De ce plâng femeile?

De ce plângi?

– Pentru că sunt femeie ! – raspunde mămica.
– Nu înţeleg … – zice micuţul.
Mămica îl îmbrăţisează şi spune :
– Si n-ai sa intelegi niciodată …
Mai târziu, copilul îşi întreabă tatăl :
– De ce plânge mămica ?
– Nu ştiu nici eu ! Toate femeile plâng fără motiv ! – a fost tot ce
i-a putut spune tăticul.

Devenit adult, îl întreabă pe Dumnezeu :
– Doamne, de ce plâng femeile aşa de uşor ?
– Când am făcut femeia, ea trebuia să fie o fiinţa deosebită.
I-am facut  umerii destul de puternici ca să poarte pe ei toată greutatea acestei  lumi  şi destul de moi ca să fie confortabili.
I-am dat forţă de a da viaţă  şi  cea de a accepta respingerea cu care o tratează adesea proprii copii.
Forţă de a avea grijă de familie în pofida bolilor şi oboselii.
I-am dat  sensibilitatea de a-şi iubi copiii cu o dragoste necondiţionată, chiar   şi  atunci când ei o ranesc cumplit.
I-am dat forţa care-i permite să continue când toată lumea abandonează.
I-am dat forţa de a-şi suporta bărbatul în căderile  sale şi de a-i rămâne alături cu aceeaşi tărie. Şi, în fine, i-am dat  lacrimi să plângă atunci când simte nevoia.

Vezi, fiule, frumuseţea unei femei nu stă în veşmintele pe care le poartă, nici în chipul ei,  nici în coafură. Frumuseţea unei femei stă în ochii ei.  Aceasta e poarta către inima ei – locul unde se adăposteşte dragostea.
Şi adesea lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima.

Încurajaţi respectul de sine al celorlalte femei, puteţi trimite acest link mai departe tuturor femeilor
Şi tuturor bărbaţilor, ca să afle că TOATE FEMEILE SUNT FRUMOASE!

Relaţiile bazate pe încredere reciprocă se află în declin?

Încrederea în oameni
Mai putem avea încredere în cineva? Spun asta gândindu-mă la predescesorii noştri, citesem acuma de curând dintr-o revistă despre o fată care a rămas uluită să afle că pe timpul regimului socialist, Serviciile Securităţii Statului alcătuise un dosar cu activităţile ei personale. Ea a rămas perplexa când i s-a spus cine furnizase informaţiile: chiar soţul ei. Fusese trădată de cineva în care ar fi trebuit să poată avea toată încrederea.
Alt domn, în vârstă, îl considera pe medicul său demn de de „tot respectul, admiraţia şi încrederea“, . Medicul era cunoscut drept „o persoană amabilă şi plină de consideraţie“. Într-una din zile, acest domn a murit subit. Care fusese cauza: un infarct sau un accident vascular cerebral? Nici una, nici alta. Autorităţile au ajuns la concluzia că medicul mersese acasă la acest domn şi, fără ştirea pacientului său şi a familiei acestuia, îi făcuse o injecţie letală. Din câte se pare, acesta a fost ucis de cineva în care avusese multă încredere.

Încrederea fetei şi a domnului de mai sus a fost amarnic înşelată, cu consecinţe grave pentru ei. În alte cazuri, urmările nu sunt atât de serioase. Cu toate acestea, nu e ceva neobişnuit să fim dezamăgiţi de cineva în care am avut încredere.
Eu am fost dezamăgită şi minţită de atâtea ori încât acuma îmi este greu să iau ceva pe bune..
Un scriitor latin a scris: „Încrederea este singura legătură a prieteniei“…
Credeţi că persoanele care nu au încredere în alţii le este greu să întreţină prietenii?