decât pe mâncarea căţelului sau în conţinutul borcanelor de murături.
Panicat şi alb la faţă, începe să îşi caute soţia prin toată casa. Era un vacarm de nedescris – televizorul şi computerul erau date la maximum.
Intră în baie unde Read more “Când mămica scapă controlul”

Dacă nu eşti cuminte plecăm acasă!

Astăzi am fost la Kangarro Land (un spaţiu de joacă pentru copii). La un moment dat vine o fetiţă însoţită de tatăl ei. La prima vedere, tatăl, părea un om amabil, educat şi cu bun simţ. Vorbea cu fetiţa lui pe un ton calm. La un moment dat, fetiţa mea găsise printre jucării un cărucior şi începe să-l împingă. Cum vede fetiţa respectivă începe să o dea  pe Beatrice la o parte şi să tragă de cărucior. Fetiţa mea lăsase căruciorul din mână. Cum văzuse scena, se apropie tatăl micuţei şi-i spune pe un ton calm să lase căruciorul pentru că altcineva se juca cu el. Am intervenit şi din amabilitate, i-am spus că nu este nicio problemă. Mi-a spus că fetiţa lui are prostul obicei de a lua jucăriile altor copii şi că trebuie să înveţe să nu mai procedeze aşa. Între timp fetiţa se juca cu altceva. Tatăl îi tot repeta că merge acasă dacă mai ia jucăriile din mâna altor copii.

După câteva minute, fetiţa mea se juca cu două răţuşte. Nu trece mult timp şi micuţa vine şi-i ia din mână o răţuşcă. Tatăl, iarăşi intervine: – “Dă-i înapoi jucăria, că plecăm acasă! Acuma plecăm acasă!”. După un timp îi spune: “- Uite ce frumos se joacă fetiţa, tu de ce nu te poţi juca aşa. Nu te mai duc nicăieri că mă faci de râs. ”
Normal, după ce i-a tot repetat că pleacă acasă, nu au plecat.

Stăteam şi mă întrebam dacă procedând astfel nu derutează copilul. Dacă spui că pleci acasă, nu ar trebui să pleci acasă? Eu cred că trebuie să fim fermi! Normal, copilul nu mai înţelege nimica. La fel aud şi la alte mămici prin parc: dacă nu te joci frumos, plecăm acasă! “Dacă mai mergi acolo, plecăm acasă”. etc.

Îndiferent cat de mic este, copilul simte ezitarea părintelui şi continuă jocul. Daca parintele este ferm, copilul nu mai insista cu acest joc obositor.Dar unor parinti le este greu sa fie fermi gandindu-se ca astfel isi mahnesc copilul. Facandu-i pe plac copilului si incurajand jocul acesta al refuzului continuu din partea copilului de a-si asculta parintele, nu faceti decat sa incurajati genul de discutie interminabila in care copilul nu invata sa ia decizii sau sa coopereze.

Atitudinea fata de copil trebuie sa fie ferma si categorica fara sa ridicati tonul sau sa va enervati, fara sa evitati ci pastrandu-va calmul si buna dispozitie. Daca atunci cand copilul va solicita ceva ce nu doriti sau nu puteti sa-I oferiti veti folosi un ton iritat copilul va simte si va raspunde cu o alta provocare. Daca tonul va fi ezitant si oscilant copilul va simti sentimentul se vinovatie al parintelui.Daca tonul va fi ferm si categoric dar mesajul este transmis cu calm, siguranta si buna dispozitie cel mic va simti ca nu este loc pentru jocuri si ca parintele detine controlul.( sursa)

Am ales să-mi protejez fetiţa şi on-line!

Un articol scris de Cabral care ne îndeamnă să ne protejam copii şi on-line! Gânduri care atât de tare m-au zdruncinat, îi dau 100% dreptate. Cât de neghioabă  mă simt în acest moment. littlelucky a scris un post şi mai direct.
Pentru nicio clipă nu m-am gândit la posibilităţile despre care se vorbesc în articolele de mai sus. Îmi dau seama în ce iluzie mă aflu. Cât de mult îmi expun fetiţa, care a devenit sinonim cu viaţa mea. Am un album pe photobuket, unde am tot pus poze cu fetiţa mea, poze decente, poze normale cu un bebeluş care creşte în fiecare lună… mai exact, evoluţia ei. Nici nu ştiu cum să numesc faptele mele (prostie, ignoranţă, trufie, narcisism). În fine… ce mai contează? Împortant este că am fost trezită la realitate într-o lume handicapată şi cum spunea cineva: nu merităm să fim specia dominantă.

Sunt atât de scârbită, dezgustată, furioasă, iritată şi îndârjită încât îmi vine să-mi şterg blogul, facebook-ul etc.

Aşadar, filmuleţele de pe youtube – le-am schimbat securitatea, pe private (până când le voi şterge). Pozele de pe facebook, le-am securizat şi doar prietenii apropiaţi le mai pot vedea pentru o perioadă scurtă de timp, până când le voi şterge şi de acolo. Albumul de photobucket, la fel, l-am şters.

Şi asta a fost tot! Până îmi trece furia şi voi gândi mai limpede voi face o pauză pe blog şi în acest timp mă voi ocupa de celelalte proiecte, pe  care le-am cam lăsat în parangină.

Să ne auzim cu bine!

Ps: Altă serie de articole / campanie menite să atragă un semnal de alarmă mămicilor care-şi expun viaţa şi copii on-line:

Mai bine NU! (1)  – in care se povesteste cum fotografiile cu copii sunt la mare cautare pe internet, in scopuri nu tocmai incantatoare.

Mai bine NU! (2)  – in care se povesteste de ce sunt fotografiile cu copii la mare cautare, in scopuri de-a dreptul inspaimantatoare.

Mai bine NU! (3)  – o invitatie de reflectie asupra motivelor pentru care pui fotografii cu copiii tai sau ai altora pe internet.

Mai bine NU! (4)  – in mintea unui pedofil.

În concluzie mă gândesc şi la alt aspect: probabil, peste câţiva ani, poate chiar 10 ani, sau mai mulţi, copilei, nu-i va face plăcere faptul că am expus-o (prin poze / filmuleţe etc.). În mod sigur această modă de a-ţi expune viaţa şi copiii prin diferite imagini nu va mai fi la modă. Mă gândesc că tot mai mulţi vor căuta să-şi secretizeze viaţa. Iar gândul că alţii pot copia pozele / filmuleţele etc. şi nu vom mai putea avea control asupra lor, nu-mi place deloc. Drept urmare îmi cer scuze acelora care accesează posturi mai vechi de pe acest blog în care apar poze/ filmuleţe.

Copiii si perceptia despre viata

Copiii au o alta perceptie asupra vietii

Nuditatea

O mama se plimba cu masina, impreuna cu cei trei copii mici, intr-o dupa-amiaza torida de vara, cand o femeie dintr-o masina decapotabila s-a ridicat din scaun si a inceput sa le faca cu mana. Femeia era total goala. In timp ce mama isi revenea din soc si se gandea sa le spuna repede copiilor sa nu se uite, fetita de cinci ani a spus cu inocenta: “Mami. Femeia aia nu poarta centura de siguranta!”.

Un baietel s-a pierdut pe culoarele unei sali de gimnastica si a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au inceput sa tipe, sa insface prosoape sa se acopere si sa fuga in toate partile, ca sa se ascunda. Baietelul le-a privit uimit, dupa care a intrebat senin: “Ce s-a intamplat? N-ati mai vazut un baietel in viata voastra?”

Onestitate Read more “Copiii si perceptia despre viata”