Cântec femeiesc de Adrian Păunescu

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer. Continue Reading →

Această poezie este o lecţie de viaţă, dacă vei avea răbdare să o citeşti până la capăt, şi dacă o vei înţelege, atunci vei primi o învăţătură frumoasă despre tine şi despre suflet.

PASAREA SUFLETULUI (Soul Bird)
–Michal Snunit–

Undeva foarte adânc,
în trupurile noastre,
se află sufletul.
Nimeni nu l-a văzut vreodată,
dar cu toţii ştim că este acolo.
Nu numai că ştim că este acolo,
ştim şi ce se află în el. Continue Reading →

Jurnalul unui copil nenăscut

5 octombrie:

Astăzi a început prima mea zi de viaţă. Părinţii mei încă nu ştiu, dar eu deja exist. Şi voi fi fetiţă. Voi avea părul blond şi ochii albaştri. Deja este stabilit aproape totul, chiar şi faptul că voi iubi florile.

19 octombrie:

Unii susţin că încă nu sunt o persoană reală, că numai mama există. Dar eu sunt o persoană reală, tot aşa cum o firimitură de pâine este totuşi pâine adevărată. Mama există. La fel şi eu.

23 octombrie:

Acum tocmai a început să mi se deschidă guriţa. Gândiţi-vă, peste aproximativ un an de zile voi râde, iar mai târziu voi vorbi. Ştiu care va fi primul cuvânt pe care-l voi spune: MAMA.

25 octombrie:

Azi a început să-mi bată inima de una singură. De acum încolo ea va bate încetişor pentru tot restul vieţii, fără ca vreodată să se oprească pentru a se odihni! Iar după mulţi ani va obosi. Se va opri şi după aceea voi muri.

2 noiembrie:

Cresc câte puţin în fiecare zi. Încep să mi se formeze mâinile şi picioarele. Dar trebuie să mai aştept mult timp până când aceste picioruşe mă vor înălţa spre braţele mamei şi până când aceste mânuţe vor putea culege flori şi îl vor putea îmbrăţişa pe tata.

12 noiembrie:

La mâini încep să mi se formeze degeţelele. Aşa mici cum sunt, sunt de-a dreptul caraghioase! Cu ele voi putea mângâia părul mamei.
Continue Reading →

Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Dacă ai timp.… am răspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebări ai vrea să-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul că se plictisesc de copilarie, se grăbesc să crească, apoi iarăşi tânjesc să fie copii; că îşi pierd sănătatea ca să faca bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată si mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Continue Reading →