Simţul identităţii sau al sinelui

SIMŢUL IDENTITĂŢII sau al SINELUI -alVI-lea simţ-

Extras din cartea În labirintul celor 12 simţuri de Gabriel Stan

Al şaselea simţ este cunoscut aproape de toată lumea care are cei şapte ani de acasă. Se mai cheamă şi „Bunul Simţ”. Este un simţ interior ce trebuie cultivat şi educat. Ne naştem cu el şi cu disponibilitatea de cunoaştere şi de educare a lui. Dacă nu este cultivat până la un moment dat, se pierde.

De fapt, aici începe discuţia despre OM. Omul este creaţia lui Dumnezeu şi este făcut după chipul şi asemănarea LUI. Sigur, nu trebuie să ne imaginăm un Dumnezeu după mărginirea noastră.

Primele rezultate ale dezvoltării SIMŢULUI IDENTITĂŢII se obţin după ce familia îşi educă timp de şapte ani copilul. în intimitatea familiei, copilul trece treptakde la forme de cunoaştere primară, cu cele cinci simţuri exterioare pe care le exercită din plin, la dezvoltarea unui tip de viaţă interioară care trebuie armonizată cu exteriorul. Un rol deosebit de important în acest prim pas al cunoaşterii îi au părinţii, familia sau apropiaţii care se ocupă de copil.

Un copil bine educat trebuie, în mod obliga­toriu, disciplinat. Trebuie să ştie bine ce are voie să facă şi ce nu are voie. Ce este rău, ce este ruşinos… El trebuie lăsat să se joace cu ceilalţi copii pentru a se socializa. Peste 50% din informaţiile lui vin din poveştile spuse de cei mari.

Tipurile de obiceiuri, tradiţii şi comportamentul din jurul lui sunt preluate mimetic. Un copil răzgâiat, prost crescut, năzuros şi mofturos, exagerat de alintat, este de fapt un copil care nu a fost iubit cu adevărat de cei din jur. Pentru că el nu va putea niciodată să se organizeze, să se disciplineze şi să se controleze singur într-un sens benefic. Toate problemele de comportament ale făpturii umane vin din proasta educaţie din timpul celor şapte ani de acasă. Ura, răutatea, prostia, tră­darea, ingratitudinea, nerecunoştinţa, violenţa sunt rezultatul eşecului educaţional.

Interesant este faptul că acest al Vl-lea simţ nu trebuie înţeles ca ceva ce vine firesc după cei şapte ani de acasă. După şapte ani de bună educaţie şi bune maniere, în care copilul a învăţat cum să se comporte cu el însuşi, cu ceilalţi şi cu lumea înconjurătoare, el nu are decât alfabetul SIMŢULUI IDENTITĂŢII.

SIMŢUL IDENTITĂ ŢII se dezvoltă şi se cultivă permanent – ca orice simţ activ exterior.

„Bunul simţ” – care este de fapt primul pas către SIMŢUL IDENTITĂŢII – îi spune celui care îl dobândeşte cum să se comporte în orice situaţie, îi arată relaţia corectă faţă de mediul înconjurător. Relaţia duce la respectul de sine şi faţă de lumea exterioară. înţelegerea şi iubirea faţă de oameni ne apropie de Umanism – această noţiune inventată de Pitagora – care nu poate exista decât ca efect şi înţelegere a condiţiei omului ce vieţuieşte între oameni. Omul este o făptură exclusiv culturală. El adoptă limbajul şi modul de comportament din jurul său. Educaţia îi conferă individului IDENTITATE şi devine din INS o PERSOANĂ.

http://kemell.k5.ro/wp-includes/js/tinymce/plugins/wordpress/img/trans.gif

Sunt celebre experimentele acelui rege francez, legendar, care din dorinţa de a afla ce limbă a vorbit prima oară omul, „greaca sau latina” – a cerut ca pruncii să fie închişi într-o încăpere şi să fie alăptaţi şi crescuţi de către doici cu faţa acoperită şi care să nu vorbească deloc cu ei.

Ciudat, din lipsă de comunicare (verbală sau nonverbalâ), copiii decedau după maxim doi ani de astfel de viaţă. Ce îi ucidea pe prunci? Nu lipsa hranei, ci lipsa căldurii umane, lipsa comunicării. Lipsa oricărui fel de informaţie. Psihologii moderni cunosc foarte bine cât de periculoase sunt tra­umele din primii ani ai copilăriei. Este limpede că omul crescut de animal ajunge animal, cazurile excepţionale de copii crescuţi de lupi au demon­strat că mimetismul l-a transformat pe copil într-un inadaptat social.

Nu sunt incluse aici cazurile de izolare, volun­tară sau nu, în care omul este trecut deja de o anumită vârstă, când are caracterul format

Este extrem de important ca mama, părinţii să comunice chiar din timpul sarcinii cu fătul şi apoi cu nou născutul. Nu trebuie abordat copilul ca un neajutorat. Cuvintele care i se adresează trebuie să fie rostite clar şi corect. Este bine ca puiul să simtă iubire, căldură sufletească, înţelegere, protecţie. Protecţia o simte din vocea părinţilor sau a celor mari care îi citesc sau povestesc basme. La adăpostul prezenţei omului mare, micuţul poate să-şi imagineze – balauri, zmei, monştri – lupta dintre bine şi rău etc. Este inuman să creştem un copil care să nu cunoască ceea ce este periculos. Apa îneacă, focul arde, curentul electric poate fi ucigător şi armele omoară. Curajul şi îndrăzneala se cultivă şi se educă având la bază o evaluare corectă a primejdiilor de tot felul.

Rolul poveştilor este esenţial. Copilul are nevoie de aventură, de povestiri care să-i dezvolte imaginaţia, universul interior. Relaţia dintre copil şi povestitorul viu este benefică deoarece se bazează pe un dialog permanent. Dramele psihice produse de filmele de desene animate violente, care prin hipnoză dezvoltă în copil agresivitatea, vor fi grave. Copilul aban­donat în faţa televizorului va fi un viitor înstrăinat… sau un psihopat, deoarece comunicarea dintre povestitorul virtual şi copil este unidirecţională, agresivă, de tip dictatorial.

Amintim de temele universale ale copilului abandonat, Cenuşăreasa, Cosette, David Copper-field, dar aceştia au avut şansa de a avea contact permanent cu oameni, buni sau răi, iar „Bunul Simţ”i-a făcut pe aceştia să discearnă răul de bine şi chiar să se autoeduce, căpătând IDENTITATE.

„Bunul Simţ” este acel simţ interior care ar trebui să te oprească să torturezi sau să ucizi făpturile din jurul tău, indiferent că sunt oameni, animale sau plante.

Relaţia magică dintre om şi natură a rămas amintită doar în cărţile vechi, în care sunt descrise legăturile tainice dintre om şi lumea vegetală.

Vindecătoarele care culeg p/ante pentru leac au respect, grijă şi gingăşie când se apropie de o plantă, fi vorbesc, îi cer voie să o culeagă pentru a vindeca pe cineva şi lasă întotdeauna pentru ceilalţi seminţe şi rădăcini din miraculoasele plante medicinale. Culesul nu înseamnă jaf. Şi Cartea Sfântă ne învaţă că este bine să rămână ceva grâu pe câmp în urma treieratului şi pentru păsări şi alte anima/e. Este bine ca în anul jubiliar- la un ciclu de 50 de ani- să lăsăm pământul necultivat pentru a se regenera. Oamenii s-au rupt de „Bunul Simţ” elementar care prisoseşte în natură. Nici un animal carnivor, în mediu natural, nu ucide mai mult decât consumă, şi nici un animal care îşi face provizii pentru iarnă nu adună mai mult decât îi trebuie. Ce lecţie de „Bun Simţ” mai vrem din partea lor? SIMŢUL IDENTITĂŢII este baza supravieţuirii noastre în societate. Acest simţ este trunchiul cu rădăcini în primele cinci simţuri exterioare, din care vor creşte şi înflori celelalte şase simţuri nevăzute. Să nu uităm nici o secundă că trăim într-un Univers unde sunt lucruri şi făpturi văzute, dar şi nevăzute.

Percepţiile prin cele cinci simţuri exterioare sunt limitate.

Văzul, auzul… toate cele cinci simţuri primare au câte un organ specializat, dar nu ne oferă decât un eşantion limitat din realitatea înconjurătoare. Ştiinţa a dovedit că sunt sunete, culori, mirosuri… pe care noi nu le percepem. în mod sigur că dincolo de limitele percepţiilor noastre există o lume mirifică, total necunoscută pentru noi.

Dar oamenii au „simţit” întotdeauna că acest Univers este mult mai complex decât îl percepem noi.

SIMŢUL IDENTITĂŢII a pus omul într-un raport corect faţă de lucrurile văzute şi nevăzute. „Ne­simţirea” nu este altceva decât eşecul educaţional. Făptura umană cade uşor pradă prostului gust, răutăţii, violenţei, prostiei. La baza oricărui act criminal stă de fapt foarte multă prostie. Oamenii confundă viclenia, tupeul, automatismele celui antrenat pentru a face rău, cu inteligenţa şi chiar înţelepciunea.

Inteligenţa cu cele două componente, emoţio­nală şi intelectuală, nu este distructivă decât atunci când este doar pe jumătate folosită.

Costel lonescu, în Adevărurile ascunse ale omului (Editura Astra, Braşov, 1999, voi. I n. ed.), pune într-un alt raport relaţia dintre suflet şi spirit, şi prin asta lansează o nouă categorie filo­sofică: suflet-spirît.

SIMŢUL IDENTITĂŢII se dezvoltă în primul rând pe un EQ (coeficientul inteligenţei emoţionale) foarte bun. Cel care nu are acest tip de inteligenţă nu poate înţelege o altă făptură, în nevoile şi simţirea sa. Sunt mulţi cu faţa „monedei interioare” a spiritului lustruită până la nivelul aurului-academic, dar pe faţa sufetului nu se află decât mizerie, gunoi şi sânge. La fel cum sunt mulţi oameni simpli cu sufletul de aur, dar sunt neşcoliţi şi uşor manipulabili.

Să nu ne mai extaziem în faţa celor cu un IQ (coeficieniul de inteligenţă) mare care dau soluţii inumane, lucru ce nu trebuie să ne mire pentru că EQ-ul lor este foarte mic. Să nu ne mai minunăm de inteligenţa unui criminal în serie care este incapabil să se pună în locul victimelor sale. Vârsta lui emoţională este mult rămasă în urmă, prin raportare la vârsta lui biologică. Este un retardat, sufleteşte s-a oprit la vârsta de patru-cinci ani. Criminalii sunt retardaţi emoţional şi prin asta au handicapul de a nu simţi şi respecta viaţa din celelalte făpturi.

Acest tip de handicap nu se vede precum cel al locomoţiei, dar este extrem de nociv pentru societate.

Un astfel de individ nu va avea niciodată cel de al Vl-lea simţ şi nici nu va şti că nu îl are. El va încerca, din viclenia dezvoltată de un IQ. mare, să se prefacă sociabil şi agreabil, însă totul nu este decât calcul. Sinceritatea este înlocuită cu viclenia.

SIMŢUL IDENTITĂŢII are o caracteristică evidentă:

EQ în armonie cu IQ.

Terenul pe care acest simţ subtil trebuie să crească are nevoie de disciplină, rigoare, hărnicie.

Iată un exemplu:Există în Franţa, în oraşul Tours, un muzeu unic în lume al „Companionilor”. Un muzeu al ucenicilor.Dincolo de aparenţele mai mult sau mai puţin insolite, acest muzeu demonstrează o TRADIŢIE educaţională de mare valoare. Cel care doreşte să înveţe o meserie trebuie să aibă şaisprezece ani, un an de zile este aspirant, după care deprinde o meserie cu toate secretele ei. La final, este acceptat de către maeştri, primind trei lucruri: o eşarfă cu însemnele breslei profesionale, un toiag de călătorie şi un pseudonim, care este gravat pe bastonul său. Noul nume cuprinde localitatea de unde provine şi o calitate a lui, un atribut. Ucenicul capătă o identitate. Apoi timp de şapte ani călătoreşte în şapte oraşe şi trebuie să lucreze la şapte maeştri. După care trebuie să execute o capodoperă. Aşa s-au perpetuat profesii şi un profesionalism de mare valoare, specialişti care pot restaura şi astăzi vechile catedrale etc. Dincolo de valoarea tehnic-profesionaiă a acestei străvechi şcoli, ce a funcţionat neîntrerupt de sute de ani, s-a conservat cel mai important şi esenţial lucru – cultivarea „Bunului Simţ”, tradiţie care deschide drumul către SIMŢUL IDENTITĂŢII.

SIMŢUL IDENTITĂŢII se câştigă prin încercări, greutăţi, dificultăţi învinse prin muncă, perseverenţă şi curaj. Isteţimea şi abilitatea care rezultă în urma unei astfel de iniţieri duc inevitabil la bun gust şi autocontrol.

Perfecţionarea SIMŢULUI IDENTITĂŢII este similară cu ceea ce se întâmplă în procesul edu­caţional. „Bunul Simţ” aparţine şcolii primare, iar SIMŢUL IDENTITĂŢII studiilor superioare.

Sistemul educaţional prin care un copil nu învaţă numai teorie goală, ci şi aplicabilitatea unei profesii, subordonarea şi comunicarea cu ceilalţi colegi este, în mod cert, superior celorlalte. Un profesionist care are la baza sa o astfel de

experienţă se poate super-specializa, dar devine şi un cetăţean demn al urbei. Cavalerismul, cu­vântul de onoare, răbdarea şi pacea interioară sunt forme de educaţie şi autocontrol permanent, în SIMŢUL IDENTITĂŢII se dezvoltă şi capacita­tea de aventură şi explorare. Viaţa îl poate pune pe om să ia decizii la fel ca pe un cascador în situaţii limită, dar numai SIMŢUL IDENTITĂŢII îi dă şansa să nu greşească.

Este important de reţinut faptul că acest simţ, pe care unii oameni l-au pierdut, se bazează pe un adaos de sensibilitate, deoarece doar în copilăria primilor şapte ani există acest plus emoţional. Sensibilitatea copilului trebuie protejată de cei din jur, încurajată şi canalizată spre autocunoaştere. Deoarece copilul nu are SIMŢUL IDENTITĂ ŢII format şi nici mijloacele prin care să se apere de cei din jur. Cu timpul el poate deveni un izolat, plusul de emotivitate ducând, în cazuri extreme, la suicid. Pe de altă parte, reprimarea sensibilităţii la o vârstă fragedă îl poate face pe copil să nu-şi mai dezvolte EQ-ul. Una din consecinţele acestei stagnări este criminalitatea. Sensibilitatea fără autocontrol duce la dezastru. Simţul se dezvoltă odată cu făptura umană, cu localizarea ei spaţio-temporală, conştientiza­rea istorică şi culturală în care informaţiile sunt absolut necesare. Acest prim simţ neconvenţional se perfecţionează odată cu evoluţia inteligenţei emoţionale şi spirituale.

SIMŢUL IDENTITĂŢII conţine şi sămânţa dreptăţii, egalităţii şi fraternităţii. Este frecvent confundat cu intuiţia sau inspiraţia. Este de fapt un simţ ce dezvoltă practica locomotorie, dar şi sensibilitatea lingvistică abstractă. Învăţarea limbilor străine în anii mici este facilă şi deosebit de importantă pentru că inteligenţa se dezvoltă în funcţie de bagajul noţional şi informaţional, învăţarea corectă a semanticii, a cât mai multor cuvinte şi simboluri dezvoltă nu numai exprimarea şi comunicarea, ci şi cunoaşterea exactă a mediului şi posibilitatea de a ajunge la o judecată logică şi profundă.

„Nebunia” are la baza ei de multe ori răutatea, minciuna şi înţelegerea greşită a cuvintelor, a situaţiilor şi a lumii în care trăim.

Semnul prin care vedem dacă un copil se dezvoltă normal şi are şansa de a-şi cizela acest simţ este faptul că acel copil pune întruna întrebări. Trebuie să avem răbdare să răspundem corect la toate întrebările copiilor şi să îi încurajăm să povestească pentru a-şi dezvolta imaginaţia, fără de care SIMŢUL IDENTITĂŢII nu poate exista.

„Simţul” moral, „simţul” fricii, al pericolului, „simţul” plăcerii, al recompensei etc. nu sunt, în nici un caz, simţuri. Morala, frica, pericolul, recompensa nu sunt simţuri, dar toate astea pot fi stimuli educaţionali care duc la forma de dialog interior. Din înţelegerea acestor stimuli, ei devin raţionali, produc dialogul cu sine şi astfel începe dezvoltarea SIMŢULUI IDENTITĂŢII. Dialogul interior este important toată viaţa pentru că doar prin el avem tot timpul capacitatea de înţelegere şi echilibrare. Iar scopul acestui dialog interior este acela de a pune ego-ul în raport cu sinele pentru a percepe corect mediul înconjurător.

Să nu uităm să ne punem întrebări şi să încercăm să răspundem la ele.

Fără al VI-lea simţ nu poate exista al VII-lea simţ. SIMŢUL COMUNICĂRII

Din cartea : În labirintul celor 12 simţuri, de Gabriel Stan

1. I. SIMŢUL IDENTITĂŢII sau al SINELUI -al VI-lea simţ

2. II. SIMŢUL COMUNICĂRII –al VII-lea simţ–

3. III. SIMŢUL LUDIC –al VIII-lea simţ–

4. IV. SIMŢUL HARULUI sau SIMŢUL ABILITĂŢILOR SPECIALE –al IX-lea simţ–

5. V. SIMŢUL PERFECŢIUNII –al X-lea simţ–

6. VI. SIMŢUL CIVIC sau SIMŢUL PRIETENIEI –al XI-lea simţ–

7. VII. SIMŢUL SACRALITĂŢII–al XII-lea simţ—

Sursa: Extras din cartea În labirintul celor 12 simţuri de Gabriel Stan

Copyright © Gabriel Stan www.gabrielstan.foton.ro

Did you like this? Share it:

Adauga comentariu...

comentarii cu facebook

5 thoughts on “Simţul identităţii sau al sinelui

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *