Am citit azi articolul Ce te face sa-l “lasi” la bere cu baietii? (am răspuns la ea pe blog la această întrebare… altceva vreau eu să subliniez -neîncrederea-…
Şi aici nu vreau să fac referire la relaţiile de 1-2 ani (din punctul meu de vedere primii 2 ani-locuiţi împreună- sunt de probă, dabea apoi poţi trage ceva concluzi), mă refer la relaţiile de peste 3-4 ani, când intervine obişnuiţa, când credem că ştim aproape totul despre persoana de lângă noi. Când ne spunem-pot avea încredere în el, stiu ce-i poartă pielea-. Oare chiar avem încredere în el?
-Draga mea, doar ai incredere în mine! Fii serioasă, cum crezi că eu…
-Da am încredere… cum să nu am!?
Dar, minţim!,atât pe el cât şi pe noi… nu avem deloc încredere, tot timpul avem suspiciuni.. dacă cumva îi suceşte minţile aia?, dacă…?
Şi, din cauza competiţiei continue dintre fete, din cauza complexelor nu putem avea încredere de niciun fel… Când suntem sigure că el, niciodată (jamais il faut dire jamais) nu ar face una ca asta… ca apoi să ne dăm câte o palmă şi pumni în cap (la figurat) , atunci când suntem cel mai sigure pe el … atunci ne trădeaza şi ne înşeală încrederea, practic dărâmă tot ce a construit relaţia dea lungul timpului..
Dragi bărbaţi, de ce nu vă mulţumiţi cu ceea ce aveţi lângă voi? Şi vreţi tot timpul altceva? De ce vă mai legaţi la cap dacă vă doriţi să fiţi aventurieri? Bineînţeles!, sunt atâtea scuze…